News

Accident mortal cu trei tineri beți pe un drum din Mureș: ”Uitaţi, câte sticle au căzut jos!”

Accident mortal cu trei tineri beți pe un drum din Mureș. Polițiștii au constat că în mașina care a provocat accidentul toată lumea petrecea.
27.03.2023 | 10:14
Accident mortal cu trei tineri beti pe un drum din Mures Uitati cate sticle au cazut jos
Accident mortal cu trei tineri beți. Foto: Observatornews.ro
ADVERTISEMENT

Accident mortal cu trei tineri beți pe un drum din Mureș. Anchetatorii au stabilit că mașina care a produs accidentul era condusă de un șofer beat, iar în autoturism se mai aflau doi tineri care consumau băuturi alcoolice și se întorceau de la o petrecere.

Accident mortal cu trei tineri beți în Mureș

Accidentul produs puțin după miezul nopții, la 10 kilometri de Târgu Mureș, are în prim plan un BMW condus de un șofer beat, care a intrat cu viteză într-o curbă și a izbit violent un autoturism care circula regulamentar, după ce a intrat pe contrasens.

ADVERTISEMENT

Cei trei tineri aflați în mașina responsabilă de accident erau băuți, iar unul dintre pasageri, care se afla pe bancheta din spate, a fost proiectat prin geam în urma impactului și a murit. Victima, în vârstă de 27 de ani, a rămas fără suflare, în timp ce în cealaltă mașină au rămas încarcerați un tânăr și iubita sa.

”Cinci victime din accidentul rutier. Două victime încarcerate, patru victime au fost de cod galben”, a transmis Diana Vicaș, reprezentant UPU SMURD Târgu Mureș. ”Din păcate, o victimă de cod negru. Pe raza localităţii Nazda, judeţul Mureş”, a transmis Florea Dorin, reprezentant ISU Târgu Mureș, conform Observatornews.ro.

ADVERTISEMENT

Martorii spun că în urma impactului pe asfalt au rămas foarte multe sticle de alcool. ”Trei băieţi. Unul, care a decedat, era jos, între maşini. Celălalt era între uşă şi caroserie şi a treia victimă era lângă un stâlp”, a povestit un martor. ”Uitaţi, sticlele…câte sticle au căzut jos! Şi sticlele de vin! Tăt, tăt, tăt!”, a remarcat un alt bărbat aflat în zonă.

”A fost o intervenţie dificilă datorită numărului mare de victime şi poziţionarea autoturismelor”, a remarcat maiorul Alin Moldovan, șef de grupă operativă ISU Mureș. Șoferul nevinovat, care se afla în mașină alături de iubita sa, au fost scoși în cele din urmă de pompieri.

ADVERTISEMENT

Bărbatul are 34 de ani, iar iubita 28 de ani, lucru confirmat de tatăl șoferului care circula regulamentar și s-a trezit cu BMW-ul în față, venit de pe contrasens. ”A sunat prietena băiatului meu, a sunat: haideţi repede că…De la noi au venit, 10 minute, 15 minute mai înainte. După cum am înţeles, ăia au venit din oraş. Erau beţi”, a povestit tatăl victimei.

Un proiect de lege prevede ca șoferii care produc accidente mortale când sunt băuți la volan vor fi tratați asemenea unor criminali și vor ajunge automat după gratii. Propunerea legislativă ar trebui să completeze articolul 91, alineatul din Legea 286/2009 privind Codul Penal.

ADVERTISEMENT

Concret, legea ar prevede să ”nu se poată dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru infracţiunea de ucidere din culpă, dacă aceasta a fost săvârşită ca urmare a conducerii unui vehicul fără permis de conducere sau a conducerii unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

ADVERTISEMENT