News

Focar de infecție cu Covid-19 la o școală din București. Au fost găsite peste 50 de cazuri la elevi și profesori, iar cursurile trec în online

Care este prima școală din București care trece în online. Au fost găsite peste 50 de cazuri la elevi și profesori, fiind un focar de infecție cu coronavirus.
21.01.2022 | 19:38
Focar de infectie cu Covid19 la o scoala din Bucuresti Au fost gasite peste 50 de cazuri la elevi si profesori iar cursurile trec in online
ADVERTISEMENT

Avem primul caz al unei școli care trebuie să treacă cursurile în online din cauza îmbolnăvirilor cu coronavirus.

Mai precis, au fost peste 50 de cazuri înregistrate, atât la profesori, cât și la elevi, motiv pentru care unitatea de învățământ a trebuit să se închidă.

ADVERTISEMENT

„Este vorba despre 41 de elevi şi 11 profesori infectaţi cu noul coronavirus”, a explicat purtătorul de cuvânt Larisa Gojnete, potrivit Agerpres.

Focar de infecție la o școală din București. Orele trec în online

Astfel, toate cursurile acestei școli se mută în online începând din ziua de luni și până pe 2 februarie, acesta fiind intervalul prevăzut de lege.

ADVERTISEMENT

Colegiul Naţional „I. L. Caragiale” din București este prima unitate de învățământ din Capitală care își mută cursurile în integralitate în online din cauza îmbolnăvirilor.

Conform informațiilor, mai mult de jumătate din clasele liceului au câte trei cazuri de infectare cu coronavirus.

ADVERTISEMENT

11 profesori s-au infectat cu Covid-19 în ultimele zile

De asemenea, în ultimele zile au fost 11 profesori care au contractat infecția.

După ce liceul a contactat Direcția de Sănătate Publică din București și au fost efectuate anchete epidemiologice, s-a decis ca profesorii și elevii să facă orele acasă timp de 10 zile.

Informațiile oficiale arată că este vorba despre 41 de elevi care s-au îmbolnăvit.

Totuși, deoarece ziua de 24 ianuarie este liberă, fiind ziua Unirii Principatelor, copiii vor începe orele online de marți, 25 ianuarie.

ADVERTISEMENT

Anunțul Inspectoratului Școlar din București. Decizia luată de DSP

„Cursurile s-au suspendat pentru că există un articol care prevede că la infectarea cadrelor didactice se decide, împreună cu DSP, care sunt măsurile de urmat şi dacă se impune suspendarea cursurilor pentru întreaga unitate.

„Pentru că procesul instructiv-educativ era afectat, s-a decis împreună cu DSP să se suspende activitatea 10 zile, începând din 24 ianuarie. Astăzi au făcut demersurile. 24 este zi liberă”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar.

Ordinul comun al ministerului Educației și ministerului Sănătății arată că școlile trebuie să facă cursurile online când cel puțin 50% din numărul claselor au trei cazuri de Covid, în șapte zile, activitatea lor fiind suspendată.

Noua decizie mai arată și că cursurile pot fi suspendate în funcție de situația din spitale, mai precis de numărul locurilor ocupate de pacienții cu Covid.

ADVERTISEMENT