News

Vaccinul Pfizer contra COVID-19, eficiență de 100% la copiii între 12 și 15 ani

31.03.2021 | 16:27
Vaccinul Pfizer contra COVID19 eficienta de 100 la copiii intre 12 si 15 ani
ADVERTISEMENT

Pfizer a anunțat că vaccinul său contra COVID-19 a avut o eficiență de 100% la copiii cu vârste între 12 și 15 ani care au participat la un studiu clinic.

Compania intenționează să trimită noile date despre vaccin la Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) și alte autorități de reglementare “cât mai curând posibil”, cu speranța că persoanele din acest grup de vârstă vor putea fi vaccinate înainte de începerea următorului an școlar.

ADVERTISEMENT

O altă veste bună vine tot din SUA unde datele preliminare ale mai multor studii clinice arată că vaccinurile contra COVID-19 sunt sigure pentru persoanele însărcinate, iar protecția obținută de mamă se transmite și copilului.

Vaccinul Pfizer contra COVID-19, eficiență de 100% la copiii între 12 și 15 ani

La studiul clinic desfășurat în SUA au fost înscriși 2.260 de participanți. Au fost confirmate 18 infecții COVID-19 în grupul placebo și nici una în grupul care a primit vaccinul, potrivit datelor făcute publice de compania producătoare.

ADVERTISEMENT

Aceste rezultate arată o eficacitate a vaccinului de 100%, iar, potrivit aceleiași surse, serul a fost bine tolerat, cu efecte secundare în general în concordanță cu cele observate la adulți.

Compania a mai spus că vaccinul a provocat un răspuns “robust” de anticorpi la copii, depășind rezultatele dintr-un studiu anterior la persoane cu vârste între 16-25 de ani.

ADVERTISEMENT

Vaccinarea copiilor este esențială pentru a pune capăt pandemiei, susțin oficialii din domeniul sănătății publice și experții în domeniul bolilor infecțioase.

“Împărtășim urgența de a extinde autorizația vaccinului nostru pentru a-l utiliza la populațiile mai tinere și suntem încurajați de datele studiului clinic asupra adolescenților cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani”, a spus Albert Bourla, CEO Pfizer, citat de CNBC.

ADVERTISEMENT

Dr. Scott Gottlieb, fost comisar la FDA și membru al consiliului de administrație al Pfizer, a declarat că se așteaptă ca agenția să aibă nevoie de aproximativ o lună pentru a revizui noile date. Dacă analiza FDA merge bine, vaccinul ar putea fi disponibil pentru copiii între 12 și 15 până la toamnă.

Compania Moderna a anunțat la rândul ei, pe 16 martie, că a început un studiu clinic al serului său anti-COVID la copiii sub 12 ani. În decembrie, compania a început un studiu la persoane cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani.

Johnson & Johnson intenționează să-și testeze vaccinul monodoză la sugari și chiar și la nou-născuți, după ce îl va testa mai întâi la copiii mai mari.

Pfizer a început să-și testeze vaccinul la copiii cu vârste de minim 12 ani în octombrie. A anunțat săptămâna trecută că a început o studiu clinic pe copiii sănătoși de 6 luni până la 11 ani.

Compania a anunțat miercuri că intenționează să solicite o modificare a autorizației sale actuale de utilizare de urgență emisă de FDA pentru a include adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani. Toți participanții la studiul clinic vor continua să fie monitorizați timp de încă doi ani după a doua doză, a precizat compania.

Pfizer și BioNTech au spus că intenționează să trimită datele pentru evaluarea științifică a altor oameni de știință.

Vaccinurile contra COVID sunt sigure în timpul sarcinii și conferă protecție și copilului

Deși vaccinurile contra COVID-19 nu au fost testate la persoanele însărcinate, acum încep să apară date timpurii ale unor studii clinice care sugerează – așa cum se așteptau cercetătorii – că vaccinurile sunt probabil sigure în timpul sarcinii și conferă protecție nu numai beneficiarului, ci și copilului.

Au existat multe motive pentru a suspecta că vaccinurile ar trebui să fie sigure în timpul sarcinii, inclusiv lipsa reacțiilor adverse majore raportate până acum, studii solide la animale și o bună înțelegere a modului în care funcționează vaccinurile în organism (nu conțin viruși vii și sunt metabolizate rapid).

„Datele pe care le-am colectat până acum nu conțin semnale de alarmă”, a declarat Anthony Fauci, principalul specialist în boli infecțioase din SUA, în februarie, relatează Vox.

Între timp, noile cercetări, publicate pe 25 martie în Jurnalul American de Obstetrică și Ginecologie, au descoperit că vaccinurile oferă o protecție imunitară puternică pentru persoanele gravide, la fel ca și în cazul celor care nu sunt însărcinate.

Cercetările preliminare sugerează, de asemenea, că vaccinurile ar putea oferi o anumită protecție nou-născuților, care sunt vulnerabili la forme mai severe de boală.

Datele din noua cercetare se alătură altor constatări timpurii potrivit cărora anticorpii împotriva COVID-19 generați de mamele însărcinate după ce au primit vaccinurile au fost transferați, prin placentă, la făt.

Femeile însărcinate nu au fost incluse în primele studii clinice și asta, spun experții, pentru că sarcina a fost, de zeci de ani, considerată o stare „vulnerabilă” atunci când vine vorba de cercetarea medicală. Oamenii de știință consideră că în acest fel se face mai degrabă un deserviciu persoanelor însărcinate.

Patru motive pentru care gravidele nu ar trebui să se teamă de vaccinurile contra COVID-19

1) Vaccinurile Pfizer/BioNTech, Moderna și Johnson & Johnson nu conțin coronavirus viu

Singurele tipuri de vaccinuri care sunt contraindicate în timpul sarcinii conțin virusuri vii care au fost slăbite, cum ar fi vaccinul împotriva varicelei. Deși aceste vaccinuri nu prezintă un risc pentru majoritatea oamenilor, există o șansă teoretică mică de a trece prin placentă și de a infecta fătul.

Vaccinurile Pfizer/BioNTech și Moderna conțin doar un fragment de material genetic, numit ARN mesager, care instruiește celulele umane să construiască o mică parte din învelișul exterior al virusului, pe care sistemul imunitar învață să îl recunoască și să lupte pentru a-l opri.

Vaccinul Johnson & Johnson folosește o metodă diferită, cunoscută sub numele de vector viral (aceeași platformă ca și vaccinurile deja utilizate contra Zika și Ebola), pentru a determina corpul să construiască o parte din învelișul virusului.

În ambele cazuri, vaccinul nu poate provoca o infecție COVID-19.

2) Principalele vaccinuri împotriva coronavirusului sunt foarte fragile

Odată ce ARNm intră în organism, este posibil ca acesta să ajungă doar la celulele musculare locale ale brațului înainte ca organismul să îl descompună.

Aceasta înseamnă că este puțin probabil să pătrundă în sânge și chiar mai puțin probabil să ajungă până la placentă. Chiar dacă ar ajunge atât de departe, „una dintre funcțiile principale ale placentei este aceea de a fi o barieră imună pentru făt”, ceea ce adaugă un alt strat de protecție, spune Stephanie Gaw, specialist în medicina materno-fetală la San Francisco Medical Center, Universitatea din California.

Și, deși conține material genetic, ARNm nu pătrunde în nucleele celulelor umane, ceea ce înseamnă că nu poate provoca mutații celulelor noastre sau celor ale unui făt în curs de dezvoltare.

Acest ARNm este atât de fragil, încât dezvoltatorii de vaccinuri au fost nevoiți să-l înfășoare în nanolipide (despre care se presupune că sunt sigure pentru sarcină) doar pentru a-l păstra intact suficient pentru a ajunge la celulele musculare din braț.

Experții spun, de asemenea, că este puțin probabil ca ARNm să ajungă intact în laptele matern.

Cercetările preliminare efectuate de Gaw și echipa sa, care sunt în curs de evaluare inter pares, nu au găsit nicio urmă a vaccinului în probele de lapte matern în orele și zilele după vaccinare. Și chiar dacă o cantitate mică din acesta ar fi transferată unui bebeluș care se hrănește, cercetătorii spun că acesta (și orice nanoparticule lipidice) ar fi descompuse de acizii din stomacul bebelușului.

3) Studiile pe animale arată promițător

Înainte de a administra serurile persoanelor însărcinate, companiile producătoare de vaccinuri au adunat date de siguranță prin studierea efectelor asupra altor mamifere însărcinate. Niciunul dintre aceste studii nu sugerează probleme de siguranță pentru utilizarea vaccinurilor în timpul sarcinii.

4) Nu au fost raportate reacții adverse la persoanele însărcinate care au fost vaccinate în SUA până acum

În cadrul studiilor clinice pentru vaccinurile contra COVID-19, persoanele cu „potențial fertil” au fost testate pentru sarcină înainte de fiecare doză, iar cele cu teste pozitive au fost eliminate din studii.

Cu toate acestea, câteva (12 care au primit vaccinul în studiul Pfizer/BioNTech și 6 care au primit vaccinul în studiul Moderna) erau gravide în momentul vaccinării, iar companiile producătoare nu au raportat evenimente care să fi afectat negativ aceste persoane.

Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA urmăresc gravidele care sunt vaccinate în cadrul campaniei naționale de vaccinare.

La începutul lunii martie, CDC a raportat date de la peste 1.800 de gravide care au primit vaccinuri contra COVID-19. Nu a existat o creștere semnificativă statistic a evenimentelor cu impact negativ asupra sarcinii sau nașterii. Nici nu au fost semnalate diferențe semnificative în ceea ce privește efectele secundare ale vaccinului (cum ar fi oboseala sau febra).

ADVERTISEMENT