O tânără a mers la cumpărături, dar a uitat bebelușul în magazin. Aceasta o luase și pe sora ei mai mică, în cărucior, în timp ce achiziționa toate cele necesare. Povestea s-a transformat însă în ceva ireal.
Adolescenta a povestit totul pe Reddit. Se pare că experiența a fost una extrem de traumatizantă pentru ea. Mai mult de atât, aceasta nu poate să își explice cum de a uitat bebelușul în magazin.
După ce și-a luat sora în vârstă de o lună în cărucior, și-a terminat cumpărăturile, iar apoi a plecat acasă. A mers 20 de minute pe jos, pentru că aceasta era distanța dintre magazin și casă.
În momentul în care a început să despacheteze cumpărăturile însă, tânăra a suferit un șoc. Aceasta și-a dat seama că a uitat bebelușul în magazin. Ce a urmat apoi însă, a fost cu adevărat traumatizant.
“Am uitat complet de existența surorii mele și am plecat cumva acasă fără ea. Locuiesc la aproximativ 20 de minute distanță și am fost acasă timp de aproximativ 15 minute înainte de a-mi aminti unde am lăsat-o”, a povestit tânăra.
În următorul moment, aceasta a sunat de urgență la magazin. Deși lua în calcul un scenariu tulburător, având în vedere că a uitat bebelușul în magazin, adolescenta a avut noroc, relatează Mirror.
Mai exact, sora ei a rămas la raionul de pâine unde o lăsase. Și mai mult de atât, nimeni de acolo nu a observat că bebelușul a fost lăsat singur. Chiar și așa, tânăra nu poate să își revină din șoc și se simte vinovată.
“Nimeni altcineva nu observase că a fost lăsată singură! Apoi a trebuit să alerg 20 de minute până la magazin, așa că practic a fost lăsată singură timp de o oră. Este ceva la care mă gândesc mereu și mă simt îngrozitor. Putea să se întâmple orice”, a spus ea.
Evident, internauții și-au dat și ei cu părerea după cele întâmplate. Iar deși tânăra se aștepta să fie aspru criticată pentru gestul său, iată că s-a întâmplat fix contrariul. Nu puțini sunt cei care au dezvăluit că au trecut printr-o situație similară.
Au fost persoane care au recunoscut că acest lucru se întâmplă destul de des. De asemenea, unii internauți la rândul lor au confirmat faptul că părinții i-au uitat la un moment dat undeva.
“Se întâmplă mult mai des decât crezi!”, a fost un comentariu”1999 și mama mea m-a lăsat nou-născută în Co-op-ul local. S-a dus acasă, a făcut ordine în casă, a tras un pui de somn, apoi s-a trezit și și-a amintit de mine!”, a mai scris o altă persoană.