News

A murit Costel Corduneanu, liderul clanului Corduneanu. Era unul dintre cei mai temuţi interlopi ai României

Unul dintre cei mai cunoscuţi interlopi ai României, ieşeanul Costel Corduneanu, a murit luni, la vârsta de 54 de ani, într-un spital din Târgu Mureş.
15.04.2024 | 12:17
A murit Costel Corduneanu liderul clanului Corduneanu Era unul dintre cei mai temuti interlopi ai Romaniei
Costel Corduneanu a murit la 54 de ani Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Costel Corduneanu, şeful clanului Corduneanu şi unul dintre cei mai cunoscuţi interlopi români, a murit luni, la vârsta de 54 de ani.

Clanul Corduneanu, o istorie de peste 20 de ani

Costel Corduneanu avea probleme cu inima şi se afla internat de mai multe săptămâni într-un spital din Târgu Mureş, unde a suferit o intervenţie chirurgicală pe cord.

ADVERTISEMENT

“Dumnezeu să te ierte, unchiule! Ai fost, eşti şi vei rămâne în inimile noastre! Regele nostru”, a transmis pe reţelele de socializare nepotul lui Costel Corduneanu.

Nu mai departe de săptămâna trecute, fratele său, Vasile Călin, a ajuns şi el la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, după ce a suferit un infarct.

ADVERTISEMENT

Costel Corduneanu a fost sportiv de performanţă, iar în palmaresul său figurează titlul mondial la cadeţi, la lupte, dar a participat şi la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, Barcelona 1992 şi Atlanta 1996. După ce s-a retras din activitatea sportivă el a fost subofițer în cadrul cluburilor Steaua și Dinamo Brașov.

Clanul Cordunenilor a început să prindă contur în anul 1992, iar în formula iniţială era conpus din şapte dintre cei 11 frați din familia Corduneanu. Treptat numărul membrilor a crescut, iar rețeaua s-a ramificat și în afara României, în ţări ca Italia, Franța, Germania sau Polonia.

ADVERTISEMENT

Încă din 1994, când Costel Corduneanu era încă sportiv de perfromanţă, numele său a fost legat de activitatea infracţională. Alături de mai mulți foști sportivi, printre care Giani Gogol, Ioan Pandeli, Călin Ștefan și Corneliu Ignat, acesta a jefuit două familii dintr-un oraș polonez.

Cel mai important dosar al clanului a fost instrumentat în 2010, când procurorii i-au acuzat pe Corduneni că derulează o “vastă activitate infracţională, de la şantaj, furturi, infracţiuni imobiliare sau bancare, înşelăciune etc”. Reţeaua care ar fi fost extinsă în peste 30 de ţări i-ar fi adus clanului sute de mii de euro, spuneau procurorii. Dosarul a fost clasat însă după zece ani, pe motiv că faptele s-au prescris sau că nu există suficiente probe. 24 dintre cei 27 de interlopi acuzaţi au fost achitaţi, iar cei condamnaţi au primit pedepse foarte mici.

ADVERTISEMENT

În ianuarie 2020 Costel Corduneanu a primit 3 ani de închisoare cu executare, după ce a fost găsit vinovat că a plătit un hacker să îi spioneze laptopul fostei soţii, pentru a vedea dacă aceasta face sau nu videochat. Ulterior, el a fost eliberat în luna septembrie a aceluiaşi ani.

ADVERTISEMENT