Sport

Un nou sezon de coșmar pentru Dennis Man și Valentin Mihăilă. Parma nu a prins finala barajului de promovare în Serie A

Coșmar trăit de jucătorii Dennis Man și Valentin Mihăilă, care au ratat o nouă șansă de a promova în Serie A cu Parma, după ”dubla” de baraj împotriva lui Cagliari.
03.06.2023 | 23:59
Un nou sezon de cosmar pentru Dennis Man si Valentin Mihaila Parma nu a prins finala barajului de promovare in Serie A
Coșmar trăit de jucătorii Dennis Man și Valentin Mihăilă, care au ratat o nouă șansă de a promova în Serie A cu Parma, după ”dubla” de baraj împotriva lui Cagliari. Sursă foto: Twitter
ADVERTISEMENT

Cei doi fotbaliști se află pe lista preliminară a convocaților lui Edi Iordănescu în vederea partidelor pe care echipa națională a României le va disputa cu Kosovo și Elveția în preliminariile Euro 2024.

Dennis Man și Valentin Mihăilă au ratat promovarea în Serie A cu Parma

Bucuria faptului că vor ajunge sub ”tricolor” a fost de scurtă durată pentru Dennis Man și Valentin Mihăilă, cei doi trăind coșmarul rătării unei noi promovări în Serie A cu Parma, de data aceasta la baraj.

ADVERTISEMENT

După în sezonul trecut a terminat sezonul pe locul 12 și a fost departe de visul de a reveni în elita fotbalului din Italia, Parma a încheiat actuala stagiune pe poziția a patra, care i-a permis să intre direct în semifinalele barajului.

Aici a dat peste experimentata formație Cagliari și a pierdut meciul tur, scor 2-3, deși la pauză a condus cu 2-0. În ciuda înfrângerii grele, parmegianii au rămas optimiști fiind convinși că pot întoarce soarta calificării la retur.

ADVERTISEMENT

Însă nu a fost să fie nici de această dată. Parma nu a reușit să străpungă apărarea adversă, iar atunci când a făcut-o a intervenit VAR-ul. A fost un 0-0 chinuitor pentru fanii ”cruciaților” și Parma va juca și în sezonul viitor în Serie B.

Două goluri anulate cu ajutorul VAR

Dennis Man a început jocul ca titular, dar nu a avut reușite prea multe și a fost înlocuit în minutul 66. Valentin Mihăilă, care și-a exprimat dorința de a rămâne la Parma, nu a intrat în planurile antrenorului Fabio Pecchia pentru acest joc și a rămas pe banca de rezerve.

ADVERTISEMENT

În prima repriză, Parma a cerut un penalty la un presupus fault al lui Dossena asupra lui Sohm, însă arbitrul Daniele Orsato nu a acordat nimic. Cagliari a marcat în minutul 35 prin Lapadula, dar golul a fost anulat cu VAR pentru o poziție de ofsaid.

Cel mai controversat moment al întâlnirii s-a petrecut în minutul 74 când francezul Bonny, abia intrat pe teren, a înscris pentru gazde, însă VAR a intervenit și a anulat pentru o poziție de ofsaid golul care i-ar fi permis Parmei să ajungă în prelungiri.

ADVERTISEMENT

Parma va mai rămâne cel puțin un sezon în Serie B, dar nu același traseu ar putea să-l aibă Dennis Man. Presa italiană a scris încă de acum două luni, că internaționalul român este dorit cu insistență de Bologna și ar fi încântat să facul pasul către Serie A.

ADVERTISEMENT