Sport

Un internațional olandez cu 50 de selecții, condamnat la închisoare cu executare după ce și-a înjunghiat vărul

Un fotbalist cu 50 de selecții în naționala Olandei a fost condamnat la închisoare cu executare după ce și-a înjunghiat vărul în genunchi.
19.06.2023 | 14:06
Un international olandez cu 50 de selectii condamnat la inchisoare cu executare dupa ce sia injunghiat varul
Un internațional olandez a fost condamnat la închisoare cu executare. Foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

Internaționalul olandez Quincy Promes, care a adunat 50 de selecții la prima reprezentativă, a fost condamnat la 18 luni de închisoare cu executare după ce și-a înjunghiat vărul la o petrecere de familie.

Un internațional olandez cu 50 de selecții, condamnat la închisoare cu executare după ce și-a înjunghiat vărul

Legitimat în prezent la Spartak Moscova, club cu care mai are contract până în vara anului 2024, Quincy Promes a fost judecat de autorități după ce și-a înjunghiat vărul la o petrecere de familie în urmă cu trei ani.

ADVERTISEMENT

Fotbalistul olandez a început un conflict, după ce vărul său i-ar fi furat un lănțișor jucătorului. Ulterior, acuzația a fost retrasă după ce Quincy Promes i-ar fi plătit rudei sale daune în valoare de 6.000 de euro.

Inițial, Quincy Promes a negat acuzațiile, însă convorbirea jucătorului, în care a mărturisit că a comis faptele, a ajuns pe mâna polițiștilor. În primă fază, actul săvârșit de fotbalist a fost trecut la categoria „tentativă de omor”.

ADVERTISEMENT

Quincy Promes încearcă să obțină cetățenia rusă pentru a scăpa de închisoare

În carieră, Quincy Promes a mai jucat pentru Ajax, Sevilla, Twente și GA Eagles. În 2021, jucătorul care evoluează în extrema stângă a atacului s-a transferat la Spartak Moscova. Pentru a scăpa de închisoarea din țara sa natală, internaționalul olandez încearcă să obțină cetățenia rusă, potrivit The Sun.

Totodată, Quincy Promes se va prezenta din nou în fața judecătorilor la finalul anului. Fotbalistul de 31 de ani a fost acuzat de trafic cu substanțe interzise. Quincy Promes este urmărit penal pentru contrabandă cu cocaină.

ADVERTISEMENT

Jucătorul este acuzat de procurori că a importat nu mai puțin de 1,3 tone de cocaină în valoare totală de 75 de milioane de euro. Loturile au fost interceptate în orașul belgian Anvers. Colaboratul cu care Quincy Promes ar fi comis infracțiunea a fost arestat la sfârșitul lunii aprilie.

În acest sezon, Quincy Promes a înscris 25 de goluri în 37 de partide și a oferit 10 pase decisive la Spartak Moscova. În total, olandezul a înscris pentru formația din Rusia 106 goluri în 214 meciuri.

ADVERTISEMENT

Atacantul are 50 de selecții la prima reprezentativă a Olandei pentru care a marcat de 7 ori. În vârstă de 31 de ani, Quincy Promes s-a născut la Amsterdam și a debutat la vârsta de 22 de ani la naționala mare a Olandei, în martie 2014, sub comanda lui Louis van Gaal.

ADVERTISEMENT
Tags: