News

Veste excelentă. Numărul contractelor de muncă suspendate a scăzut cu 350.000 în ultima zi a stării de urgență

14.05.2020 | 22:01
ADVERTISEMENT

Numărul contractelor de muncă suspendate a scăzut joi, 14 mai, cu 356.612 de unități față de numărul înregistrat în ziua anterioară, conform unor cifre făcute publice de Inspecția Muncii.

Peste 350.000 de români se vor întoarce la lucru, conform datelor oficiale

Potrivit stiripesurse.ro, în acest moment numărul total al contractelor de muncă suspendate de la instituirea stării de urgență a rămas la 544.479, deși miercuri erau 891.091 astfel de contracte.

ADVERTISEMENT

Starea de urgență va expira joi, 14 mai și va fi înlocuită cu starea de alertă. Conform statisticilor oficiale, din totalul de 544.479 de contracte suspendate, 171.230 sunt din industria prelucătoare, 88.862 din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor.

67.775 de angajați trimiși în șomaj tehnic sunt din industria hotelieră și a restaurantelor, cea mai afectată industrie la nivel național de epidemia de coronavirus. Cu toate că mulți sperau ca restaurantele, terasele sau barurile să se redeschidă începând cu 15 mai, acest lucru nu va fi posibil.

ADVERTISEMENT

În cel mai optimist scenariu, în primă fază, restaurantele ar putea fi redeschise în 1 iunie, însă o relaxare totală a măsurilor de restricție nu va avea loc mai devreme de luna august.

Din păcate, dacă previziunile lui Raed Arafat sunt corecte, valul al doilea de coronavirus ar putea lovi în această vară, moment în care oamenii ar putea reveni la izolare la domiciliu.

ADVERTISEMENT

Cu toate că o bună parte din cei trimiși în șomaj tehnic se vor reîntoarce la lucru, numărul celor care și-au pierdut locul de muncă a atins un maxim pentru această perioadă. Astfel, 354.218 români au rămas fără job, cei mai mulți fiind din comerțul cu ridicata și amănuntul, 63.360.

62.281 de oamenii rămași fără un loc de muncă sunt din industria prelucătoare, în timp ce 51.478 lucrau în construcții.

ADVERTISEMENT

Specialiștii se așteaptă ca până la finele anului, România să aibă peste 1 milion de șomeri, fără a-i include pe cei aflați în șomaj tehnic.  Situația e alarmantă la nivel mondial, SUA având peste 20 de milioane de șomeri, o cifră nemaivăzută din 1930.

ADVERTISEMENT
Tags: