Sport

Universitatea Craiova – Dinamo, întrerupt de Andrei Chivutele. Fanii olteni au aruncat torțe și fumigene pe gazon

Partida dintre Universitatea Craiova și Dinamo a fost întreruptă în minutul 53, la scorul de 1-0 pentru gazde, dintr-un motiv obișnuit pe arenele din România.
12.11.2023 | 17:42
Universitatea Craiova  Dinamo intrerupt de Andrei Chivutele Fanii olteni au aruncat torte si fumigene pe gazon
Universitatea Craiova - Dinamo, întrerupt de Andrei Chivutele. Fanii olteni au aruncat torțe și fumigene pe gazon
ADVERTISEMENT

Mai exact, ultrașii au aruncat cu torțe și fumigene pe teren, însă motivul a fost cu adevărat special. De altfel, organizatorii au fost ”complici”la această sărbătoare, pentru că pe un ecran al stadionului ”Ion Oblemenco” a apărut și explicația pentru spectacolul pirotehnic.

Universitatea Craiova – Dinamo, întrerupt în minutul 53

Așadar, spectatorii au aflat că facțiunea Sezione tocmai împlinise 23 de ani de activitate. ”La mulți ani, Sezione Ultra 2000!”, a fost mesajul transmis de oficialii clubului, în timp ce ultrașii din peluză au aprins torțe și fumigene, iar o parte dintre ele au ajuns pe gazon.

ADVERTISEMENT

Din fericire, nimeni nu a fost rănit și partida s-a reluat după o pauză de câteva minute, cu îngăduința arbitrului Andrei Chivulete Andrei. Sezione Ultra este una dintre cele mai cunoscute brigăzi de pe scena ultras din România.

Conform unui mesaj recent postat pe Facebook, cei din Sezione își chemau prietenii și apropiații în oraș înainte de meciul cu Dinamo, pentru a sărbători cum se cuvinte aniversarea celor 23 de ani de existență: cu mici și bere.

ADVERTISEMENT

”La ceas aniversar chemăm toți craiovitarii și în general toți prietenii brigăzii mâine începând cu ora 12 în zona școlii 34 acolo de unde am plecat pentru prima dată către stadion sub acest nume în 19 noiembrie 2000.

Era tot un meci împotriva celui mai nenorocit club din lume. Bem o bere, devorăm niște mititei, dar cel mai important depănăm amintiri cu momentele care ne-au definit ca oameni. O după-amiaza în cartier cu băieții, pentru Știinta!”, a fost mesajul transmis pe Facebook.

ADVERTISEMENT
La mulți ani Sezione Ultra!
La mulți ani Sezione Ultra!

Peluza NORD Craiova, protest în urmă cu mai multe etape

În urmă cu mai multe etape, ultrașii de la Peluza NORD, din care face parte Sezione, anunțau că vor boicota partidele Universității Craiova, până în momentul în care patronul Mihai Rotaru nu va aduce un antrenor ”adevărat” în locul lui Corneliu Papură. În cele din urmă acest lucru s-a întâmplat și ultrașii au revenit în peluză, după aducerea bulgarului Ivaylo Petev.

”Dacă în aceste zile nu va fi numit un antrenor demn de Ştiinţa, Peluza Nord nu se va prezenta la meciul din Giuleşti, ca reacţie la dispreţul conducerii faţă de ceea ce înseamnă Universitatea Craiova, urmând ca la meciurile viitoare modalităţile de protest să fie adaptate scopului suprem – binele clubului! Suporterii și istoria merită mai mult respect.

ADVERTISEMENT

Universitatea se prezintă în această ultimă perioadă ca un tanc cu echipaj incomplet. Într-adevăr, vorbim despre un tanc modern, cu dotări de ultimă oră, care pe hârtie sperie orice inamic. Problema mare este însă din interior, unde lipsesc mecanicul, care trebuie să dea o direcție (președintele), și trăgătorul care trebuie să lovească ținta (antrenorul).

Avem doar un comandant care vrea să le facă pe toate, deși este depășit de complexitatea misiunii. Astfel, tancul nostru devine o pradă ușoară chiar și pentru echipamentele net inferioare ale adversarilor, inclusiv pentru tunarii de liga secundă. Revenind la termeni fotbalistici – degringolada din teren și rezultatele slabe sunt consecința directă a lipsei celor două entități din cadrul clubului: antrenor și președinte, la un nivel minim de decență. După cum ați văzut în ultima perioadă, Peluza Nord a protestat, prin diverse mijloace, dar se pare că acestea nu au fost suficiente și este clar că trebuie să încercăm altceva”, au transmis atunci ultrașii.

ADVERTISEMENT