News

Vaccinul antigripal va putea fi făcut și în farmaciile comunitare. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească farmaciștii

Ministerul Sănătății vrea să le dea farmaciilor comunitare dreptul de a administra vaccinul antigripal astfel încât gradul de imunizare al populației să crească.
29.09.2022 | 16:57
Vaccinul antigripal va putea fi facut si in farmaciile comunitare Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca farmacistii
Vaccinul antigripal va putea fi făcut și în farmaciile. Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Pentru ca acoperirea vaccinală împotriva gripei să fie cât mai mare, Ministerul Sănătății a elaborat un ordin prin care farmaciile comunitare să capete dreptul de a administra serul, drept pe care acum îl au doar medicii de familie. Practic, românii care vor să evite gripa vor avea ocazia să se vaccineze făcând doar un drum către o farmacie apropiată de locuința lor.

Farmaciștii vor suplini parțial medicii de familie

Nu toate farmaciile vor putea administra vaccinul, fiind impuse unele condiții legate de dotări, precum și de instruirea farmaciștilor. „Cu peste 9.000 de farmacii comunitare bine distribuite în toată România, multe dintre acestea având un program extins, inclusiv în zilele de sâmbăta și duminica, o parte dintre acestea fiind situate în zone rurale, farmaciile comunitare fac parte integrantă a sistemului de sănătate. Farmaciștii vor juca un rol important în sprijinul pacienților în acest sezon gripal”, se spune în ghidul destinat farmaciștilor.

ADVERTISEMENT

Farmaciile care vor fi autorizate trebuie să aibă cel puțin un farmacist care să dețină un certificat de absolvire a unui program postuniversitar de pregătire în vaccinarea împotriva gripei sezoniere. În al doilea rând, trebuie amenajată o zonă adecvată pentru efectuarea serviciului de vaccinare, dotat cu resurse și echipamente necesare pentru administrarea vaccinurilor, precum scaune sau canapea, substanței dezinfectante, o trusă de prim-ajutor în caz de șoc anafilactic, dispozitive de colectare și depozitare a deșeurilor periculoase ș.a.

Farmaciștilor li se recomandă să prezinte detaliat beneficiile și riscurile vaccinării antigripale și să ofere toate informațiile solicitate în legătură cu compoziția serurilor. De asemenea, sunt obligați să verifice condițiile de eligibilitate pentru imunizare: persoane care au cel puțin o vaccinare antigripală anterioară; nu sunt alergice la ovalbumină sau nu au prezentat alergii la vaccinare anterioară; nu sunt alergice la nici unul dintre componentele vaccinului; nu prezintă semnele unei boli febrile sau infecții acute.

ADVERTISEMENT

Dacă cel puțin un criteriu de eligibilitate nu este întrunit, cum ar fi cel al existenței unei vaccinări antigripale în anii precedenți, farmaciștii vor trebui să îndrume persoana respectivă către medicul de familie. De asemenea, farmaciștii nu vor putea vaccina persoane sub 18 ani.

Vaccinurile au fost deja distribuite către DSP-uri

În acest an, vaccinurile antigripale sunt disponibile mai devreme decât în anii precedenți, ministrul Sănătății Alexandru Rafila anunțând că au fost achiziționate 1.500.000 de doze, cu posibilitatea de cumpărare a unor loturi suplimentare, a căror distribuire către direcțiile de sănătate publică urmează să se încheie în cursul acestei săptămâni.

ADVERTISEMENT

Este primul an, cel puţin din istoria pe care o cunosc eu, începând din anul 2001, când vaccinul gripal este adus în luna septembrie. Am ţinut foarte mult la acest lucru ca să generăm campania de vaccinare, să putem să o facem încă de la începutul celui de-al treilea trimestru şi să nu mai fim puşi în situaţia care s-a repetat an de an de a trimite în teren vaccin la mijlocul lunii decembrie sau în ianuarie, ceea ce a dus la adresabilitate scăzută, interes scăzut al populaţiei pentru vaccinare, a creat tensiuni”, a declarat Alexandru Rafila, într-o conferință de presă susținută luni.

Autoritățile sanitare recomandă întregii populații să se vaccineze împotriva gripei, însă anumite categorii sunt mai expuse îmbolnăvirii sau se află în grup de risc ridicat:

ADVERTISEMENT
  • persoane cu vârsta peste 65 de ani;
  • persoane cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate cu un IMC ≥40, astm sau cu virusul imunodeficienței umane;
  • copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 59 luni;
  • femei însărcinate, indiferent de trimestrul sarcinii;
  • personalul medical și auxiliar, atât din spitale, cât și din unitățile sanitare ambulatorii, inclusiv din instituțiile de ocrotire pentru copii sau bătrâni, care prin natura activității vin în contact cu pacienții sau asistații;
  • persoane, adulți și copii, rezidente în instituții de ocrotire socială, precum și persoane care acordă asistență medicală, socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt.
ADVERTISEMENT