81 de ani de la Pearl Harbor. Culisele celui mai surprinzător atac din istorie. De ce a fost acuzat președintele Roosevelt de moartea a mii de americani

În lucrarea „Dosare ale Războiului Mondial”, publicată la Editura Junimea, în anul 1979, istoricul Gheorghe Buzatu dezvăluie amănunte semnificative legate de celebrul atac-surpriză al forțelor japoneze asupra flotei americane, staționată în Oceanul Pacific.

Istoricul Gheorghe Buzatu luminează tenebrele atacului de la Pearl Harbor, cea mai surprinzătoare lovitură militară din istorie. Președintele Roosevelt, acuzat de compatrioți, agresiune pe fondul negocierilor…

În timp ce pe teatrul de operațiuni din răsăritul Europei se dădeau lupte crâncene, iar aproape întreg vechiul continent gemea sub „cizma” nazistă, în Oceanul Pacific avea să se petreacă cea mai mare „surpriză” din timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial.

După căderea Franței și instaurarea regimului pro-german de la Vichy și având în vedere preocuparea exclusivă a Marii Britanii față de confruntarea directă cu Reichul, marile puteri SUA și Japonia rămăseseră singure, față în față. Războiul japono-american a izbucnit la 7 decembrie 1941, printr-un atac aerian imprevizibil izbutit de către niponi, la câteva mii de mile distanță de inima Imperiului, asupra bazei flotei SUA din Pacific.

Prin cuprinderea în conflict a Japoniei, războiul a devenit, cu adevărat, mondial. Pentru tabăra statelor care se opuneau „Axei”, în care Japonia, alături de Germania și Italia avea o poziție predominantă, intervenția în război a SUA, cu uriașa resursă umană și materială a americanilor, a consolidat ulterioara victorie a aliaților. Și toate acestea petrecându-se pe fondul unor tratative „la vedere”, între Tokyo și Washington…

Digi24.ro

Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai

Inițiatorul planului nipon de atac prin surprindere al bazei americane de la Pearl Harbor a fost amiralul Yamamoto Isoroko, liderul „flotei combinate” japoneze, care reunea toate vasele militare de linie, pe cele de transport, submarinele, portavioanele și două flotile aeriene.

Încă din ianuarie 1941, Yamamoto a ordonat contraamiralului Onishi Takejiro să studieze posibilitatea executării unui bombardament de către aviația îmbarcată, asupra flotei ancorate în Hawaii.

„Misiunea fiind deosebit de secretă, Onishi nu a apelat decât la serviciile unui singur colaborator, căpitanul de covertă Genda Minoru, pe atunci un tânăr as al aviației maritime nipone. Ambii au redactat așa numitul „Plan de atac strategic de la Pearl Harbor”, de fapt un proiect care va fi definitivat de contraamiralul Kusaka Ryonosuka. În august 1941, planul fu prezentat unui cerc mai larg de specialiști. Părerea majorității a coincis cu cea a lui Genda: acțiunea era posibilă, dar riscantă”, notează istoricul Gheorghe Buzatu.

Amiralul Yamamoto Isokoro, liderul unei flotile de ași

„Jocurile organizate în septembrie 1941 la Academia navală din Tokyo, în prezența principalilor comandanți și șefi ai statelor majore ale Flotei Imperiale, s-au soldat pentru japonezi cu „pierderea” a două portavioane și a 127 de avioane. Flota americană, însă, putea fi considerată zdrobită”, a continuat autorul citat.

Digisport.ro

Diana Șucu, detalii neștiute despre Dan Șucu: ”A slăbit 10 kg. I-a fost greu”

Pornind de la lucrarea lui Onishi și Genda și pe baza învățămintelor desprinse din exercițiile cu machete, Statul Major Naval a întocmit, la 13 septembrie 1941, planul operațiunii. Imediat au început antrenamentele portavioanelor și ale escadrilelor îmbarcate. Operațiunile s-au desfășurat pe insula Kagoshima. Exercițiile aeriene au fost dirijate de un alt as al aviației nipone, căpitanul de fregată Fuchida Mitsuo.

În tot acest timp, Yamamoto nu a încetat presiunile pentru obținerea aprobării aplicării planului său în cazul declanșării ostilităților. A izbutit acest lucru la 3 noiembrie 1941, iar după două zile a emis „Ordinul fundamental Nr.1”.

La 7 noiembrie a stabilit data atacului („Ziua X”), pentru duminică 8 decembrie, după calendarul nipon, în Hwaii, în America de Nord și în Europa fiind 7 decembrie 1941. Conducerea operațiunii a fost încredințată viceamiralului Nagumo Chuichi.

„În tot acest timp, cabinetul nipon purta negocieri cu Washingtonul”

Ceea ce urmează poate fi surprinzător. „În tot acest timp, cabinetul japonez purta intense negocieri cu Washingtonul, pentru a ajunge la o „înțelegere” cu SUA, asupra delimitării „zonelor de influență” în Pacific. Casa Albă nu s-a arătat deloc dispusă să acorde înlesniri concurenților niponi, fapt ce a întărit hotărârea acestora de a declanșa ostilitățile”, scrie Gheorghe Buzatu.

Noul premier, generalul Tojo, era un înverșunat susținător al taberei războinicilor din cercurile conducătoare ale Guvernului de la Tokyo. În cele din urmă, la 29 noiembrie 1941, demnitarii în funcție și principalele personalități politice reunite în „Consiliul pairilor” au decis, prin vot nominal, începerea operațiunilor. Împăratul, care era de față, s-a înclinat în fața acestei hotărâri.

Principalele obiective vizate se aflau în sud-estul Asiei, astfel că, în planul general, atacul prevăzut la Pearl Harbor reprezenta numai o parte, fiind menit să elimine pentru cât mai mult timp concurentul „numărul 1” din Pacific, în speță „Pacific Fleet”, cum era numită flota americană.

Viceamiralul Nagumo și-a adunat navele, repartizate în vederea expediției de la Pearl Harbor, în insulele Kurile. Gheorge Buzatu povestește: „În cea mai deplină taină, la 26 noiembrie 1941, escadrila – cuprinzând 31 de vase (printre ele aflându-se portavioanele Akagi – nava amiral, Hiryu, Soryu, Zuiukaku, Kaga și Shokaku, șase crucișătoare, nouă distrugătoare, opt tancuri petroliere și mai multe submarine) și peste 400 de avioane îmbarcate – s-a pus în mișcare spre est-sud-est”.

Pe drum, la 2 decembrie 1941, comandantul escadrilei a primit de la Yamamoto următorul mesaj: „Niitaka yama nobore” (n.r treceți muntele Niitaka), ceea ce însemna că operațunea nu fusese contramandată și că Japonia alesese calea războiului.

Infernul a început la 6 dimineața: 2.403 morți și 1.178 răniți, în tabăra americană

Nagumo a continuat să înainteze, ajungând fără să fi fost descoperit, în dimineața zilei de 7 decembrie 1941, la 275 mile nord de Pearl Harbor. „În jurul orei 6, de pe portavioane a decolat, sub comanda căpitanului Fuchida, primul val care număra 183 de aparate, cu destinația Oahu. Realizând cea mai deplină surpriză, avioanele japoneze ajung nestingherite deasupra bazei navale din rada Pearl Harbor, a aeroporturilor Wheeler, Hickam și Feld și a stației de hidroavioane Kanehoe, pe care încep să le bombardeze, la ora 7.55. După retragerea lui Fuchida, la 8.40 s-a declanșat atacul celui de-al doilea val (170 de aparate), comandat de căpitanul Shimazaki, care a desăvârșit distrugerile cauzate de cel dintâi”, povestește istoricul Gheorghe Buzatu.

După ce ultimul avion a revenit din misiune, Nagumo a ordonat retragerea escadrilei. Era ora 13…

Pierderile suferite de americani în urma atacului aerian japonez au fost extrem de grele: 2.403 morți și 1.178 răniți. De asemenea, 18 nave, din totalul celor 96 aflate în rada portului, au fost scufundate sau grav avariate.

Autorul lucrării la care facem referire oferă detalii: „Între acestea, cuirasatele Arizona, Oklahoma, ca și distrugătoarele Cassin și Dawnes au fost definitiv pierdute, iar cuirasatele West Virginia, Nevada și California, readuse ulterior pe linia de plutire. Peste 200 de avioane au fost distruse la sol. Față de pagubele provocate americanilor, pierderile japonezilor au fost minime: 55 de aviatori, 29 de avioane, un submarin și cinci „submersibile de buzunar”.

Potrivit istoricului S.E Morison, reputat specialist în trecutul operațiunilor navale, „niciodată un război nu a mai fost deschis printr-o victorie atât de zdrobitoare, pentru o tabără”.

Opt anchete pentru găsirea vinovaților

Povestea nu s-a încheiat, ci abia a început. Gheorghe Buzatu are cuvântul: „Amploarea dezastrului, cauzele sale nu au putut lăsa indiferente autoritățile de la Washington. Ele s-au străduit să satisfacă într-un fel nemulțumirea și curiozitatea opiniei publice americane, care dorea să fie stabilite responsabilitățile pentru cele ce s-au întâmplat. Totuși, lucrurile nu au fost pe deplin lămurite, deși s-au întreprins nu mai puțin de opt anchete oficiale”.

Căutarea vinovaților pentru ce s-a întâmplat la 7 decembrie 1941 a mers atât de departe, încât însuși președintele SUA, Franklin Delano Roosevelt a ajuns să fie învinovățit de contraamiralul R.A. Theobald, el însuși prezent în Hawaii în timpul raidului japonez, de a-i fi „invitat” pe japonezi să atace Pearl Harbor, pentru a găsi pretextul potrivit ca să înroleze SUA în războiul împotriva „Axei”.

În legătură cu atacul de la Pearl Harbor există multe dileme și se avansează o suită de presupuneri. Există, totuși, o mare certitudine, care are legătură cu frontul invizibil al conflagrației mondiale. Atacul de la Pearl Harbor nu ar fi fost posibil fără succesele repurtate de serviciile secrete nipone, care s-au corelat cu imperfecțiunile grave ale oficiilor de spionaj și de contraspionaj de la Washington.

„Am asistat la una dintre straniile coincidențe pe care le rezervă, adesea, istoria”, a încheiat Gheorghe Buzatu.