Fotbal international

10.000 de fani virtuali în tribune la Aarhus-Randers, primul meci după pandemie în Danemarca

30.05.2020 | 18:45
10000 de fani virtuali in tribune la AarhusRanders primul meci dupa pandemie in Danemarca
ADVERTISEMENT

S-a reluat campionatul şi în Danemarca, unde se vor juca partidele în prima şi în a doua divizie, dar cu porţile închise, deşi au existat iniţial discuţii asupra unui număr limitat de fani în tribune.

La Aarhus – Randers au fost zece mii de fani virtuali

Până la urmă s-a ales ca acest sezon să fie încheiat după modelul adoptat de majoritatea federaţiilor, cu porţile închise, în  timp ce vecinii nordici, Suedia şi Norvegia, au alt proiect, unul care prevede un număr de 500 de spectatori de meci într-o primă fază, dar în cazul lor situaţia e diferită, pentru că vorbim despre startul unui nou sezon şi nu de încheierea celui actual.

ADVERTISEMENT

Şi a avut loc primul meci după pandemie, partida dintre Aarhus şi Randers, încheiată la egalitate, 1-1, cu un gol salvator pentru gazde venit în al doilea minut de prelungiri ale timpului regulamentar.

Au pus şi mii de fani de carton în tribune

A fost un meci în care în tribune au luat loc mii de suporteri ai lui Aarhus, după modelul german practicat la Monchengladbach, adică fani de carton în mărime naturală.

ADVERTISEMENT

Însă showul care i-a impresionat pe jucători a fost oferit cu ajutorul unei platforme digitale Zoom şi se pare că a reprezentat un succes, pentru că s-a vorbit la superlativ după meci.

Imagini cu suporteri pe o platformă digitală, proiectaţi pe stadion

Pe nişte ecrane instalate pe stadion în apropierea terenului s-a reuşit difuzarea de imagini cu suporteri virtuali atât de la Aarhus, cât şi de la Randers,

ADVERTISEMENT

S-au derulat încontinuu pe aceste ecrane imagini ale unor fani reali conectaţi la platforma respctivă, îmbrăcaţi cu tricourile echipelor favorite, iar atmosfera a fost una care le-a plăcut şi jucătorilor.

La Midtjylland, fanii vor urmări meciurile din maşini în parcarea stadionului

Conduccerea clubului Midtjylland, liderul primei divizii, a pregătit o variantă oarecum similară, dar care îi aduce pe fani chiar în incinta stadionului. Dar numai acolo, pentru că aceştia vor trebui să stea în maşini, fără a coborî un minut.

ADVERTISEMENT

În faţa lor vor fi instalate ecrane gigant pe care suporterii aflaţi în stadion vor putea urmări meciul în direct. Singurul lucru nelămurit încă este dacă accesul va fi gratuit sau pe bază de bilet.

ADVERTISEMENT