News

Vești bune pentru pensionarii români. Șeful Casei de Pensii: ”Nicio pensie nu va scădea prin recalculare”

Daniel Baciu a dat asigurări că în urma reformei sistemului public de pensii nicio pensie nu va scădea, ci se are în vedere doar eliminarea inechităților.
03.03.2023 | 10:36
Vesti bune pentru pensionarii romani Seful Casei de Pensii Nicio pensie nu va scadea prin recalculare
Șeful Casei de Pensii spune că recalcularea pensiilor vizează eliminarea inechităților Sursa foto: Capital
ADVERTISEMENT

Mai mult, directorul Casei Naționale de Pensii, a anunțat joi că eliminarea inechităților în calcularea pensiilor din sistemul public de pensii ar putea duce, în anumite cazuri, chiar la creșterea veniturilor.

Șeful Casei de Pensii: ”Nicio pensie nu va scădea prin recalculare”

Totuși, Daniel Baciu a subliniat că abia în 2024, românii ar putea primi noile pensii, după recalculare. Șeful Casei Naționale de Pensii a mai transmis că românii care au pensii de peste 4.000 de lei și cărora anul trecut le-au fost oprite contribuții de sănătate au început deja să își primească banii înapoi, după decizia CCR.

ADVERTISEMENT

„Nicio pensie nu va scădea, noi asta urmărim prin recalculare sa eliminăm aceste inechități nu să le amplificam, dimpotrivă, pentru că există în momentul de față în plată în plată pensionari care au aceeași perioadă contributivă, aceeași vechime în muncă, dar faptul că au ieșit în perioade diferite de timp la pensie, pe acte normative care erau în vigoare la acea dată există cuantumuri diferite în plată.

Noi trebuie să oferim acest act normativ ca să fie adoptat, dar de intrat în vigoare probabil că va intra în anul 2024”, a declarat Daniel Baciu, directorul Casei Naționale de Pensii la România TV.

ADVERTISEMENT

În luna ianuarie, ministrul muncii, Marius Budăi, a declarat că noua formulă de calcul a pensiilor este în lucru și a precizat că noua formulă de calcul a pensiilor se va face pe baza legii 127/2019.

„Vorbim de pensiile din sistemul public, în momentul în care introducem formula de calcul, pentru că noi am scris foarte clar în programul de guvernare, de când am intrat în noiembrie, că plecăm de la analiza legii 127.

ADVERTISEMENT

Pensiile în România ar fi fost recalculate și deja rezolvate dacă cineva la un moment dat nu punea legea pensiilor în paranteze, așa cum a pus și legea salarizării”, a declarat la acea vreme ministrul pentru Digi24.

În luna februarie, coaliția de guvernare a anunțat că a înființat un grup de lucru care se va ocupa de reforma pensiilor speciale. Noile reglementări vor urmări ca pensia de serviciu să nu fie mai mare decât salariul din perioada de activitate și „se vor restrânge condițiile de pensionare anticipată pentru cei cu pensii de serviciu”.

ADVERTISEMENT

„Conducerea Coaliției a decis constituirea unui grup de lucru pentru formularea unui set de amendamente la proiectul de lege privind pensiile speciale, care să reflecte recomandările finale ale Băncii Mondiale și Comisiei Europene”, au transmis atunci reprezentanții PSD.

ADVERTISEMENT