Sport

Vești proaste pentru Simona Halep. Ce se întâmplă cu decizia în cazul de dopaj

Simona Halep se află în așteptarea deciziei în cazul său de dopaj, însă verdictul ar putea să întârzie mai mult decât s-a preconizat.
10.07.2023 | 16:22
Vesti proaste pentru Simona Halep Ce se intampla cu decizia in cazul de dopaj
Simona Halep se află în așteptarea deciziei în cazul său de dopaj, însă verdictul ar putea să întârzie mai mult decât s-a preconizat. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Dubla campioană de Grand Slam a fost audiată la Londra la finalul lunii iunie de ”Sport Resolutions”, iar verdictul în acest caz extrem de controversat s-a vehiculat că va fi dat în două săptămâni.

Decizia în cazul de dopaj al Simonei Halep ar putea să întârzie

Doar că acest termen s-ar putea prelungi, așa cum a anunțat Gabriela Andreiașu, directorul ANAD, astfel că Simona Halep nu știe cu exactitate momentul în care se va da decizia în cazul său de dopaj.

ADVERTISEMENT

”Tribunalul Sport Resolutions trebuie să emită decizia în 14 zile de la data audierii Simonei, dar există și posibilitatea extinderii acestui termen în condiții excepționale! De ce? Pentru că e un caz care este complex, care are foarte multe probe, în care au fost audiați foarte mulți martori.

Probele aduse de experții ambelor părți, Simona și Agenția de Integritate a Tenisului, impun o documentare profundă și o analiză a documentelor pe care le-au depus părțile, ITIA și Simona Halep.

ADVERTISEMENT

Nu se fac alte sau noi analize în laboratoare, pur și simplu se examinează și se studiază documentele, se verifică toate probele pe care le-au adus în apărare și, inclusiv, declarațiile pe care le-au dat martorii, foarte mulți de ambele părți, pe parcursul celor două zile de audieri, 28 și 29 iunie”, a declarat Gabriela Andreiașu, pentru prosport.ro.

Halep va avea interdicții dacă va fi găsită vinovată

Directorul Agenției Naționale Anti-Doping a dezvăluit că toate aceste amânări se fac pentru a se lua decizia corectă și a mărturisit că dacă va exista o perioadă de suspendare, Halep va avea anumite interdicții.

ADVERTISEMENT

”Nu este reprezentativ numărul martorilor, cât reprezentative sunt informațiile pe care le-au adus experții în calitate de martori la acest proces. Există posibilitatea extinderii acestui termen. Nu din alte motive ci doar pentru a lua o decizie corectă și motivată.

Acel verdict e posibil să afecteze viața Simonei, atât cariera sportivă, cât și viața personală până la urmă, pentru că sunt anumite interdicții pe care Halep le va avea în perioada de suspendare, dacă va exista o perioadă de suspendare!”, a spus Andreiașu.

ADVERTISEMENT

Fostul mare tenismen Ilie Năstase i-a luat din nou apărarea Simonei Halep în cazul de dopaj și consideră că fostul număr 1 a avut enorm de pierdut. El a comparat situația și scandalul în care a fost implicat cu Serena Williams și crede că toată acestă tergiversare a cazului e și din cauza avocaților sportivei.

ADVERTISEMENT
Gregorian Bivolaru, arestat la Paris. Îşi obliga victimele să plătească
Gregorian Bivolaru, arestat la Paris. Îşi obliga victimele să plătească "în natură": videochat sau munci manuale. Ţinea 26 de femei în casă
Mama lui Radu Drăgușin a
Mama lui Radu Drăgușin a "rupt" tăcerea: ce a spus despre iubita fotbalistului
Fostul căpitan din Liga 1, dezlănțuit în stradă pentru AUR: „CINE SUNTEM NOI?”...
Fostul căpitan din Liga 1, dezlănțuit în stradă pentru AUR: „CINE SUNTEM NOI?” » S-a întors în politică și îi face jocurile lui George Simion: imagini incredibile surprinse în week-end
Cea mai cunoscută amantă din România s-a năpustit asupra milionarului celebru care şi-a...
Cea mai cunoscută amantă din România s-a năpustit asupra milionarului celebru care şi-a înşelat soţia cu ea timp de 16 ani!
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are...
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Ce s-a întâmplat la priveghiul Ronei Hartner din Toulon? Sora artistei a povestit...
Ce s-a întâmplat la priveghiul Ronei Hartner din Toulon? Sora artistei a povestit cu amărăciune: Biserica era plină de…
Mihai Gâdea cutremură toată România! Documentul prezentat în direct la Antena 3
Mihai Gâdea cutremură toată România! Documentul prezentat în direct la Antena 3
Schema perversă prin care șoferii erau storși de bani de angajații Poliției
Schema perversă prin care șoferii erau storși de bani de angajații Poliției
ULTIMA ORĂ! După moartea Ronei Hartner, este din nou doliu în România. S-a...
ULTIMA ORĂ! După moartea Ronei Hartner, este din nou doliu în România. S-a stins un alt mare actor!
Cum arată Bianca Drăgușanu după ce și-a făcut 'cat eyes' chirurgical. S-a filmat...
Cum arată Bianca Drăgușanu după ce și-a făcut 'cat eyes' chirurgical. S-a filmat când medicul i-a cusut pleoapele
Mărturii oribile ale victimelor lui Bivolaru au ieșit la iveală: „Îndoctrinare, sechestrare, șantaj”
Mărturii oribile ale victimelor lui Bivolaru au ieșit la iveală: „Îndoctrinare, sechestrare, șantaj”
Val de critici pentru Irinel Columbeanu. A fost aspru taxat după ce a...
Val de critici pentru Irinel Columbeanu. A fost aspru taxat după ce a părăsit azilul: „Tu te postezi ca un șmecher cu bani”
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa...
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa și America!