News

Un profesor la ASE compară sistemul de pensii cu jocurile de noroc. ”Nici la păcănele n-ai așa probabilitate să pierzi”

Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice, și-a manifestat îngrijorarea față de viitorul sistemului de pensii din România.
18.11.2023 | 17:10
Un profesor la ASE compara sistemul de pensii cu jocurile de noroc Nici la pacanele nai asa probabilitate sa pierzi
Profesorul Cristian Păun crede că politica guvernanților referitoare la pensii se îndreaptă într-o direcție greșită / Foto: Facebook Cristian Păun
ADVERTISEMENT

Cristian Păun, profesor la Facultatea de Relații Economice din cadrul Academiei de Studii Economice, susține că sistemul de pensii riscă se se transforme într-o veritabilă loterie, în condițiile în care mulți dintre cei care cotizează nu vor apuca să se bucure vreodată de banii respectivi.

Cristian Păun, profesor ASE: ”Jumătate din bărbați nu vor mai fi în viață”

Situația riscă să devină și mai gravă în cazul în care vârsta de pensionare ar putea crește, așa cum se tot vehiculează pe diverse surse. În această situație, beneficiarii pensiilor vor fi într-un număr foarte mic, iar cei care prind pensia se vor putea bucura de ea pentru o perioadă foarte scurtă, de doar câțiva ani.

ADVERTISEMENT

”Dacă vârsta de pensionare crește la 70 de ani, jumătate din bărbați nu mai sunt în viață la vârsta aia. Speranța medie de viață la bărbați fiind de circa 72 de ani.

Jumătate din noi vom cotiza degeaba, și nu puțin, la un sistem de care nu vom beneficia nici noi, nici urmașii noștri. 20% din salariul brut. O sumă imensă care se adună lună de lună, vreme de 45-50 de ani de muncă, până la 70 de ani. Din solidaritate, desigur.

ADVERTISEMENT

Ești obligat să participi la o schemă cu 20% din veniturile tale de care, cu probabilitate de 50%, nu vei beneficia deloc. Îi dai la alții, lună de lună. Dacă ești în jumătatea care nu trebuie”, a explicat Cristian Păun pe contul lui social.

Profesorul de economie compară sistemul de pensii cu un veritabil joc de noroc, în care șansele de câștig sunt extrem de reduse.

ADVERTISEMENT

Cine ar accepta o schemă de a pierde bani similară ruletei?

”Pe bune acum, cine ar accepta o asemenea schemă de a pierde bani, similară ruletei, când joci la culoarea pe care pică bila? De fapt, nici la păcănele nu ai așa probabilitate de a pierde…

Creșterea vârstei de pensionare este cea mai mare șmecherie a acestei rulete! Oricâte puncte ți-ar oferi guvernul să te pensionezi la vârsta aia, nu merită. Probabilitatea de a nu mai fi în viață este foarte mare.
Mai ales la cei stresați, care trăiesc și muncesc ca nebunii în orașele mari și poluate”, a mai dezvăluit profesorul Cristian Păun, potrivit ziarulunirea.ro.

ADVERTISEMENT

Cine este Cristian Păun?

Cristian Păun este cadru didactic de mai bine de 15 ani și director executiv al Societății Române de Economie. De asemenea, el este membru al Institutului Murray Rothbard din România și colaborează pe diferite proiecte cu Institutul Mises.

ADVERTISEMENT
Tags: