Derby-ul Universitatea Craiova – FCSB a stârnit un interes uriaș în rândul suporterilor olteni. Pe fondul primelor două victorii din play-off-ul SuperLigii cu Rapid (3-1) și Sepsi (2-1), fanii „alb-albaștrilor” au luat cu asalt Stadionul „Ion Oblemenco” pentru derby-ul cu echipa finanțată de Gigi Becali.
Universitatea Craiova primește vizita celor de la FCSB în etapa cu numărul 6 din play-off-ul SuperLigii. Oltenii caută a treia victorie consecutivă în play-off, iar în cazul în care o vor obține, „alb-albaștrii” o vor depăși pe FCSB în clasament și vor urca pe locul 3. Partida este programată duminică, de la ora 21:00.
Fanii echipei antrenate de Eugen Neagoe au luat cu asalt tribunele arenei „Ion Oblemenco”, astfel, organizatorii au fost nevoiți să deschidă Peluza Sud a stadionului. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că aproximativ 600 de bilete au rămas disponibile cu o zi înaintea confruntării din Bănie, iar în ziua meciului oltenii au anunțat că toate biletele s-au vândut cu câteva ore înaintea fluierului de start.
Astfel, la partida arbitrată de Istvan Kovacs vor asista 31.000 de suporteri ceea ce face ca derby-ul de pe „Ion Oblemenco” să fie al doilea ca număr de asistență din acest sezon. Pe primul loc se află derby-ul FCSB – Rapid, scor 3-1 în etapa cu numărul 20 a sezonului regular, cu 31.200 de oameni în tribunele Arenei Naționale.
Până la partida dintre cele două rivale, locul 2 era ocupat de derby-ul FCSB – Farul, scor 2-1, care a avut loc pe 17 martie. La victoria roș-albaștrilor de pe Arena Națională au asistat 27.722 de suporteri. Următorul derby de pe listă în ceea ce privește numărul de spectatori a fost înregistrat tot pe Stadionul „Ion Oblemenco” la Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948 (24.548 spectatori).
Următorul meci cu un număr de asistență ridicat a fost derby-ul Steaua – Dinamo, scor 2-0 pe 18 aprilie. La partida din Ghencea au asistat 21.522 de spectatori. La meciul tur din sezonul regular dintre Universitatea Craiova și FCSB au asistat pe „Ion Oblemenco” 21.000 de spectatori.
La derby-ul din prima etapă a play-off-ului SuperLigii care le-a pus față în față pe FCSB și Universitatea Craiova, scor 1-1, au asistat pe Arena Națională 20.121 de spectatori. Dacă va reuși să câștige împotriva FCSB-ului, Universitatea Craiova va urca pe locul 3 și se va apropia la cinci puncte de liderul Farul.
De cealaltă parte, dacă FCSB va obține cele trei puncte o va depăși temporar în clasament pe CFR Cluj și va urca pe locul 2 la trei puncte de liderul Farul. Rodion Cămătaru, fostul fotbalist al „alb-albaștrilor”, a vorbit despre derby-ul dintre cele două rivale.
„Da, emoții sunt întotdeauna la fotbal după ce te retragi în momente de genul. Mai ales că l-am invitat și pe nepotul meu, trebuie să mi-o dea bine acolo și să nu greșească, glumesc. Va fi frumos, mai ales că voi fi cu toți colegii pe teren. Cred că va fi o prezentare pe stadion.
Poate să câștige oricine, Steaua (n.r. FCSB) își joacă ultima carte, iar Craiova poate să treacă pe locul trei. Mai ales că CFR Cluj a ieșit din Cupa României nu mai există altă posibilitate pentru cupele europene. Întotdeauna a fost susținută de suporteri, a avut momente bune de joc și rezultate de aceea este anunțat atât de așteptat derby-ul”, a declarat Rodion Cămătaru, pentru FANATIK.