După numai 33 de minute din partida cu UTA Arad, FCSB a făcut o mișcare bizară, aceea de a schimba nu mai puțin de trei jucători.
În urma remizei cu UTA Arad, FCSB se află pe locul 4 din Liga 1, cu cinci puncte obținute.
Ioan Hora a jucat la FCSB, în perioada 2019-2020, iar, în prezent, evoluează pentru UTA Arad. După remiza cu FCSB, Hora a vorbit despre impactul pe care comportamentul lui Gigi Becali îl are asupra jucătorilor echipei sale.
„Este puțin frustrant, dar până la urmă trebuie să vedem partea plină a paharului. Am avut un joc consistent. Meritam să câștigăm cele trei puncte, dar, din păcate, o echipă mare, cum e FCSB, te pedepsește.
Publicul a avut un aport esențial în prestația noastră. Cred că fără el, probabil altul era rezultatul. Ne-a motivat, pe fiecare jucător în parte. Avem un public minunat.
Știți și voi, știe toată lumea. Câteodată te simți umilit, dar, până la urmă, trebuie să fii puternic psihic, mental și să mergi mai departe”, a declarat Ioan Hora, după meciul cu FCSB.
Basarab Panduru, fostul jucător al Stelei, a vorbit în termeni duri despre fotbaliștii FCSB-ului, care se plâng de faptul că Gigi Becali efectuează schimbările din timpul partidelor.
„De ce te simţi umilit? Cine te pune să te duci? Când ştii de la început că vei fi umilit. Tu vrei să fii umilit, despre ce vorbim aici, că deja nu mai pot să ascult asemenea tâmpenii.
Despre ce vorbim? Despre oameni care știu că vor fi umiliţi, după care spunem că eşti umilit? Nu ştii când te duci acolo că vei fi umilit, că în 15 minute poţi fi schimbat?
Dar ce fac oamenii ăştia? Decât să fie rezerve pe la echipele lor pe 2000-3000 euro, vin aici pe 10.000 şi vei fi umilit! Lasă, bă, să fiu umilit, dar macar să fiu pe 10.000 umilit.
Lasă-mă cu umilinţa! Să nu mai aud de aşa ceva! Umiliţi am mai auzit, îşi bate joc Gigi de carierele, de sufletele, de familiile lor? Băi, Haruţ şi Dumiter, te-a adus odată şi ai plecat. Vrei să vii? Nu vreau să vin că am vorbit cu toată lumea şi mai bine nu mă duc, nu raspund la telefon.
După o lună te duci acolo! Păi, de ce? Că zic ăia toţi de pe lângă el. «Băi fraiere, tu eşti rezervă pe unde eşti pe 2000 pe lună, du-te mai bine pe 10.000 euro pe lună». «Păi, îşi bate joc de mine!» «Lasă, ce dacă îşi bate joc de tine? iei 10.000, dar dacă iese?».
D-asta să nu-i mai plângem, să nu mai începem că e umilit, ce umilit eşti? D-asta ei vin, du-te pe 10.000… «Pai, mă scoate în min 31, dacă iese? Dacă dai două goluri şi nu te scoate».
Nu poţi să spui că îl umileşte cineva. El ştie că vine şi că poate să fie umilit. Cu toate astea, nu acceptă în primă fază, după care accepta! Umilit că ce? Umilit când iţi dă 500 milioane la sfârşitul lunii? Atunci mai e umilit?
D-asta profită şi te umileşte pentru că zice că te plătesc, te şi umilesc. De ce te-ai mai duce la un meci al FCSB-ului tu ca suporter?”, a declarat Basarab Panduru, la Telekom Sport.