24 de ani fără România la CM! Când fotbalul era pe maidan şi Mondialul vara

Pentru generaţia ‘89, primul Campionat Mondial a fost şi ultimul cu România pe teren. În 1998, orice puşti născut în preajma anilor Revoluţiei ştia cum stă treabă când se apropia turneul final. Era parcă un ritual care azi nu-şi mai are locul. Aşa că deschid cutia cu amintiri, cu parfumul de acum 24 de ani. Oare când au trecut aceşti ani aşa de repede?!

„Ia-l pe Beckham, dă-mi-l pe Hagi”

Aşa se făceau transferurile în cartierul Titan, dar şi în orice alt loc din ţară, în lunile de dinaintea unui Campionat Mondial. La fiecare chioşc cu ziare găseai celebrele abţibilduri cu fotbalişti, plus catalogul.

Cât uram cuvântul ăsta la şcoală, dar cât îl iubeam când venea vorba de colecţionat fotbalişti. Doar cine a avut măcar un catalog ştie emoţia când desfăceai plicul şi apăreau pozele. La orice colţ de stradă puteai să auzi: „Mi-au picat Zamorano, Okocha, Cocu, Popescu şi…. pfff… Beckham. P-ăsta îl mai am de două ori”.

Imediat începea trocul. „Ia-l pe Beckham, dă-mi-l pe Hagi”. Uneori, un star din Generaţia de Aur avea valoare dublă pe piaţa transferurilor din cartier. Pentru un Hagi dădeai un Beckham şi un Zidane. Oricât de mari erau starurile de afară, Gică Hagi, Gică Popescu, Adrian Ilie sau Dan Petrescu erau „marfă” de lux şi aveau o altă greutate.

Digi24.ro

O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”

La final, victoria cea mai dulce era să ai completate cele două pagini ale României: 16 fotbalişti, stema naţionalei şi poza de grup. Asta era comoara puştilor în vara lui 1998. Acum, la 24 de ani distanţă, emoţia abţibildurilor a dispărut. Mbappe, Messi sau Ronaldo sunt la un click distanţă…

Mondialul de pe maidanul cu… tramvai

Până la primele meciuri de la Mondialul din Franţa, turneul final era jucat pe maidan. Acolo puteai să fii oricine îţi doreai. Ronaldo Fenomenul, Del Piero, Zidane, Raul sau Asprilla jucau zilnic pe străzile şi pe terenurile de şcoală. Îi vedeai la televizor în meciurile din Liga Campionilor sau la Eurogolurile de pe Eurosport, apoi le copiai mişcările sau chiar freza. Peste tot vedeai puşti tuns zero, doar cât să semene mai mult cu Ronaldo.

La mine în cartier, miuţele se jucau pe mai multe terenuri, însă Wembley-ul nostru era un maidan cu ieşire la o stradă pe care trecea un tramvai. Câte mingi nu şi-au găsit sfârşitul sub roţile metalice…

Aici, înainte de România – Columbia, ne făceam pregătirea pentru meciul tricolorilor. Jucam de la primele ore ale dimineţii şi până părinţii ne chemau seara la masă. În acea zi, pe 15 iunie 1998, terenul a fost gol la ora 18:30. Toţi eram în faţa televizorului, pe TVR 1, ca să-i vedem pe băieţi.

Digisport.ro

”Tatăl meu `a explodat`!” A spus totul după 7 ani: ”Eram minoră și e o infracțiune”. Cu ce se ocupă tânăra

Şi acum îmi aduc aminte sunetele din minutul 45+1, când „Cobra” Ilie l-a „muşcat” pe Mondragon. La pasa genială a lui Hagi, Bucureştiul şi întreaga ţara a amuţit. Fenta lui Ilie, care l-a trimis pe Serna după ţigări, vorba preferată de maidan la un dribling de geniu, a adâncit liniştea. Apoi mingea a lovit aţele şi milioane de glasuri s-au unit într-un „gooooool” pe model sud-american, dar cu accent balcanic. A doua zi, toţi încercam să imităm faza. Pe tricouri, carioca neagră desena Hagi sau Ilie, cu numerele 10 sau 11.

Cea mai tristă după-amiază

Bucuria a durat 15 zile, iar amărăciunea a fost mare în acea după-amiază de 30 iunie 1998. Croaţia ne eliminase de la Mondial, dar durerea mai mare era că Gică Hagi se retrăgea. Noi, puştii generaţiei Revoluţiei, nu concepeam fotbalul fără Rege. Mulţi am plâns atunci. O lumea dispărea sub ochii noştri. A doua zi, amarul s-a mai risipit. Caravana Mondialului continua, iar pentru noi, şcolarii, vacanţa abia începuse.

Pe 18 noiembrie va începe un nou Mondial. Primul jucat iarna, ceva ce în 1998 părea un SF. Maidanul cu tramvai a dispărut. Miuţele sunt în online, pe FIFA 23. La colţ de stradă nu mai auzi „Ia-l pe Mbappe, dă-mi-l pe Neymar”. Iar tricourile desenate s-au transformat în echipament cu brand. Generaţia ‘89 s-a împrăştiat, dar aşteaptă România la un nou Mondial. Ianis, în 2026, fă-ne să scoatem tricourile cu Hagi!!!