News

Un moldovean a murit aproape de “acoperișul lumii”. Ultimul mesaj al lui Victor, temerarul alpinist care și-a găsit sfârșitul pe Everest

Victor Melnic și-a găsit sfârșitul în timpul unei expediții la care visa de foarte mult timp. Alpinistul voia să-și testeze limitele și să cucerească Everestul.
18.05.2023 | 15:51
Alpinistul moldovean a vrut să cucerească Everestul. Foto: Facebook.
ADVERTISEMENT

Victor Melnic este numele unui alpinist basarabean care a visat să cucerească cel mai înalt punct al globului, muntele Everest. Bărbatul voia să-și testeze limitele și a plecat într-o expediție care i-a curmat viața. Aventura moldoveanului a început în aprilie. Alpinistul a postat câteva poze și a scris că are mult de povestit, însă conexiunea slabă la internet nu îi permite acest lucru.

Alpinistul basarabean visa să cucerească Everestul

„Cer scuze că demult nu am scris nimic, foarte rău cu internetul, că de scris este, am ajuns la ABS sâmbătă, de atunci ninge în fiecare zi, mâine tot posibilul să ne ridicăm la câmpul 2, pentru că aclimatizarea durează cam 3 zile, sunt gata de atac, vă îmbrățișez și vă doresc o zi bună”, a fost mesajul lui Victor Melnic, postat pe 25 aprilie, la începutul aventurii.

ADVERTISEMENT

Alpinistul originar din Republica Moldova, care s-a stabilit în Italia de câțiva ani, a pierit în timp ce escalada Muntele Everest. Potrivit informațiilor oficiale, tragedia a avut loc miercuri, 17 mai,  în tabăra IV, situată la o altitudine de 7920 de metri.

Victor Melnic făcea parte dintr-o expediție condusă de Himalayan Traverse Adventure și avea un singur coleg de echipă – un șerpaș. Potrivit companiei de turism, alpinistul și-a pierdut viața după ce i s-a făcut rău în Colul de Sud (un colț cu muchii ascuțite între Muntele Everest și Lhotse).

ADVERTISEMENT

Înainte să plece în expediție, alpinistul a dezvăluit că planifică să cucerească Everestul, dar nu vrea să utilizeze oxigenul suplimentar. Victor spunea că s-a pregătit intens timp de jumătate de an, iar luna aprilie era dedicată aclimatizării la altitudini de peste 6000 de metri.

Alpinistul dorea să-și testeze limitele

Atunci când i s-a cerut să-și explice scopul acestei aventuri, el a afirmat că dorea să-și testeze limitele, menționând că munții îl inspiră, îi oferă energie și îi dau viață. În ultima postare de pe Facebook, publicată pe 25 aprilie, alpinistul menționa că are multe de povestit, dar nu are acces la internet. Victor anunțase că urma să urce la tabăra II în ziua următoare și se declara “pregătit pentru atac”.

ADVERTISEMENT

„Alpinistul moldovean mort pe muntele Everest, Victor Melnic(Brinza), este călărășeanul nostru, care trăia în Italia cu familia. De la ora 9:00 de când am aflat de moartea unui moldovean, am tot sperat sa nu fie el, căci știam că e acolo și mă bucurasem o lună în urmă că ajunse cu bine. Îl cunoscusem pe el, familia lui și nu pot să cred că pasiunea lui pentru munți l-a luat. A vrut tot mai sus să ajungă și a ajuns în cel mai înalt punct al galaxiei noastre – cerul!”, a scris Mariana Iurku, o prietenă de familie, pe rețelele sociale.

Coborârea trupului neînsuflețit al lui Victor va costa “extrem de mult”, după cum zice femeia. Este vorba de 35 de mii de euro, iar familia alpinistului va apela la ajutorul celor din diaspora. În cazul în care rudele moldoveanului nu își vor permite coborârea trupului din munți, bărbatul va fi ars. Specialiștii spun că au mai fost cazuri când oamenii au cucerit Everestul fără să utilizeze oxigenul suplimentar, însă acest lucru este extrem de dificil și necesită o pregătire specială. Victor a fost consultat de alți alpiniști, care i-au sugerat să renunțe la aceasta idee, însă bărbatul s-a încăpățânat și a decis s-o ducă până la capăt.

ADVERTISEMENT

Condiții climatice extreme, avalanșe și alte provocări în Munții Himalaya

Cucerirea Everestului este unul dintre cele mai mari și remarcabile evenimente din “cariera” alpiniștilor. Situat în Munții Himalaya, Everestul reprezintă punctul cel mai înalt de pe Pământ, cu o altitudine impresionantă de 8.848 de metri. Prima ascensiune reușită a fost înregistrată la data de 29 mai 1953, când Edmund Hillary din Noua Zeelandă și șerpașul Tenzing Norgay din Nepal au atins vârful muntelui Everest. Această realizare extraordinară a necesitat o pregătire fizică și mentală intensă, precum și curaj și determinare de neegalat. De atunci, Everestul a devenit o destinație de top pentru alpiniști din întreaga lume, atrăgându-i cu frumusețea sa impresionantă, dar și cu provocările extreme pe care le prezintă.

Cucerirea Everestului nu este doar o înfruntare cu cel mai înalt vârf de pe Pământ, ci și o incursiune într-un mediu aspru și ostil. Alpiniștii se confruntă cu condiții climatice extreme, cu temperaturi scăzute și vânturi puternice, precum și cu riscul de avalanșe. Ascensiunea către vârful Everestului implică traversarea de ghețari, crevase și zone cu cățărări dificile, punând la încercare abilitățile tehnice și rezistența fizică a alpiniștilor. În ciuda acestor provocări, mulți oameni au fost inspirați să urce pe Everest, fie pentru a depăși propriile limite, fie pentru a trăi o experiență unică și de neuitat. Cucerirea Everestului rămâne un simbol al curajului uman și al dorinței de a depăși obstacolele și de a explora vârfurile neatinse ale lumii.

ADVERTISEMENT
Tags: