News

Video. Momentul în care Cătălin Cherecheș încearcă să-și cumpere SIM-uri în Ungaria. Imaginile au dus la capturarea lui

Au apărut imaginile cu momentul în care fostul edil din Baia Mare încearcă să-și cumpere cartele SIM în Ungaria. Înregistrarea a ajutat la capturarea fugarului
04.12.2023 | 17:45
Video Momentul in care Catalin Chereches incearca sasi cumpere SIMuri in Ungaria Imaginile au dus la capturarea lui
Cătălin Cherecheș este în prezent încarcerat în Germania Sursa foto: Inquam Photos / Paul Ursachi
ADVERTISEMENT

Pe imagini se poate vedea cum fostul edil intră în magazin și încearcă să cumpere cartele cu număr pentru a putea comunica fără a fi depistat. Cherecheș este îmbrăcat sport și pare agitat.

Momentul în care Cătălin Cherecheș încearcă să-și cumpere SIM-uri în Ungaria

Imaginile, dar și faptul că fostul primar a încercat să folosească noile numere cu telefonul său, ale căror date de identificare erau în posesia autorităților, i-au pus pe polițiști pe urmele sale.

ADVERTISEMENT

”Toate structurile colaborează, că sunt ale statului, și pun cap la cap toate informațiile de care dispun, se face o analiză, se proiectează posibile evoluții, comportamente și scenarii, după care urmează munca pe teren, identificarea rapidă a imaginilor, deși nu a fost chiar atât de rapidă.

Nu a fost simplu să verifice mii de imagini luate din punctele de trecere a frontierei, stabilirea identității, identificarea taximetristului, legătura cu colegii din Budapesta, identificarea locului de unde și-a cumpărat cartelele, operațiuni efectuate de polițiștii maghiari, refacerea traseului și așa mai departe, apoi al doilea taximetrist.

ADVERTISEMENT

Multe de spus au avut polițiștii români de la IGPR, care au fost implicați proactiv, inclusiv în operațiunile care s-au desfășurat pe teritoriul altor state, contribuind cu informații, raționamente, ipoteze, astfel încât să se adopte cea mai bună strategie în teren”, a explicat ministrul justiției, Cătălin Predoiu, cu referire la operațiunea în urma căreia a fost capturat Cherecheș.

Cătălin Cherecheș, încarcerat în Germania

Cătălin Cherecheș, a fost reținut de poliția germană în orașul Augsburg, marți, 28 noiembrie. Cherecheș a trecut granița în Ungaria vineri dimineață, la ora 07:49, prin Vama Petea, folosind o carte de identitate care aparținea unei rude.

ADVERTISEMENT

”A fost localizat în Ungaria, după ce a fost identificată ieșirea din frontieră. Noi am plecat cu un handicap de câteva ore în această urmărire. Deja, în Budapesta se ajungea în urma lui la interval de două, trei ore, după aceea intervalul s-a micșorat.

Au fost și două momente operative în care au fost foarte aproape de capturare, dar un cetățean a dat o informație falsă la un moment dat.

ADVERTISEMENT

Foarte inspirată a fost această măsură, pe care au cerut-o polițiștii români celor maghiari, de a interoga taximetristul care s-a întors din Germania și de a vedea unde anume a fost lăsat”, a mai explicat Cătălin Predoiu.

În prezent, Cătălin Cherecheș se află într-un penitenciar din Germania, în așteptarea procedurilor de extrădare. A refuzat procedura simplificată de extrădare, ceea ce înseamnă că ar putea dura câteva săptămâni sau poate chiar luni până vom avea o decizie a justiției germane în cazul său.

ADVERTISEMENT