Nici a treia zi de Crăciun nu a fost lipsită de accidente grave pe drumurile din România. Mai mulți oameni au murit sau au fost răniți în județele din Ardeal.
În județul Sibiu, ziua a debutat cu un grav accident produs în apropiere de localitatea Daia. Două autoturisme care circulau din sensuri opuse de mers s-au ciocnit frontal.
În urma coliziunii, șase persoane au fost rănite. Din păcate, un bărbat de 50 de ani a decedat în urma impactului. Traficul în zonă a fost blocat zeci de minute.
”Echipajele SAJ și ISU sosite la fața locului au asistat un număr de 6 victime. După ce echipajul de descarcerare a extras un bărbat de aproximativ 50 de ani, echipajul SAJ a început manevrele de resuscitare, el fiind în stop cardio-respirator.
Bărbatul a fost declarat decedat la UPU Sibiu, el nerăspunzând manevrelor de resuscitare”, conform SAJ Sibiu.
La spital au mai ajuns o femeie de 43 de ani și un bărbat de 73 de ani. Aceștia au suferit politraumatisme multiple. Celelalte trei persoane au refuzat transportul la spital.
Tot de dimineață, o altă persoană a murit în județul Brașov. E vorba de o femeie aflată la volanul unei maşini, care a intrat în coliziune cu un TIR.
Deși a fost descarcerată, șoferița a suferit leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarată decedată, anunță ISU Brașov.
Un grav accident s-a produs, marți, și pe DN 1, la Posada, localitate care aparține de orașul Comarnic, Prahova.
Două mașini care se deplasau în același sens s-au ciocnit, la urcare spre Valea Prahovei, informează Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române.
Evenimentul rutier s-a soldat cu trei victime, cu diferite leziuni, care au fost transportate către spital.
Din cauza acestui accident, traficul a fost blocat zeci de minute pe sensul de coborâre spre Ploiești. În prezent, până la finalizarea cercetărilor din zonă, se circulă dirijat, alternativ pe sensul de coborâre spre municipiul prahovean.