1 Decembrie, legat de secretele Trianonului: Cum a obținut Vaida-Voevod suveranitatea României, în dauna intereselor Ungariei

Încă de la început trebuie spus că, până la momentul în care a devenit premier, Alexandru Vaida-Voevod a fost întâiul deputat român care a cerut în plenul Parlamentului de la Budapesta desprinderea Ardealului de Ungaria. Însă Marea Unire pe care o sărbătorim astăzi a fost foarte greu acceptată la nivel internațional, iar 1 Decembrie 1918 ar fi fost o zi obișnuită fără ziua de 4 iunie 1920, data semnării Tratatului de la Palatul Trianon, din Versailles. Între timp, Ungaria oferea Angliei un „măr otrăvit”, înființarea Conferinței Danubiene, prin care ar fi dobândit controlul asupra resurselor românești. Planul a fost dejucat de Alexandru Vaida-Voevod, care și-a folosit relațiile personale cu premierul britanic Lloyd George.

Scriitoarea Eliza Campus: „La Palatul Trianon, Vaida-Voevod a obținut suveranitatea deplină, după negocierile dificile cu Ungaria”

La 1 Decembrie, dincolo de caracterul festivist al sărbătorii, revine inevitabil în actualitate una dintre cele mai importante pagini din istoria României, Tratatul de la Trianon, semnat mai târziu decât este consemnată oficial „Ziua Marii Unirii”, mai exact la 4 iunie 1920. Amănunte inedite legate de modul în care și-a exercitat influența Alexandru Vaida-Voevod, după demisia lui Brătianu, în negocierile dificile cu Ungaria.

„Delegația României la Conferința Păcii, condusă de Alexandru Vaida-Voevod, a beneficiat de condiții prielnice, care i-au îngăduit să poată activa în mod pozitiv, încă din primele luni ale anului 1920”, se arată în cartea „Din politica externă a României 1913 – 1947”, scrisă de Eliza Campus și publicată la Editura Politică, în anul 1980.

Modul în care Vaida-Voevod, cel care avea să devină primul premier din istoria României Mari, a obținut sprijinul britanic al lui Lloyd George și al confesiunilor religioase din Anglia este prezentat de lucrarea la care ne referim. Vaida-Voevod este cel care avea să declare că „urmările războiului îndreptățesc pretențiunile de veacuri ale națiunii române la deplina libertate națională”.

Digi24.ro

O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit

Istorica Eliza Campus (1908 – 2004) a menționat faptul că „un moment dificil l-a constituit în timpul negocierilor tratatului cu Ungaria planul unei Confederații Danubiene. Sub ipostaza unei organizări economice comune, se ascundeau amenințătorii germeni ai unei acțiuni ce putea submina suveranitatea națională a României și a celorlalte state din Europa Centrală”.

„Viorel Virgil Tilea (n.r fost ambasador în Regatul Unit) a arătat cât de seducător a părut multor oameni politici englezi acest plan, cu atât mai mult cu cât Ungaria oferise capitalului englez atât participarea, cât și controlul industriilor și al căilor ferate”, a subliniat autoarea.

În schimb, guvernul maghiar cerea ca „statele succesoare”, în speță România, Cehoslovacia și Regatul sârbo – croato – sloven, să se oblige la furnizarea materiilor prime necesare industriei, garantând totodată tarife speciale pentru căile de comunicație, care urmau să fie stabilite nu de țările menționate, ci de o comisie mixtă, cu sediul la Budapesta. Însă, la Palatul Trianon, „delegația condusă de Alexandru Vaida Voevod a obținut suveranitatea deplină”.

Influența lui Lloyd George și „zarurile” frontierelor, „aruncate” încă din 1919

Dar să revenim la cursul istoric, pornind de la 1 Decembrie, ziua în care Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a proclamat unirea Transilvaniei cu România, fără însă a beneficia de recunoașterea oficială a puterilor europene.

Digisport.ro

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Trebuie spus că delegația României la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920) a desfășurat o amplă activitate politico-diplomatică pentru anihilarea manevrelor de culise ale diplomației și propagandei Ungariei în capitalele marilor puteri occidentale. De asemenea, politicienii români au urmărit anihilarea încercărilor diplomaților statelor Antantei de a menține conglomeratul multinațional austro-ungar sau de a impune condiții inacceptabile pentru țara noastră, care ar fi putut afecta suveranitatea și interesele naționale.

În schimb, așa cum FANATIK preciza încă de acum câțiva ani, personalitatea lui Alexandru Vaida-Voevod, care se găsea în anumite cercuri importante alături de „granzii” lumii, avea să se facă simțită.

„În asemenea condiții, lucrările pentru încheierea Tratatului de la Trianon au prezentat cu mult mai puține dificultăți. Demisia lui Ion I. C. Brătianu a produs satisfacție în Consiliul celor Patru Mari (n.r premierul britanic David Lloyd George, președintele SUA Woodrow Wilson, Vittorio Emanuele Orlando, primul ministru portughez, și Georges Clemenceau, premierul Franței), astfel încât guvernul „Blocului parlamentar” Vaida-Voevod nu a întâmpinat prea multe dificultăți”, a scris Eliza Campus în volumul la care ne referim.

„De altfel, frontiera fusese acceptată de Consiliul suprem încă din 13 iunie 1919, iar decizia în acest sens fusese la rândul ei publicată, astfel încât asupra acestei chestiuni nu se mai puteau produce decât unele mici modificări de detaliu. La 12 octombrie 1919, Conferința Păcii trimisese României o notă special prin care îi comunica, în mod oficial, decizia de la 13 iunie”, a adăugat autoarea.

Cu toate acestea, încă din anul 1919, Mihai Boerescu, însărcinatul cu afaceri al României la Londra, informase Bucureștiul cu privire la o tendință care funcționa în cadrul unor cercuri britanice, de a impune statelor limitrofe cu Ungaria anumite concesiuni care să anuleze, practic, rezultatele Păcii de la Saint-Germain.

Tronul de la Budapesta, oferit unui rege de obârșie britanică

Potrivit unei alte surse, lucrarea de doctorat „Diplomația României și Tratatul de la Trianon”, scrisă de Dr. Stelean- Ioan Boia, de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, „emisarii maghiari (contele Miklos Banffy, dr. Felix Valy) și prietenii lor din rândurile aristocrației anglo-saxone, care în mare parte ocupau funcții importante în diferite ministere, încercau să convingă oamenii de stat britanici să susțină crearea din „Ungaria mărită” a unui centru pentru susținerea intereselor politice ale Angliei în Europa Centrală, oferind tronului unguresc un rege de obârșie engleză”.

„Exportul” unui rege englez nu a fost primit, în schimb s-a luat în serios studierea proiectului Confederației Danubiene despre care a scris Eliza Campus, idee care a avut aderenți și printre oamenii de stat francezi.

Pentru Occident, propaganda maghiară cu finalități de natură economică și comercială era ofertantă, devenind subiect de dezbatere în toate ocaziile, chiar și în rândurile semi-oficialității engleze, urmărind sondarea poziției României și, nu în ultimul rând, convingerea guvernului de la București de susținerile Budapestei.

Această mișcare a fost aproape în întregime sprijinită de presa din Anglia care, în mare parte, accentua necesitatea sprijinirii Austriei și Ungariei pe teren economic și financiar, „pentru că, salvând aceste două țări, să fie salvată însăși Europa de la prăbușirea financiară”.

România, Cehoslovacia și Iugoslavia, un bloc compact în timpul negocierilor

Adoptarea Tratatului de la Trianon a presupus, așadar, o amplă activitate diplomatică a delegației României, condusă de Ion I. C. Brătianu și ulterior de Alexandru Vaida-Voevod. În condițiile în care delegația maghiară trimitea numeroase memorii Conferinței de Pace, oamenilor politici, parlamentarilor și guvernelor europene, era necesară contracararea acesteia. Mai mult, era întreținută o intensă campanie de presă în defavoarea României, fiind contestat, dar fără succes, dreptul țării noastre la autodeterminare, și susținea menținerea Ungariei Mari.

„În această perioadă s-au strâns și mai mult legăturile între România, Cehoslovacia și Regatul sârbo-croato-sloven, ceea ce a dat o întreită valoare eforturilor depuse pentru încheierea mai grabnică a Tratatului de la Trianon. Elocvente în acest sens sunt și mențiunile făcute într-un raport de dr. Ioan Cantacuzino, delegat la Conferința Păcii. El sublinia faptul că delegații statelor naționale România, Cehoslovacia și Iugoslavia «erau pătrunși de necesitatea de a se prezenta ca un bloc nu numai față de puterile inamice, dar mai ales față de puterile aliate»”, a menționat Eliza Campus, care a adăugat:

„Concomitent, Alexandru Vaida-Voevod, primul ministru al României, și-a exercitat și influența personală, obținând prin discuțiile pe care le-a avut la Londra, atât sprijinul lui Lloyd George, cât și înțelegerea și simpatia conducătorilor confesiunilor religioase din Anglia, în frunte cu arhiepiscopul de Canterbury”.

La final, este obligatoriu să reamintim că Tratatul cu Ungaria, semnat în numele României, la 4 iunie 1920, de către dr. Ioan Cantacuzino și de Nicolae Titulescu, este, în ordine cronologică, ultimul acord de drept internațional care stabilea noua situație din Europa Centrală. Tocmai din acest motiv a născut atâtea polemici și încercări de destabilizare…