News

Veste bună pentru românii din Marea Britanie. Franța redeschide circulația dinspre Regat

22.12.2020 | 23:52
Veste buna pentru romanii din Marea Britanie Franta redeschide circulatia dinspre Regat
ADVERTISEMENT

Începând de miercuri, 23 decembrie, de la ora 00:00, autoritățile franceze au decis deblocarea circulației dinspre Marea Britanie către Franța, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

După ce o nouă tulpină a Covid-19 a fost descoperită în insulă, mai multe state din UE, printre care și Franța, și-au închis granițele cu Marea Britanie.

ADVERTISEMENT

Mii de TIR-uri, campioane, microbuze și autocare au rămas blocate la granița dintre cele două state. Și mulți români se află printre acești cetățeni.

Franța redeschide circulația dinspre Marea Britanie

Veste bună în miez de noapte oferită de MAE. Începând din 23 decembrie, de la ora 00:00, va fi permisă deplasarea dinspre Anglia către Franța sau în vederea tranzitării Franței, pentru cetățenii francezi și cetățenii Uniunii Europene, inclusiv cei români.

ADVERTISEMENT

Din informațiile oferite de Guvernul de la Paris și prezentate și de ministerul român pe site-ul oficial, mai aflăm că persoanele din categoriile amintite anterior au obligaţia de a prezenta un test negativ pentru infecţia cu COVID-19, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării.

Totodată, toţi cetățenii au obligaţia de a prezenta companiei aeriene, maritime sau feroviare un document eliberat de un laborator medical care să ateste rezultatul negativ al testului pentru COVID-19.

ADVERTISEMENT

Autoritățile anunță că sunt acceptate atât testele PCR, cât şi cele antigen care sunt sensibile la noua tulpină a coronavirusului. Lista testelor antigen acceptate urmează să fie publicată de Ministerul francez al Solidarităţii şi Sănătăţii, menţionează MAE.

Aceste reglementări rămân în vigoare până cel puţin pe 6 ianuarie 2021, sub rezerva unei posibile reevaluări la nivel bilateral sau european.

ADVERTISEMENT

MAE mai anunță că, în ceea ce privesc condițiile de reluare a transportului rutier de mărfuri, acestea vor fi comunicate de autoritățile franceze în cel mai scurt timp.

Mai mulți români, blocați la granița dintre Marea Britanie și Franța

Vestea oferită marți seară de Ministerul Afacerilor Externe este una excelentă pentru sutele de români blocați de ore bune între cele două state.

Sute de conaționali, printre care șoferi de TIR, dar și pasagerii unor autocare și microbuze care se îndreptau spre România, sunt blocați în Marea Britanie după ce majoritatea statelor europene au închis practic granițele din cauza noii tulpini.

Mijloacele de transport mărfuri și călători au fost oprite de Politia engleză din cauză că nu se mai putea traversa către Franța, țară care nu mai accepta tranzitarea teritoriului ei după ce în Marea Britanie a fost descoperită acea nouă tulpină Covid-19.

ADVERTISEMENT