Martorii spun că microbuzul în care se aflau 8 persoane a încercat să depășească o coloană de mașini, însă din cauza unei manevre greșite a lovit cu spatele un camion care circula regulamentar, pe același sens de mers. Echipajele SMURD au ajuns de urgență la fața locului și transportat la spital două femei și un bărbat.
Accidentul s-a produs în comuna Butimanu, satul Lucianca, astfel că ISU Dâmovița a trimis la fața locului ”o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi o ambulanţă aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa”.
Potrivit reprezentanților ISU, două femei și un bărbat au ajuns la spital. ”Două persoane de sex feminin şi o persoană de sex masculin au fost evaluate de către echipajele medicale, ulterior fiind transportate la spital”, au declarat reprezentanţii ISU Dâmboviţa.
Vinovat de accident ar fi șoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 48 de ani din Cojasca, care ar fi efectuat o depășire periculoasă. ”În urma impactului, microbuzul ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat în şanţ.
În microbuz s-ar fi aflat 8 persoane, însă trei dintre acestea ar avea nevoie de îngrijiri medicale”, au indicat și reprezentanții IPJ Dâmbovița. Oamenii legii vor încerca acum să afle cu exactitate cum s-a produs accidentul.
În urmă cu 24 de ore, un carambol cu 5 mașini era surprins de martorii din Timișoara, care au filmat momentul cu o cameră de bord. Accidentul în lanț s-a soldat cu o persoană rănită, precum și cu daune materiale semnificative. Totul s-a produs în intersecția semaforizată de pe strada Simion Bărnuțiu.
Vinovată ar fi o șoferiță care a pătruns în intersecție fără să se asigure, după care a lovit în plin o mașină. Aceasta a fost proiectată în alte trei autoturisme care așteptau în coloană la un semafor. O femeie aflată într-una din mașinile staționate a ajuns la spital, însă din fericire nu au existat alte victime.
”O femeie, în vârstă de 31 de ani, a condus un autoturism pe strada Samuil Micu, iar la intersecția cu bulevardul Simion Bărnuțiu a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 33 de ani. Acesta care circula pe bulevardul Simion Bărnuțiu. Vehiculul său a fost proiectat în alte 3 autoturisme staționate în coloana formată pe porțiunea de drum.
În urma evenimentului a rezultat o victimă, respectiv o femeie, în vârstă de 45 de ani, conducătoarea unui autoturism aflat în coloana staționată. Șoferița a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș, conform Tion.ro