Ura anti-Israel, răspândită de Hamas peste Atlantic. În SUA, 79% din evrei nu raportează incidentele antisemite

După atacul Hamas în Israel, la 7 octombrie, majoritatea incidentelor antisemite nu au fost raportate. Pe fondul unei recrudescențe globale a urii antievreiești, 79% dintre cazurile de hărțuire antisemită nu sunt raportate, potrivit experților care se întreabă de ce victimele sunt descurajate să vorbească.

„F-k You Israel”

Un fenomen întâlnit și în SUA. John Michael Graves, în vârstă de 25 de ani, ieșea din locuința sa din Seattle, care aparține organizației non-profit Moishe House, când a observat mai multe pliante antisemite lipite de stâlpii din jurul clădirii, care nu are nici un semn legat de organizație. „Le-am rupt pe toate. Este greu de spus dacă cei care le-au pus acolo știau măcar că în apropiere există o Moishe House”, spune Graves, referindu-se la aceste centre sociale cooperative deschise tinerilor adulți evrei. Pe fluturași scria „F-k You Israel”, cu o stea a lui David barată”, spune el. Ele fuseseră lipite pe stâlpii de pe stradă în după-amiaza zilei de 24 octombrie.

„Am simțit o lovitură în stomac când le-am văzut”, a declarat Graves pentru Times of Israel. Dar el și ceilalți locuitori nu au raportat incidentul la Moishe House – o mișcare care pretinde că ajunge la 70.000 de evrei din 27 de țări, inclusiv șase centre din Israel. „Eram speriați – chiar dacă astăzi ar putea părea absurd – pentru că știrea urma să fie preluată în ziar și ar fi atras atenția asupra noastră. Nici eu nu am vrut să fac mare caz din asta”, adaugă Graves, care este unul dintre cei patru rezidenți ai acestei Case Moishe, care primește în general un amestec de tineri aflați la început de carieră sau tineri în tranziție între universitate și piața muncii.

„Un semnal de alarmă” după atacul Hamas

„Suntem parcă programați să ne spunem că este doar un pliant, că nu este o amenințare reală cu moartea”, continuă Graves, care remarcă faptul că Moishe House a fost o sursă „incredibilă” de confort pentru el și ceilalți rezidenți în timpul războiului actual dintre Hamas și Israel.

Digi24.ro

Elveția a câștigat Eurovision 2024, ediție controversată din cauza războiului din Gaza. Nemo a spart trofeul iar publicul a huiduit EBU

„Când am văzut fluturașii, am pus instinctiv mâna pe Steaua lui David pe care o port la gât”, spune Madison Holt, în vârstă de 23 de ani, o altă rezidentă a Moishe House din Seattle. „Întotdeauna m-am simțit în siguranță aici, dar acest incident a fost un semnal de alarmă pentru toate schimbările care au avut loc de la 7 octombrie”, a dăugat ea.

De la masacrul fără precedent comis de Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie – 1.200 de persoane au fost ucise de partea israeliană și peste 240 de persoane au fost răpite și de atunci sunt ținute ostatice în enclava de coastă – mișcarea Moishe House a oferit noi resurse „constructorilor săi de comunități” din întreaga lume, inclusiv acces la servicii de sprijin psihologic, explică Graves.

„Diferite grade de traumă”

Acum, la șase săptămâni de la începerea războiului dintre Israel și Hamas, la 7 octombrie, opinia publică și-a mutat atenția de la atrocitățile comise în comunitățile din sudul statului evreu la numărul tot mai mare de morți din Gaza. Reticența lui Graves și Holt de a raporta acest incident antisemit face parte dintr-un fenomen mai larg, spun experții pentru sursa citată. Aproape patru din cinci evrei nu raportează hărțuirea la poliție sau în mass-media, potrivit statisticilor întocmite de American Jewish Committee (AJC).

Există „diferite grade de traumă” în spatele lipse de raportare, a declarat Jake Hyman, purtător de cuvânt al Anti-Defamation League (ADL). „Unii oameni vor raporta un incident imediat ce s-a întâmplat, în timp ce alții vor dori probabil să creadă că nu s-a întâmplat niciodată, iar acest lucru este de înțeles”, spune Hyman.

Digisport.ro

FCSB a primit o lovitură chiar în seara în care a sărbătorit titlul! Ce se întâmplă în UEFA Champions League

În universități a avut loc o evoluție importantă, notează el, cu noua „Linie de asistență juridică împotriva antisemitismului în campusuri” (CALL) pentru ca toți studenții, profesorii sau personalul să „raporteze incidente de discriminare antisemită, hărțuire, hărțuire, vandalism și violență care ar putea necesita urmărirea penală”, precizează el.

Rapoartele primite vor fi gestionate de avocați care vor lucra pro bono dacă vor fi chemați să reprezinte victimele „care au decis să meargă mai departe cu cazuri specifice”, continuă purtătorul de cuvânt. „CALL va putea, de asemenea, să îndrume victimele către serviciile sociale, serviciile de consiliere și orice alte servicii de sprijin relevante din zona lor”, continuă el.

Teama de hărțuire și mai mare

Experții au declarat pentru Times of Israel că mulți elevi de liceu și studenți sunt reticenți în a raporta actele de hărțuire, deoarece „este aproape imposibil să raportezi sub anonimat dacă vrei și o anchetă cu rezultate și consecințe tangibile”, potrivit lui Yael Lerman, director executiv al departamentului juridic din cadrul organizației pro-Israel StandWithUs, care își dedică activitatea educației.

„Studenții care depun plângeri cu privire la discriminare sau altele asemenea, în nume propriu, devin apoi, aproape inevitabil, ținte ale hărțuirii pe rețelele de socializare din partea unor indivizi, a unor grupuri universitare anti-Israel – hărțuire care poate avea loc și în viața reală”, spune Lerman.

Acest refuz de a raporta actele antisemite depășește cu mult sfera studenților, spune Lerman. „Mulți membri ai personalului evreu din campus nu raportează incidentele antisemite pentru că ceea ce văd îi sperie”, subliniază Leman, un avocat care conduce o rețea de avocați parteneri ai StandWithUs care sunt pregătiți să apere gratuit victimele urii antievreiești în cadrul universităților.

„Ei fac să dispară dovezile și speră că, dacă se uită în altă parte, totul va calma. Ideea de a-i urmări în justiție pe antisemiți pentru a-i face să își recunoască acțiunile în instanță, în loc să renunțe, de frică, nu s-a înrădăcinat încă într-o măsură suficientă”, regretă Lerman. Odată cu rețelele de socializare și tehnologiile în evoluție, studenții și personalul „se tem că datele lor personale vor fi dezvăluite în mod rău intenționat și se tem de o hărțuire și mai mare dacă decid să raporteze un atac antisemit”, continuă ea.

Sentimente de rușine

Întrebat care sunt motivele pentru care atât de mulți membri ai comunității evreiești americane nu raportează actele antievreiești, Consiliul Israelian American (IAC) menționează „rușinea”. „Știm acest lucru pentru că, atunci când primim acest tip de rapoarte, elevii și părinții indică adesea că au avut parte de mai multe incidente similare în trecut înainte de a se decide să vorbească”, spune Karen Bar-On, vicepreședinte pentru activism la IAC.

„Iar când discutăm acest subiect cu membrii comunității, când oferim instruire în domeniul antisemitismului educatorilor și elevilor prin intermediul evenimentelor noastre școlare sau comunitare, aceștia povestesc lucruri pe care le-au trăit, recunoscând în același timp că nu le-au raportat”, explică Bar-On.

IAC, care există din 2007, reprezintă peste 800.000 de israelieni și familiile lor expatriate în Statele Unite. Bar-On se face ecoul comentariilor lui Lerman, îndemnându-i pe evrei să ia în considerare importanța de a raporta hărțuirea antisemită, în loc să se eschiveze.

„În primul rând, trebuie să ne asigurăm că oamenii știu cum să raporteze și, de asemenea, trebuie să le reamintim în mod constant resursele pe care le au la dispoziție”, adaugă Bar-On. „Cel mai important, membrii comunității trebuie să înțeleagă importanța de a raporta toate incidentele de care au parte, de a se apăra și de a face acest lucru indiferent de gradul de gravitate pe care-l acordă incidentului”, afirmă ea.

79% din evrei nu vorbesc

Potrivit datelor strânse în 2021 de către Comitetul Evreiesc American (AJC), 79% dintre evreii americani „vizați de comentarii antisemite nu raportează aceste incidente”, notează Aaron Bregman, director al AJC pentru licee. „Mulți elevi de liceu care sunt victime ale antisemitismului, discriminării sau prejudecăților aleg să păstreze tăcerea acestor incidente de teama represaliilor sociale și a unei potențiale izolări”, adaugă Bregman.

Un alt factor implicat în această reticență în a raporta eventualele incidente este faptul că liceenii „pot să nu fie siguri că au fost într-adevăr discriminați și pot, de asemenea, să subestimeze gravitatea problemei”, continuă Bregman. „Unii pot avea, de asemenea, dificultăți în a recunoaște și a defini ce sunt acțiunile antisemite, ceea ce le îngreunează capacitatea de a le raporta cu exactitate”.

Bregman a declarat că „incertitudinea” din jurul discriminării „își are adesea rădăcinile în ideea că ceea ce trăiesc studenții evrei nu poate fi comparat cu discriminarea trăită de colegii lor”. Mai mulți specialiști pun accentul pe „micro-agresiunile” care, în opinia lor, oferă o mai bună înțelegere a fenomenului de neraportare. Un director al serviciilor studențești de la universitățile Ivy League consideră că „prea mulți profesori contestă dreptul studenților evrei practicanți de a lipsi de la cursuri în timpul sărbătorilor religioase”.

În plus, studenții pot presupune că au raportat un incident atunci când, de fapt, nu au făcut acest lucru din punct de vedere procedural. „Studenții cred că au raportat ceva atunci când au vorbit despre acest lucru în cadrul unei anchete instituționale – dar acea poveste nu va fi împărtășită cu sistemul care urmărește antisemitismul în campus sau care se ocupă de acest tip de problemă în general”, spune directorul respectiv, care a cerut să rămână anonim din cauza poziției sale în mediul academic.

Scepticism cu privire la rezultatele unei semnalări

De cealaltă parte a Atlanticului, în Marea Britanie,  „o mare parte” din incidentele antisemite din școlile și universitățile de stat nu sunt niciodată raportate, spune Dave Rich de la Community Service Trust, care înregistrează și răspunde la astfel de incidente din 1984. „Cele mai probabile motive pentru acest lucru sunt că victimele simt că nu se va face nimic sau că nu știu cum să raporteze ceea ce li s-a întâmplat”, a declarat Rich.

Pe vechiul continent, Uniunea Europeană a efectuat cercetări privind antisemitismul în 2012 și 2018. Concluziile acestor studii au arătat că „majoritatea actelor de hărțuire antisemită nu sunt raportate nimănui”, subliniază Rich. „Nu dispunem de date specifice privind neraportarea antisemitismului în campusuri sau în școli, dar acestea ne dau o idee despre ceea ce ar trebui să analizăm”, continuă el.

În timp ce universitățile catolice private din SUA își deschid în prezent porțile pentru studenții evrei hărțuiți care ar putea fi dornici să părăsească campusurile pe care le numeau cândva ‘acasă’, publicul vede încă doar vârful aisbergului” când vine vorba de antisemitism, consideră experții. În lipsa unei creșteri semnificative a numărului de victime care raportează hărțuirea, discriminarea antievreiască ar putea rămâne în afara radarului pentru mult timp de acum încolo.