Coaliția de guvernare caută soluții pentru a veni în sprijinul angajaților din România. O măsură care va intra în vigoare din vară este legată de tichetele de masă.
Un deputat al Partidului Social Democrat, formațiune aflată la guvernare, a anunțat, marţi, 5 aprilie, că tichetele de masă pentru angajaţi vor avea o valoare mai mare.
Date fiind creșterile de prețuri din ultima perioadă, social-democraţii au propus în coaliție creşterea valorii tichetelor, cu 10 lei, de la 1 iunie 2022.
”În momentul de faţă, instituţiile publice şi private din România pot acorda, conform Legii 165 din 10 iulie 2018, tichete de masă sau bonuri de masă. Cu acestea pot fi achiziţionate doar produse alimentare sau mese calde. În prezent, valoarea unui tichet de masă este de 20,17 de lei.
Asta înseamnă că, pentru 22 de zile lucrătoare, tichetele echivalează cu suma de 443,74 lei”, a transmis, marţi, depuatul PSD Vasile Cîtea, notează News.ro.
De la 1 iunie, salariații ar încasa peste 200 de lei la salariu prin intermediul acestor bonuri de masă.
”Partidul Social Democrat a propus majorarea valorii tichetelor de masă pentru angajaţi de la 1 iunie, cu 10 lei. Asta ar însemna un plus de 216 lei pentru fiecare angajat în parte, iar valoarea tichetului va ajunge la 30 de lei.
De cealaltă parte, am văzut că există şi o altă propunere venită din partea premierului, aceea ca tichetele de masă să ajungă la o valoare de 40 de lei. Orice decizie va fi luată, important este să se întâmple ceva cu aceste tichete şi să vedem o creştere a lor. E o modalitate de a fi alături de angajaţi şi de a-i ajuta să facă faţă valului de scumpiri”, a mai declarat deputatul.
Ultima majorarea a unui tichet de masă a avut loc chiar în această perioadă. Valoarea acestor bonuri a crescut cu ”impresionanta” sumă de…. 8 bani, conform unui ordin publicat în Monitorul Oficial, scrie Hotnews.
După această creștere, bonurile de masă au valoarea de 20,17 lei, cu 8 bani mai mult față de perioada anterioară când valoarea acestora era de 20,09 lei. Ultima indexare a valorii tichetelor de masă a fost consemnată în luna octombrie din 2021, de la 20,01 lei la 20,09 lei.