Life

16 ani de la moartea lui Adrian Pintea! Florin Zamfirescu l-a iubit, dar nu ascunde ce s-a întâmplat: ”A căzut în capcana alcoolului”

Florin Zamfirescu vorbește despre Adrian Pintea, maestrul ne povestește cum și-a sfârșit zilele marele actor de teatru și film al țării.
08.06.2023 | 09:00
16 ani de la moartea lui Adrian Pintea Florin Zamfirescu la iubit dar nu ascunde ce sa intamplat A cazut in capcana alcoolului
Adrian Pintea, 16 ani de la moartea marelui actor. Sursă foto: Montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Florin Zamfirescu vorbește despre Adrian Pintea, la 16 ani de la moartea marelui actor. Florin Zamfirescu ne povestește despre genialitatea și frumusețea celebrului actor, dar și despre probleme pe care le avea cu alcoolul.

Florin Zamfirescu, la 16 ani de la moartea lui Adrian Pintea

Într-un interviu în exclusivitate pentru FANATIK.RO, marele actor Florin Zamfirescu ne povestește despre colegul și prietenul lui, Adrian Pintea. Astăzi se împlinesc 16 ani de la moartea celebrului actor iar maestrul Zamfirescu își aduce aminte cum s-au cunoscut și cât era de talentat Adrian Pintea.

ADVERTISEMENT

Maestrul își aduce aminte că primul lucru pe care l-a remarcat la colegul, apoi prietenul sau, a fost frumusețea extraordinară, de zeu grec. Florin Zamfirescu ne povestește despre talentul uriaș al lui Adrian Pintea, despre cât de repede se îndrăgostea, dar și despre problemele grave pe care le avea cu alcoolul.

“Era de o frumusețe încât mi se părea că seamănă cu un zeu grec”

Marele actor Adrian Pintea s-a născut pe data de 9 octombrie 1954 la Beiuș, iar în 1979 a absolvit facultatea de teatru. Maestrul Florin Zamfirescu ne povestește cum l-a cunoscut pe Adrian Pintea și ce l-a frapat la prima vedere. Îl descrie ca fiind un om de o profundă cultură și de un farmec extraordinar.

ADVERTISEMENT

“Am o deosebită stimă pentru artistul Adrian Pintea. L-am cunoscut când eu eram asistent la facultate și el era în anul întâi. Aveam nevoie de un actor tânăr, puști, pentru o piesă, ‘Război cu Troia nu se face’.

Cineva mi l-a recomandat pe Adrian Pintea pentru rolul ‘Paris’. Avea o singură apariție dar era necesară. Atunci l-am cunoscut și era de o frumusețe încât mi se părea că seamănă cu un zeu grec, cu Hermes.

ADVERTISEMENT

La câțiva ani după am filmat împreună, am locuit în aceeași cameră, la Botoșani, timp de 3 săptămâni. Atunci l-am cunoscut foarte bine. Eram amândoi tineri, mergeam la filmări, seara la restaurant.

Am descoperit un om de o profunzime și de o cultură, de un farmec extraordinar. I-am zis ‘Adrian, tu ești desemnat să fii un mare actor, o vedetă`”, spune, în exclusivitate pentru FANATIK, maestrul Florin Zamfirescu.

ADVERTISEMENT

“El și-a sfârșit zilele, putea să mai trăiască și astăzi”

Florin Zamfirescu își amintește că Adrian Pintea era un om foarte modest. Se îndrăgostea foarte ușor și a căzut, la un moment dat, în capcana alcoolului. Maestrul Zamfirescu este de părere că Adrian Pintea ar mai fi trăit și azi dacă nu ar fi băut.

“Era modest și fermecător. Drumurile ni s-au despărțit un timp dar, spre finalul carierelor, noastre ne-am reîntâlnit la aceeași clasă de actorie. . Atunci mi-am dat seama că drumul vieții lui a fost presărat cu succese, dar și cu slăbiciuni. Se îndrăgostea foarte ușor, cred că era o caracteristică a artistului. Nu eram nici eu departe de așa ceva, nu este un păcat. Și a căzut în capcana alcoolului. El și-a sfârșit zilele pentru că trebuia și putea să mai trăiască și azi, fără probleme.

Și era atât de fermecător încât, cu toate puseele lui de slăbiciune bahică, era iertat de multe ori. Juca într-un spectacol, de exemplu, și nu ajungea la teatru. Toți îl protejau însă, îl înțelegeau.

Nu i s-a desfăcut contractul de muncă, așa cum ar fi fost legal. Era protejat de director. A fost o perioadă când avea atâtea absențe, ca profesor, încât însumau vreo 6 luni. Venea cu scutiri medicale, cu certificate, a zis că nu vrea să se pensioneze. Am zis ‘în timpul rectoratului meu, Adrian Pintea nu va pleca din școală’, l-am protejat”, mai spune Florin Zamfirescu, în exclusivitate pentru FANATIK.

Marele actor Adrian Pintea. Sursă foto: Facebook
Marele actor Adrian Pintea. Sursă foto: Facebook

“Avea o căldură în el, dar devenea agresiv când bea”

Adrian Pintea, un desăvârșit actor de teatru și film, a rămas în memoria oamenilor cu rolul ‘Iancu Jianu haiducul’. În 1977 a debutat în filmul ‘Mania’ și a iubit-o foarte mult timp pe Irina Petrescu. A fost foarte iubit de elevii lui pentru că nu era doar profesor și critic, de cele mai multe ori era și prietenul lor.

“L-am iubit foarte mult, era polivalent, un poet foarte bun și un scriitor la fel de bun. Lucrarea lui de diplomă stă în biblioteca UNATC ca model pentru cine dorește să o studieze. O adevărată dizertație doctorală.

A fost un om deosebit de cultivat și de profund. Avea o căldură în el, dar devenea agresiv când bea, în sensul în care te puteai certa cu el, sărea în sus. Și avea o conștiința de sine meritată. Deseori când bea spunea ‘eu sunt Pintea, eu sunt Pintea’. Avea pusee de grandoare, de mărire, dar erau meritate, era un mare actor și o mare personalitate” își amintește maestrul Florin Zamfirescu.

“Nemulțumirea profundă se trăgea din faptul că el era orfan”

Un lucru pe care puțină lume îl știe și pe care Maestrul Florin Zamfirescu ni l-a spus este că Adrian Pintea era orfan. A fost crescut de o familie minunată, care l-a iubit mult, dar uneori nu i-a fost de ajuns.

Chiar dacă a fost însurat cu Silvia, prima soție, care l-a iubit mult apoi cu Lavinia, o adolescentă cu puteri paranormale la vremea aceea, marele actor nu și-a găsit, pe deplin, liniștea.

“Ceva l-a măcinat pe el, o nemulțumire. Ca să fiu corect până la sânge, cred că nemulțumirea profundă se trăgea din faptul că el era orfan. Crescuse fără părinți, avusese părinți adoptivi, dar, la gradul lui de sensibilitate, Pintea semăna cu Pușkin. Avea o suferință ascunsă, foarte rar întâlnită.

A fost însurat cu Silvia Pintea, care l-a protejat și l-a iubit, ca și Lavinia. Era focos, se îndrăgostea repede, poetic. Lavinia l-a cunoscut când juca în ‘Hamlet’, la Craiova, și avea căderi din când în când. A avut o cădere alcoolică și a ajuns în prejma Laviniei care avea niște forțe.

Ei și semănau foarte mult, parcă erau siamezi. Prin ce putea ea să facă l-a scos și l-a determinat să joace în continuare și așa au rămas împreună”, declară, în exclusivitate pentru FANATIK, actorul Florin Zamfirescu.

“Eu doar am remarcat ce se întâmplă cu Pintea, nu l-am judecat niciodată”

Adrian Pintea a murit pe data de 8 iunie 2007, la Spitalul Fundeni. A fost internat acolo cu ciroză hepatică, stadiu foarte avansat. Soția lui, Lavinia Tatomir Pintea, bioenergeticiană, a stat alături de marele actor până în ultimul moment. A fost însoțit pe ultimul drum de familie, prieteni, dar și de calul său drag, Duran.

“Eram împreună la școală când s-a căsătorit cu Lavinia. Erau frumoși amândoi. El mereu a fost un bărbat frumos și cred că asta i-a făcut și  rău. Aceeași situație a fost și cu Geo Costiniu. Am avut un diferend cu Lavinia, după moartea lui, dar cu privire la ea, nu la el. Nu intru în amănunte și mă aștept ca ce am spus să stârnească o reacție negativă, ca și cum ar fi vrut să-l jignesc. Departe de mine acest gând, trebuie doar să fiu corect.

Mulți oameni mari au avut defecte care le-au distrus viața: Pușkin, Eminescu. Oameni dăruiți de Dumnezeu, dar care au avut câte o hibă omenească. Pentru care noi nu avem dreptul să îi judecăm. Eu doar am remarcat ce se întâmplă cu Pintea, nu l-am judecat niciodată. Nici când eram tineri nu-i făceam observație, l-am respectat foarte tare”, mai marturisește Florin Zamfirescu.

ADVERTISEMENT