Pentru că primarul are acum o condamnare penală, la Cislău vor fi organizate alegeri locale parţiale. Pănă atunci interimatul va fi asigurat de viceprimar.
Un control al Curţii de Conturi a descoperit că, pe parcursul anului 2012, Dumitru Mitroiu a încasat ilegal, alături de viceprimarul de la acea vreme, sporuri de vechime şi de fidelitate.
Trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, Mitroiu a fost achitat de instanţa de fond, Judecătoria Pătârlagele.
Aceeași instanță îl achitase şi pe contabilul-şef al Primăriei Cislău, Nicoleta Cristina Botan, care la apel a primt aceeaşi pedeapsă ca şi primarul, 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare.
Cei doi au fost acuzaţi că şi-au acordat şi aprobat ilegal prime în bani pe o perioadă de un an.
În acelaşi proces primarul comunei Cislău mai era acuzat şi de uz de fals însă fapta s-a prescris până la finalizarea procesului.
„Curtea de Apel Ploieşti încetează procesul penal cu privire la inculpatul Mitroiu Dumitru, sub aspectul infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C.p., cu aplic. art. 5 C.p., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 297 alin. 1) cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul Mitroiu Dumitru la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (comisă în legătură cu acordarea sporurilor de vechime şi de fidelitate primarului şi viceprimarului comunei Cislău în intervalul ianuarie-decembrie 2012)”, se arată în sentinţa dictată joi de magistraţii prahoveni.
Împotriva lui Dumitru Mitroiu instanţa prahoveană a dispus şi restrângerea unor drepturi printre care şi cel de a alege şi de a fi ales.
Din această cauză, dar şi pentru că acesta a fost condamnat penal, la Cislău vor trebui organizate alegeri locale parţiale.
Până atunci, viceprimarul va prelua prerogativele primarului. Dumitru Mitroiu ocupă fotoliul de primar al comunei Cislău din anul 1992.
Pe durata suspendării pedepsei atât Dumitru Mitroiu cât şi Cristina Nicoleta Botan să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii timp de 60 de zile la Primăriile Cătina sau Calvini au mai decis judecătorii.
Dumitru Mitroiu este de profesie profesor de matematică şi a intrat în Primăria Cislău în anul 1990 ca viceprimar, post pe care l-a ocupat timp de 2 ani.
Din anul 1992 Dumitru Mitroiu a fost ales odată la 4 ani primar al comunei aflându-se în prezent la al optulea mandat cele mai multe dintre aceste fiind ales pe liste FSN sau PSD dar şi pe listele Partidului Democrat, scrie News.ro.