News

A șaptea victimă de la Ferma Dacilor, identificată prin teste ADN. Salvatorii disting cu dificultate rămășițele umane de resturile carbonizate

Misiunea salvatorilor care caută printre ruinele pensiunii Ferma Dacilor este una dificilă. Rămășițele umane, distinse cu greu între celelalte obiecte carbonizate
27.12.2023 | 14:20
A saptea victima de la Ferma Dacilor identificata prin teste ADN Salvatorii disting cu dificultate ramasitele umane de resturile carbonizate
Misiunea echipajelor care caută printre ruine este una dificilă Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Buda
ADVERTISEMENT

Cea mai recenta victimă, un copil, a fost identificară cu ajutorul testelor ADN. Salvatorii au vorbit despre dificultățile pe care le întâmpină echipele aflate în aceste momente în teren.

A șaptea victimă de la Ferma Dacilor, identificată prin teste ADN

Echipajele care se află în teren au mari dificultăți în a distinge rămășițele umane de ceea ce sunt resturi de obiecte şi lemn carbonizat, având în vedere că totul este distrus de foc, au declarat surse din rândurile salvatorilor pentru News.ro.

ADVERTISEMENT

Acțiunea de căutare a ultimei victime, cea de a opta persoană despre care nu se știe încă nimic, între ruinele rămase din Ferma Dacilor este extrem de dificilă, mai spun aceștia.

În cadrul anchetei, procurorul de caz a dispus efectuarea de teste ADN pentru identificarea victimelor. ”S-au recoltat probe ADN de la toate victimele şi sunt identificate parţial”, au declarat reprezentanți ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

ADVERTISEMENT

Reprezentanții procurorilor au mai precizat că ”s-au audiat anumite persoane” în dosar, iar cercetările au loc în continuare in rem. Ancheta vizează infracţiuni de distrugere, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Marți, au fost găsite printre ruinele pensiunii, șase trupuri carbonizate, inclusiv cel al unui copil. În cazul celei de-a șasea victime descoperite, nu se poate spune încă dacă este vorba despre un copil sau despre un adult.

ADVERTISEMENT

Unul dintre copiii care au murit este al patronului pensiunii, controversatul om de afaceri Cornel Dinicu. Bărbatul a venit miercuri la audieri, la sediul Poliției Mizil, însoțit de un avocat și a cerut răgaz până va putea suporta ancheta, invocând tocmai faptul că și-a pierdut copilul.

Virgiliu Nanu, prefectul judeţului Prahova, a anunţat că la nivelul judeţului vor începe controale care vor viza existenţa autorizaţiilor de construire, de funcţionare şi a avizelor de securitate la incendiu pentru astfel de unităţi de cazare.

ADVERTISEMENT