News

Vremea se schimbă de la o zi la alta în România. Meteorologii spun că vor fi și diferențe de 20 de grade

După o perioadă de temperaturi maxime se instaurează vremea rece. Când este ultima zi de căldură în următoarea perioadă
12.04.2024 | 16:25
Vremea se schimba de la o zi la alta in Romania Meteorologii spun ca vor fi si diferente de 20 de grade
Schimbări meteorologice semnificative se vor produce în următoarele zile. Vor fi diferențe și de 20 de grade de la o zi la alta. Sursa foto: Colaj Fanatik / Hepta.ro
ADVERTISEMENT

După un weekend de căldură extremă, ne așteptăm la o scădere bruscă a temperaturilor în următoarea perioadă, potrivit directorului ANM. Luni se anunță cea mai călduroasă zi, cu maxime de până la 35 de grade Celsius, iar miercuri temperatura va atinge 33 de grade.

Schimbări de vreme de la o zi la alta

Totuși, joi vom resimți o scădere semnificativă, cu temperaturi ce se vor situa în jurul valorii de 15 grade Celsius, marcând o diferență de aproape 20 de grade.

ADVERTISEMENT

De-a lungul acestei perioade, vom continua să avem parte de condiții meteorologice călduroase, atât în acest weekend, cât și la începutul săptămânii viitoare, a spus Elena Mateescu la Antena 3 CNN.

Până cel puțin miercuri, temperaturile în întreaga țară vor oscila între 19 și 33 de grade Celsius. Marți, în sudul țării vom avea parte de valori termice de până la 31 de grade Celsius.

ADVERTISEMENT

„Parcurgem o perioadă foarte călduroasă și la acest sfârșit de săptămână, și la debutul săptămânii viitoare. Cel puțin până miercuri, la scara întregii țări vor fi temperaturi cuprinse între 19-33 de grade, pentru ziua de luni, debutul săptămânii viitoare.

Şi marți vom consemna valori de până la 31 de grade, în zona de sud a țării, în timp ce în partea de vest, centru-nord doar 18-20 de grade, pentru că își vor face apariția și ploile”, a arătat Elena Mateescu, potrivit sursei citate.

ADVERTISEMENT

Cum va fi vremea în a doua parte a săptămânii viitoare

Pe parcursul celei de-a doua părți a săptămânii viitoare, se așteaptă o masă de aer mai rece care va determina o scădere considerabilă a temperaturilor.

Astfel, în ziua de joi ne putem aștepta la temperaturi de aproximativ 15 grade Celsius în regiunile de vest, centrale și nordice, iar în sud și sud-est la maxim 20 de grade Celsius.

ADVERTISEMENT

Despre precipitații, Elena Mateescu, directorul ANM, a menționat că acestea sunt așteptate cu bunăvoință, în contextul secetei pedologice din mare parte a țării. Aceste ploi vor contribui la refacerea rezervei de apă din sol, cel puțin la suprafață.

„Vorbim de temperaturi mai coborâte, circa 15 grade în vest, centru și nord pentru ziua de joi, şi 15 grade sau cel mult 20 de grade, în sud și în sud-est. Este bine că va ploua, după cum știm vorbim de secetă pedologică în bună parte din țară şi, atunci, aceste precipitații cu siguranță își vor aduce un aport la ceea ce ar putea însemna refacerea, cel puțin la suprafață, a rezervei de apă din sol. 

Până atunci, vorbim de o vreme foarte caldă. Cea mai călduroasă zi din acest episod va fi ziua de luni, când vom vorbi de temperaturi în cea mai mare parte a țării, între 25 până la 33 de grade”, a mai spus Elena Mateescu la Antena 3 CNN.

ADVERTISEMENT