Este vorba despre Andrei Kemenici, care ajunsese la vârsta de 85 de ani. Acesta a stat alături de cei doi soți care conduceau România la acea vreme, chiar înainte de moartea acestora.
Mesajul trecerii în neființă al acestuia a fost transmis chiar de Asociaţia Ofiţerilor în Rezervă din România Sucursala Dâmbovița, pe pagina de Facebook.
În această postare s-a amintit și despre funcțiile pe care le-a deținut Andrei Kemenici. El a fost ofițer de Rachete și Artilerie Antiaeriană și a făcut parte din promoția din anul 1958 a Școlii Militare de Artilerie Antiaeriană din Brașov.
De asemenea, el a avut multiple funcții la Garnizoana Târgoviște. Prima dintre ele a fost cea de comandant al Centrului Militar Județean Dâmbovița, pe care a deținut-o între 1990-1995.
Andrei Kemenici a mai fost și comandant al Regimentului 47 Art. A.A. între 1986-1990, dar și comandant al Divizionului 57 Art.A.A între anii 1976-198,6 după cum arată sursa citată anterior.
Moartea soților Ceaușescu l-a marcat pe viață, după cum mărturisea chiar el. Andrei Kemenici a fost cel care a condus Garnizoana din Târgoviște care a participat la prinderea și ulterior uciderea lor.
El povestea că a fost un moment extrem de greu pentru el, în care chiar a izbucnit în lacrimi. Mai mult, i-a fost foarte greu să privească scenele în care cei doi soți cereau îndurare și plângeau, așa că s-a ascuns de privirile lor.
Despre Nicolae Ceauşescu a spus că nu a cerut îndurare pentru viața sa, ci că a murit ca în filme. La un moment dat, lui Andrei Kemenici i s-a făcut rușine de prezența sa în fața unor oameni care sufereau sincer.
„Vă spun că cel mai greu moment pe care l-am trăit în această perioadă l-a constituit clipa în care i-am văzut pe paraşutişti cum se zbat şi se chinuie să-i lege în sfori pe Nicolae şi pe Elena Ceauşescu.
Elena cerea îndurare, se împotrivea chiar. Nicolae Ceauşescu nu s-a opus. A acceptat inclusiv această umilinţă. Însă plângea. Îi şiroiau lacrimile pe obraz.
Şi suspina. În acel moment, când l-am văzut suferind sincer şi profund, m-am retras, m-am ascuns de ochii şi privirile lui. Mi-era ruşine, o imensă ruşine.
Nicolae Ceauşescu a murit exact ca în cărţile alea, ca în filme…”, spunea el în cartea „Ceauşescu la Târgovişte“, a lui Viorel Domenico.