Una dintre cele patru persoane cu dublă cetăţenie, română şi israeliană, răpite de terorişti pe 7 octombrie, a murit în Fâşia Gaza, în timp ce se afla în mâinile Hamas. Anunţul a fost făcut sâmbătă de Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, care a fost informat de situaţie de autorităţile de la Tel Aviv.
“În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, precizăm că autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatic în Fâşia Gaza”, se arată în comunicatul remis sâmbătă de MAE.
Aceasta este cea de-a şasea persoană cu cetăţenie română care a murit de la începutul conflictului dintre Israel şi Hamas, pe 7 octombrie, dar prima care se afla în captivitatea grupării teroriste. De asemenea, trei români se află în continuare ostatici în mâinile teroriştilor.
Nu sunt clare circumstanţele decesului ostaticului româno-israelian, însă vestea morţii sale vine în contextul unui schimb destul de intens de prizonieiri şi ostatici pe care israelienii şi palestinienii l-au avut în ultimele zile.
Totuşi, vineri dimineaţă Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au reluat operaţiunile de luptă împotriva Hamas, acuzând gruparea că a încălcat termenii armistiţiului.
Ministerul Sănătății din Gaza a anunţat sâmbătă că numărul morților în urma bombardamentelor IDF în prima zi de după reluarea ostilităţilor a crescut la 240. De asemenea, palestinienii susțin că peste 650 de persoane au fost rănite.
Un purtător de cuvânt al IDF a declarat că armata a atacat peste 400 de ținte teroriste în toată Fâșia Gaza, în ultimele 24 de ore. În timpul nopții, avioanele de luptă ale Forțelor Aeriene au atacat peste 50 de ținte într-un atac amplu în zona Khan Yunis.
La rândul lor, luptătorii Brigăzii 551 au eliminat teroriștii și infrastructura organizației teroriste Hamas în zona Beit Lahia, trăgând cu tancuri și direcționând avioanele să atace din aer.
Brigada de pompieri 215 a activat focul de artilerie și a dirijat lovituri aeriene în nordul Fâșiei Gazaşi, de asemenea, în cursul nopții, forțele navale au desfășurat o activitate operațională țintită în sudul Fâșiei Gaza.