News

Caz unic în lumea medicală. A născut făcându-și singură cezariană: ”Nu mai puteam suporta durerea”

Naștere miracol în sudul Mexicului. O femeie și-a făcut singură cezariană, un caz unic. Și ea, și copilul au supraviețuit
18.04.2023 | 12:11
Caz unic in lumea medicala A nascut facandusi singura cezariana Nu mai puteam suporta durerea
Inez Ramirez Perez este singura femeie cunoscută că a născut făcându-și singură cezariană
ADVERTISEMENT

Inez Ramirez Perez este singura femeie cunoscută până în prezent că a născut făcându-și singură cezariană, supraviețuind atât ea, cât și copilul. Un caz spectaculos care i-a uluit pe medici. Faptele au avut loc într-un sat uitat de lume, în munții din sudul Mexicului.

Singură în cabana ei cu o singură cameră din munții din sudul Mexicului, Ines Ramirez Perez simțea dureri puternice: un copil insista să vină pe lume. Cu trei ani mai devreme, Inez dăduse naștere unei fetițe, dar copilul a murit la naștere. Pe măsură ce travaliul se intensifica, la fel și grija ei pentru acest copil încă nenăscut.

ADVERTISEMENT

„M-am gândit că Dumnezeu ne va salva”

Inez locuia într-o cabană, într-o singură cameră, într-un mic sat situat în munții din sudul Mexicului. Zona era săracă. În sat nu existau electricitate, apă curentă sau canalizare.  Cea mai apropiată clinică se afla la 80 de kilometri distanță, pe drumuri accidentate

Iar soțul ei, singurul care i-a stat alături în timpul celor șase nașteri anterioare, bea la o cantină. Inez nu avea telefon și nici cantina nu avea. Astfel, la miezul nopții, după 12 ore de dureri constante, femeia în vârstă de 40 de ani a decis să-și  ia soarta în mâini. ”Nu mai puteam suporta durerea”, a declarat ea pentru The Sydney Morning Herald în timpul unui interviu acordat în locuința ei izolată.

ADVERTISEMENT

”Și dacă bebelușul meu urma să moară, atunci am decis că va trebui să mor și eu. Dar dacă urma să crească, aveam de gând să-l văd crescând și aveam de gând să fiu alături de copilul meu. M-am gândit că Dumnezeu ne va salva viețile amândurora”, a mai povestit femeia.

S-a operat cu un cuțit de 15 centimetri

Evident, Inez nu avea cunoștințe medicale. Dar și-a făcut curaj cu trei pahare de alcool tare, apoi a luat un cuțit de bucătărie cu lama de 15 centimetri și și-a tăiat abdomenul, de trei ori, prin piele, grăsime și mușchi. Și-a tăiat uterul longitudinal și în poziție ghemuită – această tehnică a împiedicat-o, probabil, să își deterioreze organele interne.

ADVERTISEMENT

După o oră, ea și-a scos băiețelul din rana însângerată. Din fericire, bebelușul a fost capabil să respire și a început imediat să plângă. Inez spune că i-a tăiat cordonul ombilical cu o foarfecă, apoi a leșinat. Se pare că nu a sângerat excesiv și a reușit să îi ceară unuia dintre copiii ei să cheme o asistentă medicală locală înainte de a-și pierde cunoștința. Când a sosit asistenta medicală, aceasta i-a suturat pielea folosind un ac de cusut obișnuit și ață de bumbac.

Mama a fost apoi dusă la cel mai apropiat spital, care se afla la aproximativ opt ore distanță. Odată ajunsă la spital, echipa chirurgicală s-a asigurat că nu există septicemie sau leziuni ale organelor, apoi i-a administrat o triplă terapie cu antibiotice. La zece zile de la operație, Inez și-a revenit și a fost externată din spital.

ADVERTISEMENT

Întâmplarea, relatată de reviste de specialitate

Deși nu a existat niciun martor care să-i confirme povestea femei, cei doi obstetricieni care au examinat-o la 12 ore după naștere sunt total convinși de veridicitatea faptelor. Dr. Honorio Galvan și Dr. Jesus Guzman au fost atât de uimiți de ceea ce au văzut, încât au relatat povestea lui Inez Ramirez la o întâlnire medicală din anul următor.

Această întâmplare extraordinară a avut loc în anul 2000 iar în 2003 a fost descrisă în International Journal of Gynecology and Obstetrics. Este prezentat ca ”un caz neobișnuit de operație cezariană autoprovocată cu supraviețuire a mamei și a copilului”.

Astăzi, copilul pe care Inez care l-a adus pe lume, Orlando Ruiz Ramirez, este un copil sănătos și  plin de viață. Iar Ines Ramirez este recunoscută la nivel internațional ca fiind un miracol modern: se crede că este singura femeie cunoscută care și-a făcut singură o cezariană, cu succes.

ADVERTISEMENT
Tags: