Sport

Un fost jucător al FCSB-ului s-a lăsat de fotbal după ce Gigi Becali l-a dat afară. Totul a plecat de la Florin Tănase

Sulley Muniru, fostul mijlocaș central al FCSB, a renunțat la fotbal la doar 29 de ani, din cauza problemelor de sănătate.
18.10.2022 | 18:22
Un fost jucator al FCSBului sa lasat de fotbal dupa ce Gigi Becali la dat afara Totul a plecat de la Florin Tanase
500.000 de euro a plătit Gigi Becali lui CFR Cluj pentru transferul lui Sulley Muniru. Sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Sulley Muniru, fratele fostului jucător al lui AC Milan, Sulley Muntari, și-a pus ghetele în cui la doar 29 de ani.

Sulley Muniru și-a încheiat cariera de fotbalist la mai puțin de 5 ani de când a plecat de la FCSB

Sulley Muniru a jucat la FCSB în perioada 2015-2017 și a mai trecut în România pe la CFR Cluj (2013-2015).

ADVERTISEMENT

Jucătorul a făcut anunțul pe pagina lui oficială de Instagram: „Cu mare bucurie, dar și cu tristețe, îmi anunț retragerea din fotbal și începutul noului capitol din viața mea”.

Cu FCSB a reușit să câștige un singur trofeu: Cupa Ligii și a evoluat 37 de meciuri pentru bucureșteni, reușind un singur gol.

ADVERTISEMENT

Sulley Muniru vrea să devină impresar: „Îmi voi concentra eforturile în afara terenului”

Sulley Muniru și-a motivat decizia și a dezvăluit drumul pe care va apuca de acum încolo: „Această decizie nu a fost luată cu ușurință, ci a fost determinată și de unele aspecte medicale.

De aici înainte, îmi voi concentra eforturile în afara terenului, ajutând următoarea generație de talente fotbalistice prin intermediul agenției mele”. 

ADVERTISEMENT

După ce a plecat de la FCSB, Muniru a jucat în Portugalia la Tondela, la Yeni Malatyaspor (Turcia), Dinamo Minsk (Belarus), Tambov (Rusia), Asante Kotoko (Ghana), iar ultimul club a fost Minsk. La niciuna dintre echipe nu s-a impus însă.

Muniru, dat afară de Gigi Becali după un conflict cu Florin Tănase

Sulley Muniru s-a luat la bătaie cu Florin Tănase la antrenament, iar Gigi Becali a „tăiat în carne vie”: „Când vii într-o țară străină, cum ar veni să se ducă acolo un român și să dea cu pumnul unuia de acolo… S-au lovit ce s-au lovit la antrenament..

ADVERTISEMENT

O să vedeți da? Dacă era o reacție rasistă, atunci el trebuia să vină la mine și să-mi zică și atunci era amendat Tănase, da?”, povestea patronul FCSB care l-a concediat pe jucătorul ghanez.

Gigi Becali a plătit nu mai puțin de jumătatea de milion de euro celor de la CFR Cluj pentru transferul lui Sulley Muniru.

Sulley Muniru, dat în urmărire generală de Interpol și acuzat că a trucat meciuri

Întors acasă în Ghana, Sulley Muniru a fost în centrul unui scandal uriaș, după ce a fost anchetat pentru meciuri trucate: „Este o încercare disperată a celor de la FC Nouadhibou și a autorităților mauritane de a salva un caz de memoriu frivol împotriva lui Asante Kotoko, care i-a eliminat din CAF Champions League”, se apăra fosta echipă a lui Sulley Muniru.

Muniru a plecat după doar două luni de la echipă și a fost dat în urmărire internațională de Interpol, însă clubul i-a luat apărarea jucătorului: „Asante Kotoko a oferit detalii care demonstrează că Muniru a ajuns în Ghana pe 30 octombrie 2020 și nu a fost înregistrat în echipă înainte de această dată. Am furnizat către CAF înregistrările sale de călătorie, inclusiv o scrisoare certificată de la Serviciul de Imigrare din Ghana.

Disperați, cei din Mauritania au apelat la poliție, ca să creeze un scenariu de investigație fantomă”, au susținut cei de la Asante Kotoko, într-un comunicat oficial.


  • Cota BETANO pentru FCSB: 2,32 este cota pentru „2 solist” la UTA Arad – FCSB. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT