Sport

Vlad Ardeleanu, noul președinte al FR Șah, își dezvăluie planurile ambițioase: „Vom încerca să-l repatriem pe cel mai mare jucător român al momentului”. Exclusiv

Federația Română de Șah a intrat într-o nouă eră de duminică, după ce Vlad Ardeleanu a obținut mandatul de președinte.
26.09.2021 | 21:18
Vlad Ardeleanu noul presedinte al FR Sah isi dezvaluie planurile ambitioase Vom incerca sal repatriem pe cel mai mare jucator roman al momentului Exclusiv
Federația Română de Șah dă startul proiectului „Educație prin Șah”.
ADVERTISEMENT

Duminică a fost oficializată numirea lui Vlad Ardeleanu în fruntea Federației Române de Șah și astfel a fost completată o echipă care pornește la drum cu un scop clar: revitalizarea șahului românesc.

Alin Berescu şi Andrei Diaconescu, ambii din echipa lui Vlad Ardeleanu, fuseseră aleşi încă din august, la Iaşi, pentru cele două funcţii de vicepreşedinte. De asemenea, toți cei 6 candidați propuși de echipa lui Vlad Ardeleanu au fost aleși în Consiliul de Administrație al Federației Române de Șah, tot la alegerile din 15 august.

ADVERTISEMENT

Echipa condusă de Vlad Ardeleanu a făcut deja primii paşi pentru o mai mare transparenţă a deciziilor şi programelor FRŞah, dar şi pentru atragerea de fonduri şi o creştere a vizibilităţii pentru sportul minţii.

Vlad Ardeleanu, omul care a adus Grand Chess Tour în România. Cei mai buni jucători din lume s-au duelat la București

FANATIK a realizat primul interviu premium cu noul preşedinte al FR Şah. Vlad Ardeleanu şi-a expus toate proiectele chiar în ziua în care a fost ales.

ADVERTISEMENT

Se porneşte la drum cu maximă încredere, mai ales că Vlad Ardeleanu este omul care a adus în România proiectul Grand Chess Tour, susținut de marele Garry Kasparov. Prin Superbet Chess Classic şi Superbet Rapid&Blitz.

Vlad Ardeleanu a oferit pentru FANATIK primul interviu de la preluarea funcției de președinte al Federației Române de Șah

Au fost evenimente grandioase, care au făcut din București un adevărat epicentru pe harta șahului mondial. Cu nume tari prezente, ca Fabiano Caruana, Levon Aronian, Wesley So, MVL, Grischuk, sau Mamedyarov.

ADVERTISEMENT

Vlad Ardeleanu a vorbit pentru FANATIK despre cele mai importante puncte pe care le va avea în vedere în mandatul său. Lucruri de interes uriaș, în contextul în care șahul este din ce în ce mai atractiv pentru copii și părinți. Iată cele mai importante aspecte ale discuţiei cu noul preşedinte FR Şah.

1. Vlad Ardeleanu, despre schimbările care trebuie să se producă la nivelul Federației Române de Șah

„De astăzi, noua echipă și-a preluat mandatul. Am și făcut prima ședință a Consiliului Director. S-au luat câteva decizii care vor fi postate pe site-ul Federației și pe platformele de social media. Vrem să începem cu dreptul din punct de vedere al transparenței și a unei vizibilități mai clare cu privire la deciziile care se iau la Federație.

ADVERTISEMENT

Eu sunt format în mediul de busines, în corporație. Am o anumită etică a modului în care funcționează luarea deciziilor. Federația nu a fost condusă în acest fel, eu nu pot să conduc decât în celălalt fel, cel în care suntem acum.

Nu puteai să ceri celor care au condus, fără experiență în management, să facă aceste lucruri. Mie îmi vine ușor, sunt lucrurile pe care le-am învățat în cariera de manager, creator de proiecte, antreprenor. Lucrurile intră pe un făgaș normal, se va vedea o diferență. Asta va da predictibilitate, asumarea răspunderii”, a spus Vlad Ardeleanu pentru FANATIK.

2. Va reuși România să rămână parte a Grand Chess Tour, aşa cum a fost în ultimii ani şi datorită lui Vlad Ardeleanu?

Chiar etapa inaugurală din Grand Chess Tour, una de şah clasic, a fost organizată la Bucureşti în 2021. Shakhriyar Mamedyarov s-a impus la Superbet Chess Classic, unde au participat şi doi jucători români: Bogdan Deac şi Constantin Lupulescu.

„Am fost felicitați pentru condițiile oferite la Superbet Chess Classic chiar prin comparație cu organizarea de la Paris, St. Louis, sau chiar Londra. Deci din punctul ăsta de vedere avem capacitate ca lucrurile să meargă bine.

Există acest plan de a readuce Grand Chess Tour în România. Unul din vectorii care ajută la menținerea proiectului Grand Chess Tour în România este chiar alegerea unei noi echipe la Federație, care va strânge relația cu compania care a susținut și sponsorizat și sprijinit acest fenomen important pentru șahul și sportul din România.”

Vlad Ardeleanu îşi expune planurile pentru viitorul şahului românesc, în ziua în care a devenit preşedintele Federaţiei. Companiile „Superbet” și „One United” vor contribui la triplarea bugetului FRH

“În 2021, marea noastră șansă a fost că la această competiție de șah clasic, care este baza șahului, am reușit să introducem primii doi jucători români, pe Constantin Lupulescu și Bogdan Deac. A fost o șansă în contextul pandemic.

Unii jucători mari au avut unele probleme, iar nouă ne-a fost mai ușor să impunem wildcard-urile. Odată avut acest succes cu jucătorii români, sper să se perpetueze și la următoarea etapă, pe care sperăm să o avem în România”.

3. Cum se va realiza obiectivul major al echipei conduse de Vlad Ardeleanu: triplarea bugetului FR Şah?

„Triplarea bugetului sună foarte ambițios, dar cunoscând nivelul de la care plecăm, nu mai pare așa de greu de realizat. Avem două companii care sunt alături de noi prin prisma și acestor schimbări la conducerea federației. Avem sponsorul gold să îi zicem, care este Superbet, și un al doilea, silver să zicem, One United.

Două companii potente care vin alături de șah. Rămâne capacitatea noii conduceri să găsească formule pentru a atrage și alte nume grele. Avem și experiență și proiecte. Unul dintre el, un proiect de imagine, este mișcarea «Susținem șahul românesc», umbrelă sub care se vor găsi mai multe proeicte, de la zona de amatori, la copii, până la marea performanță”.

Mişcarea „Susţinem şahul românesc”, proiect major pentru dezvoltarea sportului minţii în România

Sponsorii caută anumite elemente și valori care trebuie să se regăsească și la noi în Federație. Trebuie un management corect care să ofere încredere. Banii solicită transparență și predictibilitate. Modul nostru de a face management vor aduce aceste valori.

Desaga noastră cu proiecte pe care o aducem fața sponsorilor e deja plină. Căutăm companii care pot să susțină un sport care este iubit, are prestigiu, imagine bună. Și care face extrem de mult bine atât copiilor cât și adulților care se ocupă de șah. Este un element benefic pe toată linia în societate.

4. Cum poate fi implementat cel mai greu proiect: introducerea șahului ca materie opțională în școală?

“Acesta este cel mai greu proiect pe care îl avem. Prin prisma complexității legislative, care pe o parte ne ajută, pe altă parte ne distanțează față de implementarea de anvergură. Aș marca punctele pozitive pe care le are Federația. Are un protocol cu Ministerul Educației pentru predarea șahului în școli ca materie opțională.

Copiii, puși să aleagă una din materiile opționale, între 70 și 80 la sută aleg șahul când vine la concurență cu alte materii opționale. Șahul este privit ca un generator de inteligență, de bună integrare în societate. Iar la nivelul copiilor este văzut ca un joc.

În contextul ăsta este un ecosistem de factori care atrage foarte mult copii, care îl iubesc și îl doresc ca materie opțională. Ca să nu mai vorbesc și de interesul părinților, 99,9% avem o reacție pozitivă din partea familiei și pe bună dreptate cunoscând valențele pozitive pentru educația copiilor între 5 și 10 ani”.

Cea mai mare problemă pentru introducerea şahului ca materie opţională în şcoli: lipsa cadrelor acreditate

“Unde ne împiedicăm, este legat de lipsa cadrelor care să predea șahul în școli. Șahul este cel mai bine predat de tutori care să aibă acreditarea Federației, dar această acreditare nu este suficientă pentru Ministerul Educației. Care are nevoie de cadre formate în interiorul ministerului.

Aici va trebui să extindem sub o formă protocolul cu Ministerul Educației să permitem oamenilor de șah care sunt acreditați de Federație și care au modulul pedagocic făcut prin procesele Ministerului Educației să fie suficient pentru a intra la oră și a susține orele de șah.

Acesta este un punct de inflexiune care dacă reușim să îl rezolvăm legislativ vom reuși un element important pentru educația din România și popularizarea șahului printre copii, unde impactul este cel mai mare, între 5 și 10 ani”.

5. Vlad Ardeleanu răspunde la întrebarea pe care şi-o pun mulţi părinţi: „Când să înceapă copilul meu să studieze şahul?”

„Cred că vârsta de cinci ani este ideală pentru copii să înceapă studiul de șah. Am studiat mult avantajele șahului asupra minții unui copil. Și vă dau aici exemplul personal. Am fost jucător de șah, am început în clasa a 3-a, la Palatul Copiilor din Timișoara.

În toate etapele mele de carieră profesională în care mi-am făcut autoevaluarea, pas cu pas am început să înțeleg avantajele pe care le-am avut datorită șahului. Cel mai pregnant impact în mintea unui copil început la 5 ani, până undeva la 10 ani. Acolo se cerne direcția. Se merge spre performanță, sau se cern avantajele pe care acel copil le are, indiferent de drumul ales în viață.

Scopul nu este neapărat performanța. Foarte puțini vor alege să facă șah de performanță. Dar avantajele practicării sportului minții între 5 și 10 ani sunt absolut fantastice pentru dezvoltarea și integrarea psihosocială a copilului în societate.

Eu am rolul să comunic prin calitatea de exemplu personal, dar și calitatea de părinte cu cei doi băieței ai mei care vreau să facă șah și vor trece și ei prin lecțiile de șah și voi putea să vorbesc la modul cel mai concret.”

6. Poate şahul românesc să câştige poziţii în clasamentul mondial? Care sunt paşii în această direcţie?

„În momentul de față suntem în jurul poziției 25 și stagnăm de o bună perioadă de timp. Este obiectivul mandatului meu de a câștiga poziții spre top 20 și de ce nu mai departe. Dar aceste lucruri cer timp. Plecăm de undeva de foarte jos, miracole imediat nu se pot face.

Dar este important ca la fiecare șase luni să vedem cum pas cu pas creștem în direcția construcției de performanță. Performanța are nevoie de cantitate. Este obligatoriu ca șahul să își lărgească baza de selecție, să găsească acele formule de a introduce antrenori foarte buni la nivelul selecției de talente.”

Vlad Ardeleanu, despre paşii pe care vrea să îi urmeze FR Şah: “Trebuie să lărgim la nivel de cantitate la baza piramidei”

„Și de a urmări aceste talente până la nivelul la care ajung să concureze în competițiile de top pentru România. Avem câteva talente care sunt stele în devenire ale șahului românesc, sau chiar a devenit. Și mă refer aici în special la Bogdan Deac, care este speranța noastră numărul unu la masculin.

Dar trebuie să o lărgim la nivel de cantitate la baza piramidei. Și apoi să așteptăm ca aceste talente să se maturizeze. Spre sfârșitul mandatului rezultatele vor apărea”. 

7. Va juca din nou Liviu Dieter Nisipeanu pentru România după schimbarea conducerii FR Şah?

Liviu Dieter Nisipeanu este cel mai titrat jucător de şah român al momentului, dar relaţia sa cu fosta conducere a Federaţiei a fost glaciară. Nisipeanu a fost un susţinător al lui Vlad Ardeleanu şi ar putea să reprezinte din nou România la marile competiţii. În ultimii ani a concurat pentru Germania.

„Poziția domnului Nisipeanu este esențială pentru a înțelege sistemul de șah din România. Și ne onorează poziția dânsului în ceea ce privește noua conducere a FR Șah. Este o obligație a noastră să deschidem dialogul cu domnul Nisipeanu.

Și este obligația Federației de a găsi soluții de a aduce în țară a celui mai titrat jucător al României în acest moment. Nu pot să fac o promisiune, dar evident că vom încerca să ne aducem cel mai titrat jucător”.

ADVERTISEMENT