News

Veste neașteptată pentru elevi. Vacanța de vară mai scurtă, propunere pentru a recupera materia pierdută

03.02.2021 | 08:59
Veste neasteptata pentru elevi Vacanta de vara mai scurta propunere pentru a recupera materia pierduta
ADVERTISEMENT

Vacanța de vară mai scurtă pentru elevi? În contextul pierderii unei părți importante din anul școlar 2020-2021, din cauza suspendării activităților, un fost ministru al Educației vine cu o propunere de ultim moment.

Daniel Funeriu, fost conducător al Învățământului în Guvernul Boc (2009-2012) a declarat marți că anul școlar în România ar trebui prelungit, adică vacanța de vară să nu mai țină trei luni, ci două.

ADVERTISEMENT

Fostul ministru a explicat că măsura e benefică nu doar în actualul context, pentru recuperarea lecțiilor ce au fost pierdute prin învățământul online, ci și pe termen lung.

Vacanța de vară mai scurtă pentru elevi? Propunere pentru pentru a recupera materia pierdută

Din 9 noiembrie, dată la care România a intrat într-o carantină parțială din cauza pandemiei de Covid-19, elevii din țară nu au mai făcut ore cu prezență fizică, ci doar cursuri exclusiv online.

ADVERTISEMENT

După aceste trei luni în care s-a ratat foarte mult din materie, un fost ministru al Educației, Daniel Funeriu, a propus prelungirea anului școlar pentru elevi, condiție în care vacanța de vară ar dura 2 luni, în loc de 3, cum era normal.

”Cred că e oportună o lungire a anului școlar. S-a pierdut foarte mult timp. Nu e nicio catastrofă dacă în loc de trei luni am avea doar două luni vacanță în acest an. Oricum, România are cel mai scurt an școlar din Europa.

ADVERTISEMENT

De aceea se spune fals că materia e prea îngrămădită. Materia nu e mai grea decât în alte țări, e chiar mai ușoară, dar ea trebuie livrată de profesori într-un timp mult prea scurt. Deci ar fi un bun moment să lungim anul școlar și, eventual, să rămână mai lung decât e acum”, a declarat Funeriu, pentru B1 TV.

Funeriu salută revenirea la școală pe 8 februarie

În aceeași intervenție la postul de știri citat, Funeriu a mai spus că elevii ar fi avut foarte mult de suferit dacă școlile nu s-ar fi deschis acum.

ADVERTISEMENT

”Cred că e important să fim cât mai calmi, să lăsăm deoparte disputele politice, cred că ar fi foarte bine ca toată lumea să înțeleagă urgența revenirii la școală. E, din punctul meu de vedere, cea mai bună decizie dintre deciziile proaste pe care pandemia ne obligă să le luăm.

Nimeni nu e fericit să închidă școlile, dar e limpede că trebuie redeschise altminteri copiii vor avea foarte mult de suferit”, a adăugat fostul ministru.

ADVERTISEMENT