Fotbal international

Verdictul La Liga în presupusul caz de rasism de la meciul Cadiz – Valencia 2-1. Update

09.04.2021 | 13:42
Verdictul La Liga in presupusul caz de rasism de la meciul Cadiz  Valencia 21 Update
ADVERTISEMENT

Meciul dintre Cadiz și Valencia a fost întrerupt în minutul 29, la scorul de 1-1, după ce fundașul oaspeților, Mouctar Diakhaby, l-a acuzat pe Juan Cala că i-ar fi adresat cuvinte jignitoare cu tentă rasială.

La Liga susține că nu sunt probe care să-l incrimineze pe Juan Cala în presuspusul caz de rasism de la meciul Cadiz – Valencia

UPDATE, 6 aprilie, ora 15:44 / Oficialii La Liga au analizat mai multe elemente în presupusul caz de rasism de la meciul Cadiz – Valencia și nu au găsit probe care să-l incrimeneze pe Juan Cala, fundașul gazdelor.

ADVERTISEMENT

„După analizarea tuturor elementelor, nicio dovadă nu a fost găsită în niciuna din probele disponibile La Liga referitoare la faptul că jucătorul Juan Cala l-ar fi insultat pe Mouctar Diakhaby în termenii denunţaţi”,se arată în comunicatul La Liga.

Oficialii spanioli susţin că au analizat „arhivele audiovizuale şi digitale disponibile, benzile de sunet de la meci, imaginile captate şi ceea ce a putut fi difuzat pe diverse reţele sociale”, fără să găsească nimic.

ADVERTISEMENT

Prima reacție a jucătorul acuzat de rasism

UPDATE, 6 aprilie, ora 15:44 / Jucătorul echipei Cadiz, Juan Cala, neagă toate acuzațiile conform cărora l-ar fi insultate pe fotbalistul formației Valencia, Mouctar Diakhaby, şi i-a spus ”negru de rahat”.

”Nu ştiu ce crede că a auzit. Ori a auzit prost, ori inventează tot. I-am spus doar să mă lase în pace. Nu am nicio problemă să ne vedem, să discutăm. Nu există rasism în fotbalul spaniol, toţi avem jucători negri, cinci sau şase, în echipele noastre. Dar eu sunt linşat public, sunt ameninţat: totul este un circ.

ADVERTISEMENT

Nu este adevărat că i-aş fi cerut lui Diakhaby să mă scuze şi apoi să reluăm meciul. Eu nu am făcut nimic. Nu există dovezi şi îl voi da în judecată pe preşedintele Valenciei pentru defăimare”, a declarat Juan Cala într-o conferință de presă.


Știre inițială, 5 aprilie, ora 11:22

Cei doi au avut un duel pentru balon, în suprafața de pedeapsă a Valenciei. Ulterior, Diakhaby nu a mai ținut cont de derularea jocului și l-a urmărit pe teren pe Cala cerându-i explicații.

ADVERTISEMENT

În semn de solidaritate cu coechipierul lor, fotbaliștii Valenciei au părăsit terenul, dar au revenit pe gazon. Diakhaby a rămas la vestiare.

Ce au notat arbitri în raportul de joc al meciului Cadiz – Valencia 2-1

După aproape o jumătate de oră meciul s-a reluat și gazdele s-au impus cu scorul de 2-1, printr-un gol marcat în minutul 88. Jurnaliștii de la Marca au intrat în posesia raportului de meci și l-au făcut public.

”În minutul 29 am întrerupt meciul din cauza unei confruntări între jucătorii celor două echipe. Jucătorul cu numărul 12 de la Valencia, Mouctar Diakhaby, a primit un cartonaș galben pentru disputa cu un adversar, iar ulterior mi-a spus că a fost numit ’negru de rahat’, referindu-se la nr. 16 de la Cadiz, Juan Torres Ruiz – Cala.

Vorbele nu au fost auzite de niciunul dintre arbitri. După câteva momente, Valencia a decis să iasă de pe teren. Din acest motiv, meciul a fost suspendat temporar. Ambele echipe au mers la vestiare. După câteva minute de pauză, delegatul și președintele Valenciei au decis să-l înlocuiască pe Mouctar Diakhaby și să reia meciul.

În plus, am hotărât să lăsăm cinci minute de încălzire ambelor echipe pentru a evita accidentările. Meciul s-a reluat după 24 de minute și s-a desfășurat normal până la final”, a notat centralul partidei, David Medie, în raportul de joc publicat de Marca.

Se înmulțesc acuzațiile de rasism în fotbalul spaniol

Evenimentul de duminică nu este singular în Spania. Recent, atacantul Inaki Williams, de la Athletic Bilbao, a depus mărturie în instanță în cadrul unei anchete asupra fanilor echipei Espanyol.

În plângerea lui, fotbalistul îi acuză pe fanii catalani că l-ar fi insultat și i-au adresat cuvinte cu tentă rasistă în timpul unui meci disputat în ianuarie anul trecut.

Un alt caz identic cu cel din meciul Cadiz – Valencia a avut loc în decembrie 2019, în timpul unui meci din Segunda, dintre Rayo Vallecano și Albacete. Partida a fost suspendată după ce Albacete a refuzat să iasă pentru a doua repriză în urma scandărilor fanilor lui Rayo care l-au numit pe nazist pe atacantul Roman Zozulya.

ADVERTISEMENT