News

Un român din Italia, sătul de certurile cu soția, a evadat din arestul la domiciliu. Judecătorul i-a dat dreptate

Un român stabilit în Italia a fugit din arestul la domiciliu și le-a explicat oamenilor legii că a recurs la acest gest din cauza certurilor pe care le avea zilnic cu soția sa.
26.04.2022 | 18:22
Un roman din Italia satul de certurile cu sotia a evadat din arestul la domiciliu Judecatorul ia dat dreptate
Judecătorul nu a considerat gestul românului o tentativă de evadare. Credit foto: Pixabay
ADVERTISEMENT

Presa italiană vorbește despre situația tragicomică în care se află un bărbat de 49 de ani, din România, și care a decis să fugă din arestul la domiciliu în care a fost plasat din cauza certurilor pe care le avea cu soția sa, notează Il Giornale.

De ce a fugit românul din arestul la domiciliu?

După cum notează jurnaliștii italieni, bărbatul de 49 de ani este originar din România și s-a stabilit în orașul Pontedera din provincia Pisa.

ADVERTISEMENT

Bărbatul se afla în arest la domiciliu deoarece era inculpat într-un dosar de contrabandă cu țigări. Această măsură a fost stabilită de o curte de apel, pe numele acestuia fiind emis și un mandat european de arestare pentru alte infracțiuni de care este acuzat în România.

În ciuda situației sensibile în care se afla din punct de vedere legal, bărbatul a decis să părăsească arestul la domiciliu, îndreptându-se către o secție de poliție.

ADVERTISEMENT

Ajuns în fața oamenilor legii, românul le-a cerut să îl ducă la închisoare, dintr-un motiv cât se poate de surprinzător: certurile constante pe care le avea cu soția sa.

Mai exact, el le-a explicat că a recurs la acest gest deoarece disputele cu partenera sa aveau loc zilnic și că, din această cauză, preferă să fie în custodia autorităților și să nu mai fie forțat să stea acasă.

ADVERTISEMENT

În ciuda motivației sale, din punct de vedere legal, decizia bărbatului de 49 de ani de a pleca acasă și a se prezenta la secția de poliție a fost considerată o încercare de evadare. Din acest motiv, carabinierii italieni l-au dus pe român în fața Curții de Apel.

Avocatul românului a cerut judecătorului care a prezidat acest caz să ia în calcul faptul că acesta și-a părăsit domiciliul și a plecat să ceară ajutor deoarece relația cu soția sa era una instabilă.

ADVERTISEMENT

Din fericire pentru bărbat, judecătorul a decis în favoarea sa. Mai exact, după procesul de la Curtea de Apel, românul a fost transferat la închisoare și, în plus, gestul său nu va fi considerat o tentativă de evadare.

Mai trebuie prezentat că bărbatul urmează să fie prezentat, din nou, în fața unui tribunal italian în cazul dosarului de trafic de țigări.

ADVERTISEMENT
Tags: