News

A fost salvată după 104 ore de stat sub ruine, dar n-a scăpat din ghearele morţi. Povestea tragică a lui Zeynep, femeia îngropată de vie

Extaz şi agonie, speranţă şi deznădeşte pe frontul de lucru al salvatorilor care lucrează contracronometru să scoată de sub dărâmături victimele cutremurului.
11.02.2023 | 16:54
A fost salvata dupa 104 ore de stat sub ruine dar na scapat din ghearele morti Povestea tragica a lui Zeynep femeia ingropata de vie
Operaţiunile de salvare continuă în Turcia Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Sâmbătă, 11 februarie, o femeie în vârstă de 40 de ani a murit într-un spital din Turcia, la o zi după ce a fost scoasă din dărâmăturile unei clădiri prăbușite din sudul țării, unde stătuse captivă nu mai puţin de 104 ore, după cutremurele devastatoare de luni.

Zeynep a fost îngropată în moloz, fără să se poată mişca

Salvatorii germani au fost cei care au scos-o pe Zeynep Kahraman de sub ruine, în orașului Kirikhan, iar faptul că ea a reuşit să supravieţuiască mai bine de patru zile a fost considerat un miracol. Emoţia a fost intensă, iar salvatorii nu şi-au mai putut reţine lacrimile.

ADVERTISEMENT

Riscurile operaţiunii de salvare au fost extrem de mari, iar medicul echipei de căutare a declarat că Zeynep nu numai că a fost prinsă captivă mai mult de o sută de ore, dar practic ea a fost îngropată de vie în moloz, neavând un spaţiu cât de mic în care să-şi mişte picioarele.

“În fond, ea a fost îngropată peste 100 de ore. Nu a fost prinsă în capcană, ci îngropată”, a declarat medicul Peter Kaub, citat de Reuters. Imediat după ce a găsit-o, salvatorii au conectat-o pe femeia de 40 de ani la un furtun, prin care i-au dat apă.

ADVERTISEMENT

Din păcate, inima lui Zeynep nu a rezistat şi a cedat câteva ore mai târziu, pe când femeia se afla la spital. În ciuda decesului, potrivit medicilor, salvatorii nu au lucrat în zadar, pentru că femeia a putut să moară nu singură, ci înconjurată de cei dragi. “Să poți muri în brațele familiei tale și să poți trăi ultimele clipe alături de ei, asta contează”, a mai spus medicul Kaub.

În acelaşi timp, un bebeluş de numai două luni a fost scos sâmbătă în viaţă de sub dărâmături de echipele de salvare în provincia turcă Hatay, la 128 de ore după seisme. Copilul a fost salvat în districtul Iskenderun şi transportat la spital.

ADVERTISEMENT

Pe reţelele sociale şi la televiziune, locuitorii din zona afectată de seisme cer în continuare ajutor urgent, susţinând că încă se mai aud voci de sub dărâmături, deşi au trecut mai bine de cinci zile de la cutremurele devastatoare. Postul public de televiziune TRT a relatat că un cuplu de turci din provincia Adiyaman a fost salvat după ce a petrecut mai mult de 129 de ore sub dărâmături.

Imaginile difuzate de TRT au arătat o femeie care este transportată la o ambulanţă. După câteva momente, soţul ei, pe care echipele de salvare au reuşit cu greu să-l scoată de sub dărâmături printr-un tunel, a fost dus la o altă ambulanţă.

ADVERTISEMENT

Bărbatul a fost văzut făcând cu mâna către camerele de televiziune. Cu toate acestea, se crede că cele trei fiice ale lor au murit în cutremur, a precizat TRT. Bilanţul provizoriu al celor care şi-au pierdut viaţa în cutremurele din Turcia şi Siria a trecut de 24.000, iar numărul răniţilor depăşeşte cifra de 80.000.

ADVERTISEMENT
Tags: