Sport

Unirea Slobozia a sărbătorit promovarea în SuperLiga pe „Made in Romania”. Imagini spectaculoase din vestiarul ialomițenilor. Video

Unirea Slobozia a promovat în SuperLiga după victoria cu CS Mioveni, scor 1-0, în etapa a 6-a din play-off-ul ligii secunde. Ialomițenii s-au descătușat în vestiar.
24.04.2024 | 22:06
Unirea Slobozia a sarbatorit promovarea in SuperLiga pe Made in Romania Imagini spectaculoase din vestiarul ialomitenilor Video
Unirea Slobozia a promovat matematic în SuperLiga. Imaginile bucuriei din vestiarul ialomițenilor. Foto: Facebook.
ADVERTISEMENT

Unirea Slobozia a obținut biletele către SuperLiga, după victoria din deplasare cu CS Mioveni, scor 1-0, în etapa a 6-a din play-off-ul Ligii 2. Cu 4 etape rămase până la finalul sezonului, echipa lui Adrian Mihalcea a obținut matematic promovarea. La finalul meciului cu CS Mioveni, ialomițenii au dat drumul la sărbătoare.

Unirea Slobozia a sărbătorit promovarea în SuperLiga pe „Made in Romania”. Imagini spectaculoase din vestiarul ialomițenilor

Singurul gol al meciului CS Mioveni – Unirea Slobozia (0-1) a fost marcat de Florin Purece în minutul 45+3 din lovitură de la 11 metri. A fost suficient pentru ca Adrian Mihalcea să-și asigure matematic promovarea, profitând de remiza CSC Șelimbăr – Csikszereda (2-2).

ADVERTISEMENT

La finalul meciului, jucătorii liderului din liga secundă au dat drumul la sărbătoare. Petrecerea de pe teren s-a mutat ulterior la vestiare, unde elevii lui Adrian Mihalcea au celebrat promovarea pe „Made in Romania”, celebra manea a lui Ionuț Cercel.

Melodia a devenit virală în ultimele luni, datorită unui trend pe Tik-Tok. Fotbaliștii celor de la Unirea Slobozia s-au folosit de o boxă portabilă și s-au bucurat fără margini pentru performanța de a promova pe prima scenă.

ADVERTISEMENT

Unirea Slobozia, lider categoric în Liga 2

Unirea Slobozia este lider în liga secundă, cu 53 de puncte. Formația antrenată de Adrian Mihalcea a obținut promovarea rapid, profitând și de situațiile de la CSC Șelimbăr și Corvinul Hunedoara. Cele două cluburi nu au drept de promovare în SuperLiga.

CSC Șelimbăr și Corvinul ocupă ultimele locuri de pe podium cu 46, respectiv 45 de puncte. Gloria Buzău, abia a doua echipă cu drept de promovare, ocupă locul 4, cu 41 de puncte. Unirea Slobozia are un avans de 13 puncte față de Csikszereda, a treia echipă cu drept de promovare în SuperLiga.

ADVERTISEMENT

Astfel, ialomițenii nu mai pot pierde unul dintre locurile care duc direct pe prima scenă. CS Mioveni, învinsă de Unirea Slobozia, ocupă ultimul loc în play-off, cu 36 de puncte. Iată cum arată clasamentul:

Clasament Unirea Slobozia

Unirea Slobozia a sărbătorit în stilul lui Inter

În urmă cu doar o zi, Inter a învins-o în Derby della Madonnina pe AC Milan, scor 2-1, în etapa a 33-a din Serie A. Echipa antrenată de Simone Inzaghi a cucerit matematic titlul cu numărul 20 în Italia.

ADVERTISEMENT

Bucuria „nerazzurrilor” a avut loc atât pe teren, cât și la vestiare. Fotbaliștii lui Inter au sărbătorit în vestiar pe maneaua “Made in Romania” a lui Ionuț Cercel. Imaginile cu vedetele campioanei Italiei s-au viralizat în timp record.

ADVERTISEMENT
Tags: