News

Un muncitor din Vaslui a murit, îngropat de viu, după ce șanțul la care lucra s-a prăbușit peste el

03.07.2020 | 23:45
Un muncitor din Vaslui a murit ingropat de viu dupa ce santul la care lucra sa prabusit peste el
ADVERTISEMENT

Un bărbat care muncea la un șanț în Vaslui a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el. Autoritățile nu știu momentan cum s-a produs evenimentul nefericit.

Bărbatul în vârstă de 50 de ani a fost scos la suprafață mort de către lucrătorii ISU „Podul Înalt” al Județului Vaslui, după zeci de minute în care a stat prins sub tonele de pământ care l-au acoperit în totalitate.

ADVERTISEMENT

Victima din Negrești a fost prinsă sub pământ minute bune, astfel că pompierii nu au avut cum să-l mai salveze, deși au efectuat toate procedurile standard pentru a-l salva din această situație.

Un bărbat din Vaslui a murit în timp ce săpa un șanț în orașul Negrești

Reprezentanții ISU Vaslui au transmis că primele echipaje ajunse la fața locului au fost cele de la Garda 11 Negrești.

ADVERTISEMENT

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui a intervenit cu trei autospeciale, o ambulanță și un echipaj specializat format din 14 angajați.

„După câteva minute de săpături, victima a fost reperată la aproximativ 1,5 metri adâncime, i-a fost scos capul din pământ, i s-au eliberat căile respiratorii şi i s-a administrat oxigen. În paralel, a continuat operaţiunea de îndepărtare a pământului care ţinea victima blocată”, au transmis reprezentanţii ISU.

ADVERTISEMENT

După minute bune, timp în care au fost efectuate manevrele de resuscitare fără succes, medicii au fost nevoiți să declare decesul bărbatului.

Autoritățile trebuie să determine care au fost circumstanțele în care s-a produs evenimentul. Conform publicaiei estnews.ro, bărbatul a fost acoperit de tone de pământ în timp ce lucra într-un șanț alături de alți muncitori ai unei firme, la rețeaua de canalizare din Negrești.

ADVERTISEMENT

Se pare că malurile șanțului nu erau asigurate corespunzător și s-au prăbușit peste muncitor, strivindu-l. Mai mulți colegi ai bărbatului s-au salvat în ultima secundă și au chemat ambulanța și pompierii la numărul unic de urgență 112.

ADVERTISEMENT