Zanni vrea din nou în cușca MMA de la RXF! Câștigătorul sezonului doi Survivor România e gata să își spulbere viitorul adversar, după ce l-a făcut praf pe Gheboasă anul trecut.
Zanni s-a mai luptat la RXF, cu Gheboasă, pe care l-a dovedit din doi pași și trei mișcări, la propriu! Cântărețul care s-a separat de curând de gașca lui Alex Velea a fost contactat de organizatorul galelor RXF, Sebastian Vieru, iar acesta i-a oferit un răspuns categoric.
„I-am zis: Măi, Vieru! Eu îs dispus pentru că eu am pierdut bani în gala care a fost. Păi n-am fost în ea, eu voiam.
Nu mi-a găsit adversar pentru gala care a fost pe 6 iunie și acuma va fi în octombrie. Nu pot să dau nume”, a declarat Zanni în vlogul său de pe YouTube.
Zanni a spus că și-ar dori să fie main event și că i-ar plăcea să ia la pumni tot pe cineva din lumea muzicii. „Dacă nu este main event, dacă nu merg pe ambiție și merg pe ceva doar de bani…
Ei nu vor să mă bage cu cineva ușor. Vor să mă bage cu oameni cu mai multe avantaje decât mine”, a completat Zanni.
Cântărețul nu are pretenții cu cine să fie, însă spune că motivul principal, dincolo de satisfacția de a ieși victorios, este pentru că totul e pe bani.
Trapperul a comentat și câteva din meciurile care au avut loc până acum. Zanni a spus că a fost ușor dezamăgit de Raul Dan, cel care l-a confruntat pe Alex Zănoagă în confruntarea de acum două săptămâni.
Supraviețuitorul a spus că adversarii s-au respectat prea mult în timpul galei și că el ar vrea să vadă la RXF persoane care merg să se bată pe bune. Din categoria asta l-a surprins în mod plăcut Fachirul din Periș, printre alții.