Principesa Ileana este una dintre figurile regale care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Părinții ei au fost nimeni alții decât regele Ferdinand I al României și regina Maria. Contrar faptului că s-a născut într-o familie nobilă care i-a oferit tot confortul, viața ei nu a fost deloc una lipsită de probleme.
Numele Principesei Ileana a fost mereu unul controversat în spațiul public. Ani la rând, s-a zvonit că tatăl ei nici măcar nu ar fi regele. Se spune că Principesa ar fi fiica Prințului Barbu Știrbei, dar toate presupunerile s-au spulberat în momentul în care regele Ferdinand a recunoscut paternitatea.
Deși regele Ferdinand nu a făcut niciodată diferența între ceilalți copii și Ileana, aceasta nu a avut deloc o copilărie ușoară. La o vârstă destul de fragedă, a trecut prin unul dintre cele mai dureroase episoade din viața ei.
Fratele Principesei Ileana a murit, iar de parcă asta nu era suficient, a mai fost nevoită să treacă și prin Primul Război Mondial. Familia Principesei a fost nevoită să se refugieze la Iași, acolo unde Ileana a avut ocazia să îl întâlnească pe Ion Antonescu. Între timp, cei doi au devenit foarte buni prieteni.
Principesa Ileana a fost mereu empatică cu cei din jurul ei. Încă de la o vârstă foarte fragedă, aceasta mergea împreună cu mama ei, Regina Maria în spitalele din România unde erau internați bolnavi și răniți.
Atunci când a crescut, familia a trimis-o pe Principesa Ileana la studii în afara țării. A fost elevă a Colegiului Heathfield-Ascot. Pe lângă dedicarea pentru educație, aceasta a mai fost pasionată și de marină.
Ambițioasă de fel, nu s-a lăsat până nu a reușit să obțină brevetul de căpitan de cursă lungă. Părinții ei au fost foarte mândri, mai ales că, la acea vreme, era singura româncă ce se putea lăuda cu o astfel de calificare.
Prima dragoste a Principesei Ileana a fost Arhiducele Anton de Habsburg. Aceasta călătorea foarte mult alături de Regina Maria și, în una dintre vizitele ei în Spania l-a cunoscut pe Arhiduce. Nu a trecut mult timp și a anunțat că se căsătorește cu el.
Astfel, în 1931, căsătoria lor a avut loc la Castelul Pelișor. Pentru că a avut mereu o relație bună cu părinții ei, Regina i-a lăsat drept moștenire celebrul Castel Bran.
Contextul istoric și politic sensibil de la acea vreme a determinat familia regală să plece din România. Căsnicia Principesei Ileana nu a durat nici ea mult, așa că divorțul a fost unul iminent pentru Principesă.
După ce a divorțat de Arhiducele Anton de Habsburg, fiica Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I s-a căsătorit, din nou. De data asta, alesul a fost Ștefan Isărescu, un doctor român exilat. Împreună, cei doi au avut șase copii care s-a născut de-a lungul perioadei 1932 – 1942).
În ciuda faptului că a călătorit în întreaga lume, viața Principesei Maria s-a schimbat radical după o serie de evenimente nefericite. Aceasta a ales să se călugărească după ce a pierdut-o într-un accident aviatic pe fiica ei, Ileana Maria. În plus, boala primul ei copil născut, Ștefan a determinat-o să urmeze și mai mult calea credinței, devenind Maica Alexandra.