News

A fost semnat procesul verbal de recepție a Magistralei Drumul Taberei! Ludovic Orban, mesaj ferm despre posibilitățile României

13.09.2020 | 15:43
A fost semnat procesul verbal de receptie a Magistralei Drumul Taberei Ludovic Orban mesaj ferm despre posibilitatile Romaniei
ADVERTISEMENT

A fost semnat procesul verbal de recepție a Magistralei Drumul Taberei! A făcut-o chiar premierul Ludovic Orban, care a precizat că linia din Drumul Taberei va fi dată în circulaţie săptămâna viitoare

„La şedinţa de semnare a procesului verbal au fost 96 de reprezentanţi ai tuturor instituţiilor statului implicate.

ADVERTISEMENT

Au existat obiecţii în prima fază din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, toate aceste observaţii au fost remediate, iar procesul verbal a fost semnat.

Magistrala Drumul Taberei, aproape de primul drum

În zilele care vin, adică astăzi şi mâine, se vor face toate celelalte pregătiri necesare, a garniturilor de tren, a sistemului POS, a tuturor procedurilor astfel încât să putem da în circulaţie metroul Drumul Taberei săptămâna care vine”, a spus premierul.

ADVERTISEMENT

Mai mult de atât, Ludovic Orban a ținut să precizeze că România va avea, în următorii şapte ani, oportunităţi fără precedent în istoria sa.

Conform șefului Executivului, țara noastră va beneficia de fonduri importante de dezvoltare. “În următorii şapte ani, România va avea nişte oportunităţi pe care nu le-a avut în istorie. În primul rând, este vorba de poziţionare geopolitică pe care o are România, care va genera în următoarea perioadă un centru de interes şi va putea să creeze extrem de mare dinamică, atât politică, cât şi economică în România.

ADVERTISEMENT

În al doilea rând, vom beneficia de resurse financiare aşa cum nu am mai beneficiat până acum, aici nu-i vorba numai de 80 de miliarde pe bugetul UE 2021-2027 şi de programul de rezilienţă şi recuperare, vom avea şi alte finanţări directe din bugetul Uniunii Europene, de asemenea vom avea finanţări pentru măsurile active în sprijinul angajaţilor şi angajatorilor prin programul SURE, o sumă care a fost alocată României de 4,99 miliarde care se adaugă la cele 80 de miliarde.

De asemenea, vom beneficia de o finanţare extrem de serioasă din partea partenerilor financiari internaţionali, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cu care avem relaţii excepţionale şi care au ca obiectiv să investească în România sume pe care prefer să le anunţe ei, nu noi, Banca Europeană pentru Investiţii care, de asemenea, manifestă un interes deosebit pentru România, Banca Mondială şi alţi finanţatori internaţionali”, a spus Ludovic Orban

ADVERTISEMENT

De altfel, Ludovic Orban spune că există un interes crescut din partea investitorilor de a veni în România.“Pot să vă spun că există un interes în creştere faţă de România în rândul investitorilor străini. Zeci de companii studiază posibilitatea de a investi în România.

Hai să fim cinstiţi, dezvoltarea economică presupune investiţii, investiţii publice, investiţii private.

Sigur că şi noi trebuie să fim la înălţime. În următorii opt până la 10 ani noi trebuie să avem cea mai modernă infrastructură, atât infrastructură de transport, cât şi infrastructură energetică, de comunicaţii, infrastructuri de sănătate, infrastructura educaţională din toată Europa Centrală şi de Est. Putem face lucrul acesta şi depinde de fiecare dintre noi să facem lucrul acesta”, a concluzionat premierul Ludovic Orban

 

ADVERTISEMENT