Life

Zarug, confesiune neașteptată despre Asia Express: „Mi se rupea de competiția lor”

Zarug a vorbit pe un canal de Youtube despre parcursul său la Asia Express, și nu numai. Fashionistul a făcut o serie de confesiuni neașteptate pentru publicul larg.
18.01.2022 | 11:37
Zarug confesiune neasteptata despre Asia Express Mi se rupea de competitia lor
Zarug, fost concurent la Asia Express. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Zarug, unul dintre cei mai haioși concurenți din istoria Asia Express, a vorbit despre motivele care l-au împins în acest proiect, mărturisind cu lejeritate că a fost extrem de egoist și că i se ”rupea” de ceilalți coechipieri.

Designerul a fost invitat la Wownews, acolo unde a făcut o serie de declarații, printre altele, despre viața sa personală, felul în care este perceput de mase și cum este el în realitate.

ADVERTISEMENT

Dezinhibat așa cum îl știe toată lumea, fostul concurent de la Asia Express nu s-a sfiit să spună anumite lucruri despre competiția de la Antena 1 din care a făcut parte.

Zarug, despre participarea la Asia Express: „Eram în competiție cu mine”

„Eu am cam încheiat cariera de concurent. Nici la Asia nu am fost concurent. Mi se rupea de competiția lor. Eu eram în competiție cu mine, să nu-mi cedeze creierul, genunchii, picioarele, să nu înnebunesc. Astea erau challenge-uri, nu să adun trei găini și patru rațe”, a declarat Zarug la Wownews.

ADVERTISEMENT

Zarug a spus că întotdeauna a fost contra curentului și că de mic a avut o problemă cu autoritatea nejustificată. Concurentul a făcut o paralelă cu felul în care a răzbit în viață de mic, pomenind de situațiile prin care a trecut la Asia Express.

„Nu aveam aere de dive la careu la școală, dar mi s-a întâmplat să mă pun în gură cu profesori pentru că mi s-a părut nedrept ceea ce spun. Oricum nu aveau ce să-mi facă. Maxim sunau acasă să spună că sunt impertinent”, a spus Zarug.

ADVERTISEMENT

A primit mesaje insultătoare pe Tiktok

Fashionistul a vorbit și despre social media. Creatorul de modă spune că a avut noroc până acum să nu primească foarte mult hate în mediul online, iar asta se datorează faptului că a știut mereu cum să comunice cu oamenii și cum să se impună.

„În decembrie a existat un ușor de trend de insulte în Tiktok și am închis opțiunea de comentarii. Social media nu e să trag tir după imbecili. Wall-ul meu, regulile mele. Nu am ce să explic, să le zic oamenilor, aveți grijă că eu așa sunt. Ce să le mai explic?”, a explicat Zarug.

ADVERTISEMENT

Zarug a participat în sezonul trecut Asia Express, alături de Lorelei.

Tags: