News

Accident grav în Sibiu. Un copil de 4 ani și o femeie însărcinată, printre persoanele rănite

Un accident rutier grav s-a produs luni seara pe autostrada A1 Sibiu – Sebeș. Printre răniți s-au numărat un copil de 4 ani și o femeie însărcinată.
24.10.2022 | 22:19
Accident grav in Sibiu Un copil de 4 ani si o femeie insarcinata printre persoanele ranite
Un copil de 4 ani și o femeie însărcinată, printre victimele unui accident produs în Sibiu. Sursa foto: colaj Fanatik / Facebook
ADVERTISEMENT

Un accident cu mai multe persoane rănite a fost raportat, luni seara, în apropiere de Aeroportul Internațional din Sibiu.

Un copil de 4 ani și o femeie însărcinată, printre victimele unui accident produs în Sibiu

Din datele furnizate de Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române aflăm că două autoturisme au fost implicate într-o coliziune față-spate pe Autostrada A1 pe sensul Deva – Sibiu, la km 249+800 metri.

ADVERTISEMENT

O mașină era condusă de un bărbat de 37 de ani din Sibiu. Se pare că acesta nu ar fi păstrat distanța de siguranță în mers. O femeie în vârstă de 39 de ani, tot din Sibiu, conducea cealaltă mașină.

În urma impactului a rezultat rănirea a trei persoane. Acestea au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Aproape o oră, traficul a fost restricționat pe a doua bandă.

ADVERTISEMENT

ISU Sibiu informează că persoanele rănite erau autoevacuate din autoturisme fiind conștiente și cooperante, în momentul în care în zonă au ajuns echipajele de salvare.

Trei persoane au fost transportate la spital: un bărbat de 40 ani cu traumatism lombar, femeia de 39 ani, însărcinată, cu traumatism cranio-cerebral și o fetiță de 4 ani, cu contuzii.

ADVERTISEMENT

Au intervenit la fața locului un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport victime multiple și o autospecială de stingere, a transmis ISU Sibiu.

”Cercetările sunt continuate pentru a stabili cu exactitate cauza şi împrejurările în care s-a produs accidentul”, potrivit IPJ Sibiu.

ADVERTISEMENT

Accident cu răniți și în Vaslui

Alte două persoane au fost rănite luni seara în Vaslui. Două mașini au fost implicate într-o coliziune în oraşul Negreşti, în apropierea unei benzinării.

Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

”În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau două persoane. La sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite două autoturisme avariate şi două persoane rănite.

Victimele au fost evaluate, au primit primul-ajutor medical, după care au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, acestea fiind diagnosticate cu traumatisme toracice, abdominale şi traumatisme ale membrelor superioare şi inferioare. Una dintre victime este posibil să fi suferit o fractură femurală”, au precizat reprezentanţii ISU Vaslui.

ADVERTISEMENT