Vlăduța Lupău reușește să surprindă tot mai des. Uneori o face prin muzica sa, alteori prin felul în care se îmbracă și se machiază.
Artista apare de cele mai multe ori fără un make-up exagerat, bazându-se pe frumusețea ei naturală. Recent, cântăreața a demonstrat cât de bine îi stă și cu machiaj.
Și-a scos în evidență trăsăturile cu ajutorul fardurilor și a fondului de ten, iar fanii vedetei au înroșit butonul cu inimioară de pe rețeaua de socializare.
Cea mai îndrăgită tânără folcloristă din Transilvania, care a reușit să cucerească întreaga Românie cu melodiile sale, i-a lăsat cu gura căscată pe fani cu transformarea sa.
Ochii ei căprui au fost puși în valoare de un machiaj care îi vine perfect. Și buzele artistei au fost puse în valoare, acesta alegând pentru fotografiile publicate o nuanță care s-a integrat bine în întregul make-up.
Imaginile postate de Vlăduța Lupău au strâns 20.000 de aprecieri pe Instagram în doar 3 ore, iar comentariile au curs șiroaie, evident, în semn de apreciere.
„Ești dulce foc; Ești drăguță foc; Superbă; Cea mai frumoasă; Ador; Prea mișto, prea perfectă”, sunt câteva dintre comentariile strânse la pozele ei.
„Mi-ar fi plăcut să mai am o soră în lumea asta. Știți ce zic?”, a scris Vlăduța la cele două poze. Fanii ei s-au oferit imediat să se declare frați și surori, iar aceasta a răspuns câtorva dintre mesaje amuzată și mulțumind pentru iubirea pe care aceștia au manifestat-o față de ea.
Vlăduța Lupău este una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică de petrecere din țara noastră. A cucerit Youtube-ul cu piesele sale.
Aproape că nu mai există nuntă, zi de naștere sau botez la care să nu sune cântecele sale. Printre cele mai cunoscute melodii putem enumera „Frumoase-s româncele”, „Bate vântul, bate” și „Seara asta facem show”, ultima în colaborare cu Armin Nicoară.
Artista este împlinită pe plan muzical, dar și pe plan personal. Vedeta din Cluj este căsătorită cu portarul Adi Rus de la echipa de fotbal CFR Cluj. Spre deoebire de ea, soțul sportiv este ceva mai discret, însă nu refuză fotografiile în care apare cu nevasta lui, mai ales atunci când merg în vacanțe exotice.