Noaptea trecută șoferii care au circulat între Aeroportul Băneasa și Clinceni au avut parte de un partener de trafic mai puțin obișnuit. Un avion de pasageri a fost transportat pe o platformă către locul unde va fi transformat în casă de vacanță.
Aparatul de zbor este un avion McDonnel Douglas MD83, cu o lungime de 45 de metri și în perioada 1989-2010 putea să transporte 170 de pasageri. Noul proprietar al aeronavei se numește Costin Gavrilescu și spune că își dorește să cumpere un astfel de avion de mai bine de 10 ani.
”L-am luat că am de mult ideea asta să iau un avion și să îl pun la Clinceni, să fac un apartament în el, o căsuță de vacanță. Probabil că voi permite și accesul în interior, vreau să îl amenajez cumva”, a explicat Costin Gavrilescu pentru Observator.
Aeronava a fost transportată către noua destinație pe etape. În total, transportul a durat un an, iar noul proprietar s-a implicat în dezmembrarea avionului astfel încât să poată fi transportat în siguranță pe șosea.
”Am început să studiez cum să îl fac bucăți ca să îl pot și remonta. Pentru coadă am apelat la ajutorul unor structuriști de aviație.
Pentru aripi n-am avut parte, din nefericire, de niciun ajutor e nevoie de multă precizie, trebuia tăiat la milimetru. Am tăiat eu, am luat circularul și am tăiat în câteva zile aripile”, a precizat Gavrilescu.
Noul proprietar a plătit 36.000 de euro pentru avionul McDonnell Douglas. Transportul, o provocare în sine, l-a mai costat încă jumătate din prețul aeronavei.
Costin Gavrilescu a povestit și ce planuri are pentru transformarea avionului într-o locuință. Toată suprafața de 112 metri pătrați va fi complet mobilată, iar scaunele vor fi dezasamblate.
”Cabina, teoretic va rămâne așa. Mă gândesc să o fac, ori să o păstrez intactă așa, ori să o transform într-un simulator de zbor. După care, o zonă de sufragerie, așa, loc de întâlnire cu toată lumea, eventual cu o masă, cu niște scaune. Acolo aș vrea să înlocuiesc una din uși să poți ieși pe terasă”, a detaliat proprietarul aeronavei.
Bărbatul este pasionat de aviație încă de mic. A făcut cursuri de pilotaj și deține mai multe aparate de zbor. ”Eu mi-am făcut hangarul la Clinceni din 2008 şi cam de atunci. Am un avionaş mic, un elicopter care e modificat de când i-am pus turbopropulsor pe el. Este singurul elicopteraş mic din România care are turbopropulsor. Pe la 6 ani am citit eu o cărțulie tradusă din rusă cu manual de trecere la elicopter.”