Vedeta Antenei 1 și a serialului Lia face praf școlile de teatru: “Ca ciupercile după ploaie”

Carmen Ionescu, cunoscuta actriță din serialul Lia, soția soțului meu, a dat de 8 ori admitere ca să între la teatru. Nu s-a lăsat și, la 26 de ani, a reușit. Ne spune părerea ei despre așa zisele școli de teatru care au apărut, de la un timp, ca ciupercile după ploaie.

Actrița Carmen Ionescu din serialul Lia vorbește despre viața personală

Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, cunoscuta și talentata actriță Carmen Ionescu dezvăluie secretul unei căsnicii care durează de 45 de ani. Își aduce aminte că prima întâlnire cu soțul ei, marele actor Constantin Dinulescu, a fost la Capșa. Chiar dacă au trecut 19 ani de la succesul pe care l-a avut în Numai Iubirea, oamenii continuă să o recunoască pe stradă.

Carmen Ionescu: “Școala românească de teatru era o școală importantă”

Ai dat de 8 ori admitere că să intri la teatru. Cum ai reușit să fii atât de tenace?

– Nu sunt singura candidată la IATC care a trecut prin această experiență dură. La acea dată în țară nu exista decât institului de teatrul din București care scotea anual, la concurs, cel mult 7 locuri, 3 fete și 4 băieți. Asta explica numărul mare de candidați și, implicit, exigența sporită a comisiilor de admitere. Școala românească de teatru era o școală importantă în peisajul școlilor europene.

Astăzi au răsărit ca ciupercile după ploaie tot soiul de așa zise școli de teatru care nu au un program unitar de pregătire. Contra unei sume de bani reprezentând taxa de admitere sunt gata să te declare diplomat în arte.

Digi24.ro

"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

La acea dată aspirația de a ajunge student la teatru era greu de realizat. Școala primea în fiecare an candidații de care era nevoie în teatru. Odată era nevoie de june prim, altă dată de eroine, de actori de compoziție și așa mai departe.

Admiterea la examen nu era dictată numai de valoarea candidatului ci și de nevoile concrete alea teatrelor existente în țară. Am înțeles acest mecanism și am continuat să mă pregătesc așteptând momentul când vocația mea de teatru va coincide cu nevoile instituției.

Carmen Ionescu și-a dorit să devină balerină

Teatrul a fost prima opțiune sau, inițial, ai vrut să faci altă meserie?

– Ca orice adolescent, la vârsta aceea visam să fac o carieră frumoasă, dar și spectaculoasă. Vedeam spectacole și filme, actori și actrițe îndrăgite și toate astea îmi alimentau dorința de a sluji scena. Inițial am vrut să mă îndrept spre coregrafie. Dar, pe parcurs, spectacolele pe care le urmăream cu sfințenie m-au făcut să mă redirecționez. Astfel aspirația de a face balet s-a convertit într-o mare dragoste pentru teatru.

Ce ai învățat, esențial, de la maestrul Amza Pellea?

– Marele Amza Pellea a fost primul dascăl oficial cu care am început cursurile institutului de teatru.  Iar adevărul și simplitatea au fost primele lecții cu care am început drumul meu în teatru.

Digisport.ro

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka are o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Îți mai aduci aminte o întâmplare cu celebrul actor?

-Relația noastră era bazată pe respect și admirație. Priveam atentă felul în care ne pregătea. Transformarea noastră în viitori profesioniști era întâmplarea minunată pe care el ne-o oferea.

“Prima mea apariție pe scenă a fost ca a unui sportiv”

Cum te-ai simțit prima dată când ai urcat pe scenă?

– Vreau să vă spun că prima mea apariție pe scenă a fost ca a unui sportiv care, după o cursă istovitoare, ajunge la linia de sosire.

19 ani de la rolul Maria Bratu din Numai iubirea. Te mai recunoaște lumea pe stradă, te mai strigă pe numele personajului?

-Da. Mă simt fericită că, după atâta timp, publicul își amintește de mine în acest rol. Ce poate fi mai frumos decât să dăinui în aminitrea oamenilor?

Cât de solicitant este acum rolul Mariei, din serialul Lia? Cred că îți place numele acesta de personaj.

– În afară de această frumoasă coincidență a numelui Maria din Lia, soția soțului meu, rolul nu-mi pune probleme deosebite. Face parte din acele roluri care fac țesătura pe care personajele principale evoluează și fac povestea să fie omenească și adevărată. Aceste personaje dau tenta de firesc, de cotidian.

45 de ani de căsătorie: “Viață noastră a fost împărțită distinct”

Ești măritată, de 45 de ani, cu marele actor Constantin Dinulescu. Cum ați reușit să rezistați în această lume nebună?

– Viața noastră a fost împărțită distinct în viață profesională și viața de acasă. Acasă e locul unde ne curățăm zilnic zgura vieții publice și ne regăsim cu adevărat așa cum suntem.

După atâția ani îmi poti spune ce trebuie să se întâmple și ce nu ca o căsnicie să dureze atât de mult?

– Îmi pui o întrebare delicată și dificilă pentru care este greu să găsești un răspuns exact. În afară de iubire îți trebuie înțelepciune, toleranță, tot ceea ce omenește e nevoie ca viața să curgă lin. Neobstrucționată de nimic care ar putea  să-i denatureze adevăratul curs.

“Nu m-am gândit cum va evolua”

Îți mai aduci aminte prima întâlnire? Ce ai gândit atunci când ți-ai văzut viitorul soț?

– La prima noastră intlanire am mers la Capșa și am mâncat un parfait de alune apoi am băut un coniac bun. Dar, drept să-ți spun, în acea clipă nu m-am gândit cum va evolua întâlnirea noastră.

După atâția ani de carieră vreau să știu dacă există prietenii adevărate în această branșă, sau invidiile și orgoliile sunt prea mari?

– Categric că există invidii și orgolii. Adevărul este că valoarea profesională nu ar trebui să fie niciodată un prilej de ocară. Dar prieteniile adevărate există.

“Accepți atât reușitele cât și eșecurile”

Ai fost vreodată atât de dezamăgită, profesional vorbind, încât să-ți dorești să renunți?

– Fără îndoială că o profesie nu este alcătuită numai din reușite. Apar pe parcursul ei și eșecuri. Când ești conștient de aceste lucruri nu se mai pune problema de renunțare. Accepți atât reușitele cât și eșecurile ca pe niște date firești apărute în cariera ta. Le analizezi, tragi concluziile cuvenite și mergi mai departe. Îmi aduc aminte de poemul lui Kypling, “Și dacă“: “cu scule vechi și uzate te ridici și mergi mai departe”.

Ce-ți mai aduci aminte din perioada liceului? Erai mai timidă, mai rebelă?

– Am fost totdeauna, inclusiv în perioda la care te referi, mai degraba timidă. Cel puțin pentru cei din preajma mea. Dar în universul meu am rămas inflexibilă.

Ai copiat vreodată la vreun examen?

– O să-ți răspund cu altă întrebare. Crezi  că există vreun elev care să nu fii copiat măcar o singură dată în anii lui de studii? Mă îndoiesc.

Mai ții minte când ai câștigat primii bani? Și pe ce i-ai cheltuit?

– Primii bani i-am câștigat făcând figurație la Teatru Bulandra dar nu mai țin minte pe ce i-am cheltuit. Lucram cu Petrică Gheorghiu și el ne băga pe toți prin spectacole. Ca angajată la Piatra Neamț, când deja eram actor profesionst, știu că din primul salariu mi-am luat o broboadă neagră. O văzusem la Oana Pellea și mi-a plăcut mult. Mi-am luat și o cămășuță în carouri, sport, pe care o am și astăzi. O pun prin casă, mă mai duc cu ea la sport.

Cel mai greu turneu: “Eram anunțată că tatăl  meu s-a prăpădit”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ați reușit să mergi mai departe?

– Am plecat într-un lung turneu cu Teatrul Național prin  Europa, lansându-mi  tatăl grav bolnav acasă. În aceeași zi am primit un telefon în care eram anunțată că tatăl  meu s-a prăpădit. Iar eu a trebuit să merg mai departe, cu turneul, pentru că nu puteam să-i abandonez și să mă întorc la București. Cum am reușit să merg mai departe? Numai Dumnezeu știe… Și cu mine.

Ce nu știe lumea despre tine și ai vrea să spui azi?

– Sunt un om a cărui existență se desfășoară strict între casă și teatru, fără a avea alte preocupări colaterale. Nu am un hobby în mod special, îmi place să desenez, să dansez. De croșetat am croșetat tot la Piatra Neamț, ca să nu înnebunesc. Voiam să se termine mai repede stagiatura. În puținul timp liber, chiar dacă aveam spectacole și munceam, stăteam în casă și croșetam. I-am făcut un pulovăr soțului și mie.

A existat vreun moment în viața  ta când celebritatea ți s-a urcat la cap?

– Apreciez că sunt un om bine echilibrat și că nu am avut niciun moment tentația să pierd contactul cu realitatea.

Marele regret al actriței Carmen Ionescu

Consideri că frumusețea ta a reprezentat un atu în meseria pe care ți-ai ales-o?

– Niciodată nu m-am considerat o femeie frumoasă. Iar cariera am încercat să mi-o construiesc sprijinindu-mă pe lucruri obiective și statornice, nicidecum pe lucruri subiective și trecătoare. Din cauza datului la admitere atâția ani, am pierdut niște roluri de fată tânără. Nu am putut să joc Ofelia, Julieta. Eu am intrat în teatru la 26 de ani, deja am sărit o etapă de roluri de fată tânăra, am pierdut. Cred că echilibrez acum.