Simona Halep ar putea să își încheie cariera după ce a fost depistată pozitiv cu medicamentul Roxadustat, iar sportiva este deja pusă la zid de opinia publică.
Victor Ciutacu a lansat un atac dur la adresa Simonei Halep, care se află în mijlocul unui scandal de dopaj uriaș.
Sponsorii Simonei Halep s-au raliat în jurul sportivei, decizie care pentru jurnalist este una inexplicabilă. Ciutacu o dă ca exemplu pe Maria Sharapova care a fost de asemenea suspendată pentru dopaj: „Nike a tăiat-o de la bani pe Sharapova, Dedeman și Banca Transilvania se solidarizează cu trișoarea.
Și d-aia suntem unde suntem. Corupții noștri sunt buni, ai lor să se ducă la pușcărie, adorăm descurcăreții, ne place întorsul de portofele, ne hrănim cu alba-neagra”.
Și înghițim vrăjeli cu operații de deviație de sept care nu mai lasă campioana să se desfășoare liberă pe teren”, a șocat Victor Ciutacu pe pagina sa de Facebook.
Victor Ciutacu nu i-ar iertat nici pe cei care se bucurau de scandalul de dopaj în care a fost implicată rivala Simonei Halep: „Mai țineți minte cum fanii Halapenei făceau party când au prins-o dopată pe Sharapova? Atunci nu era cu prezumția de nevinovăție”.
Ziaristul l-a „înțepat” și pe Cristian Tudor Popescu, care s-a transformat în avocatul Simonei Halep în FANATIK: „Eroina națională a fumat de la frigider și s-a inflamat în gât. S-a tratat cu piramidon expirat și i-au apărut două liniuțe pe termometru. Nici vorbă de doping, întrebați-l pe CTP, terminați cu răutăcizmele”.
Ciutacu a făcut referire și la declarațiile fostului soț al Simonei Halep: „P.S. Poate redifuzează cineva declarația lu’ Iuruc de la notar, aia cu U.S. Open. P.S. 2. Nu zic nimic despre fenomenul natației mondiale, n-aș vrea să cobesc”, a mai scris ziaristul pe pagina lui oficială de Facebook.
Simona Halep ar putea să își încheie cariera în urma scandalului de dopaj. Numărul 9 WTA ar putea primi o suspendare între doi și patru ani.